29 iunie 2023

HCL 98/2023 Lupeni adoptată

Aprobarea dezlipirii imobilului teren aflat în domeniul public al Municipiului Lupeni, înscris în CF nr. 61145 Lupeni, nr. cadastral 61145

Pe scurt

Se decide dezlipirea imobilului cu număr cadastral 61145, situat în Lupeni, din domeniul public al municipiului, adică se separă un lot din terenul public pentru destinație neprecizată în text. Pentru locuitori înseamnă că o parte din pășune/teren intravilan de lângă zona de est a municipiului va putea fi gestionată separat, iar efectele exacte (bani, termene, zone afectate) depind de prevederile ulterioare ale planului de parcelare, deoarece documentul nu specifică destinația noului lot sau termenii financiari.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 98 din 2023 a Consiliului Local Lupeni
Titlu oficial
Hotărâre pentru aprobarea dezlipirii imobilului teren aflat în domeniul public al Municipiului Lupeni, înscris în CF nr. 61145 Lupeni, nr. cadastral 61145
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
98 / 2023
Data
29 iunie 2023
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Locuri citate
nr. cad. 61145, CF 61145
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

Anexa nr. | la Hotărârea nr. 98/ 2023 ROMÂNIA JUDEȚUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară, imobil nr. cadastral 61145 / UAT Lupeni |] d ; Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară HUNEDOARA E -79 Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Petrosani Ra SAT SA Petrosani, Constructorului nr.14, cod postal 332045, Iuoletui Hunedoara, Telefon: 0254-54.88.81, Fax: 0254- 54.401 o Nr.cerere 20063 Ziua 13 ua | 06, Anul ___ Î..__ 2023) TEREN Intravilan Adresa: Loc. Lupeni, Str Zona De Est A Municipiului Lupeni, Jud. Semnat : cu semnatura electronica extinsa, cf. L 455/2001 si el DAS Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară pentru Imobil număr cadastral 61145 / UAT Lupeni Comuna/Oraş/Municipiu: Lupeni Hunedoara Nr. cadastral Suprafaţa măsurată | Observaţii / Referinţe 61145 45370 ____ = + Suprafaţa este determinată in planul de proiecţie Stereo 70. DETALII LINIARE IMOBIL a NE 13 28 39 ai 6.1433 6-4-133 6-1-133 6432, . 6-1-132 644433 6145 Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară, imobil nr. cadastral 61145 / UAT Lupeni incadrare in zonă scara 1:5000 Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 2 din 3 Extras de Plan Cadastral de Carte Funciară, imobil nr. cadastral 61145 /UAT Lupeni Date referitoare la teren Categoria de |intra| Suprafaţa - Crt folosinţă Vlăn (mp) Tarla Parcelă Observaţii / Referinţe 1 | curti constructii | DA 45.370 TOTAL: 45.370) | Date referitoare la construcţii Destinaţie Situaţie | A Crt Numar construcţie Supraf. (mp) juridică Observaţii / Referinţe Imobilul nu are în componenţă construcții Lungime Segmente ) Valorile lungimilor seamentelor sunt obtinute din proiectie în plan Punct Punct Lungime segment Punct Punct Lungime segment început sfârşit e (m) început sfârşit te (m) il 2 21.861 2 3 13.91 3 4 10,787 4 5 21.462 5 6 19.773 6 7 14.582 7 8 19.444 8 9 10.843! 9 10 18.799 10 11 13.318 11 12 98.562 12 13 91.878. 13 14 43.34 14 15 27.442 L_ 15 16 25.653 16 17 42.621 17 18 23.87 18 19 58.607 19 20 42.312 20 21 27.001 21| 22 16.049 22 23 26.756 23 24 11.689 24 25 9.598 25 26 12.267! 26 27 16.293 27. 28 19.146 28 29 26.922 29 30 33.809 30 31 22.193 31 32 20.139 32 1 15.036 ** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecţie Stereo 70 şi sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanţa dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru. Pentru acest imobil există inregistrate următoarele documentaţii cadastrale neînscrise in cartea funciară: Nr Cri[ Numar cerere |Data cerere |Termen eliberare[Obiect cerere 1 20063 13.06.2023 |16.06.2023 |Dezmembrare/Comasare Ca urmare a soluționării cererii nr. 20063 inregistrată la data de 13.06.2023, s-a propus dezmembrarea imobiluiui rezultând următoarele imobile: Nr identificator Ț5uprafata (mp) |Adresa Crt |electronic 1 164431 28027 Loc. Lupeni, Str Zona De Est A Municipiului Lupeni, Jud. Hunedoara 2 164432 1319 Loc. Lupeni, Str Zona De Est A Municipiului Lupeni, Jud. Hunedoara 3 |64433 16024 Loc. Lupeni, Str Zona De Est A Municipiului Lupeni, Jud. Hunedoara Certific că informaţiile din prezentul extras sunt conforme cu datele din planul cadastral de carte funciară al OCPI HUNEDOARA la data: 13-06-2023 Situaţia prezentată poate face obiectul unor modificări ulterioare, in condiţiile Legii cadastrului și publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, Consilier/Inspector de specialitate, MONICA NEAG Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 3 din 3 Bean eauow! “ACN VXIIY, LI ara uxauy Tator? DBZ0EY zl 4 EI 000Z5E 0615€ DOG D0GTSE Dos Geon eXIUo duiZ087 = Be urp evejeadns du zZ087 = inpnuqoun e ene-msetu e[e)0) eJejedn$ DDOZ:L caras M[N[Iqouu! E S-1Euurțap 1s juouresejdiue 3p ueld ze st Era ot a Bean PDIUOW Aa pauâs Asia EZOZIE900Z evoo'ezbz "Să n NINA Ri Onea 6 CI NISI Xe [A Uarta53Ha. ȘI du6țeL = ne enejeidns CUGLEL = INM[Iqotut E ejeINseUI E[E)O3 EeJeIdNŞ ITI 5 MIN[IQOUII E 31EAIUIIȚap 1S juswese[dure ap Ueld au o DD 9£ ze 8 [ză BeoN PDIUON duyz09[= Pe up ezejeidus CUupZ091 = Minpiqotur E eyenseiu e[e)o] taejeI (ns sz091 Ito. Onoz:i cats MIN[qoUu! E a1euurțap 15 jusurese[duit ap uejd i ot 93) Referat de admitere, cerere nr. 20063 / 13-06-2023 Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară HUNEDOARA E ANCPI Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Petrosani Luna | 06 Fc eur: Adresa: Petrosani, Constructorului nr.14, cod postal 332045, judetul Hunedoara, Anul | 2023 : Telefon: 0254-54.88.81, Fax: 0254-54.40.19 REFERAT DE ADMITERE h Ă Semnat : cu semnatura (Dezmembrare imobil) electronica extinsa, cf. L 455/2001 si el DAS Domnului/Doamnei [NUME] - DOMENIUL PUBLIC Domiciliul Loc, Lupeni, Str Revoluţiei, Nr. 2, Jud. Hunedoara Referitor la cererea inregistrată sub numărul 20063 din data 13-06-2023, vă informăm: imobilul situat in Loc. Lupeni, Str ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI, Jud. Hunedoara, UAT Lupeni avand numarul cadastral 61145 a fost dezmembrat in imobilele: 1) 64431 situat in Loc, Lupeni, Str ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI, Jud. Hunedoara, UAT Lupeni avand suprafaţa măsurată 28027 mp; 2) 64432 situat in Loc, Lupeni, Str ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI, Jud. Hunedoara, UAT Lupeni avand suprafaţa măsurată 1319 mp; 3) 64433 situat in Loc. Lupeni, Str ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI, Jud, Hunedoara, UAT Lupeni avand suprafaţa măsurată 16024 mp; Certific că informaţiile din prezentul extras sunt conforme cu datele din planul cadastral de carte funciară al OCPI HUNEDOARA la data: 13-06-2023, Situaţia prezentată poate face obiectul unor modificări ulterioare, in condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Inspector MONICA NEAG Lupeni, 29 iunie 2023 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ - SECRETAR GENERAL Ing. MARCEL DANIEL RAD Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI Documentul conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 1 din

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala