30 ianuarie 2024

HCL 9/2024 Lupeni adoptată

Aprobarea Listei anuale de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara

Pe scurt

Este aprobată lista anuală de priorități pentru repartizarea locuințelor ANL din Lupeni, adică se stabilește ordinea de acordare a locuințelor pentru tineri din zona orașului. Acest lucru înseamnă pentru locuitori că vor exista termene și cote clare de acordare, iar persoanele care intră în lista de priorități au șanse mai mari să obțină o locuință ANL în funcție de poziția lor în listă. Decizia influențează doar procedura de repartizare și nu implică fonduri sau investiții imediate; impactul ține de cine primește și când, conform priorităților aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Lista anuală de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Asistență socială și locuințe” în Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 9 din 2024 a Consiliului Local Lupeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Listei anuale de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
9 / 2024
Data
30 ianuarie 2024
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Teme
Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Lupeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI HOTĂRÂREA nr. 9/ 2024 privind aprobarea Listei anuale de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi (19 voturi “PENTRU”) Consiliul Local al Municipiului Lupeni, Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 8/ 2024 precum și Referatul de aprobare nr. 1511/ 17 ianuarie 2024 prin care domnul [NUME], Primar al Municipiului Lupeni, solicită aprobarea listei anuale de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara; Văzând: - Raportul nr. 1370/ 17 ianuarie 2024 al Comisiei sociale pentru analizarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii din Municipiul Lupeni; - Raportul nr. 2203/ 23 ianuarie 2024 prezentat de Compartimentul de Sprijin al Asociațiilor de Proprietari, din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico – financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; În baza dispoziţiilor art. 8 alin. (3) al Legii nr. 152/ 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe – republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1), alin. (2) și alin. (7), art. 15 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 962/ 2001 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/ 1998 – privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, actualizată; În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „c” şi lit. „d”, alin. (7) lit. „q” şi art. 139 alin. (3) lit. „g” din Ordonanța de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă Lista anuală de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor ANL din Municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2 Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ. Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Lupeni, Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija Secretarului municipiului Lupeni. Lupeni, 30 ianuarie 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL FLORIN TITI BULGARU Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 9/ 2024 LISTA ANUALĂ DE PRIORITĂŢI PENTRU REPARTIZAREA LOCUINŢELOR ANL DIN MUNICIPIUL LUPENI, JUDEŢUL HUNEDOARA Apartamente cu 3 camere: 1. Dosar nr. 20/2023 – Ghiță Marian Cristian – 36 puncte; Apartamente cu 2 camere: 1. Dosar nr. 45/2022 – Ilie Lorena Adina – 40 puncte; 2. Dosar nr. 38/2022 – Lazarec Sorina Viorica – 35 puncte; 3. Dosar nr. 40/2022 – Sitaru Andrei Marian – 31 puncte; 4. Dosar nr. 17/2023 – Gavrilă Rebeca Daria- 33 puncte; Apartamente cu 1 camere: 1. Dosar nr. 5/2023 – Kolcza Mădălina Mihaela – 35 puncte; 2. Dosar nr. 1/2023 – Necolici Răzvan Ionuț – 34 puncte; 3. Dosar nr. 2/2023 – Zaharia Horia – 34 puncte; 4. Dosar nr. 8/2023 – [persoană fizică] – 34 puncte; 5. Dosar nr. 21/2023 – Racolța Iuliana – 34 puncte; 6. Dosar nr. 4/2023 – Lakatos Raul Lucian – 33 puncte; 7. Dosar nr.9/2023 – Juchi Teofil Iosif – 33 puncte; 8. Dosar nr. 12/2023 – Ciucă Ovidiu Alexandru – 33 puncte; 9. Dosar nr. 11/2023 – Bistrian Gheorghe Darius – 31 puncte; 10. Dosar nr.14/2023 – Zamfir Estera - 31 puncte; 11. Dosar nr.19/2023 – Timofte Ana Bianca – 31 puncte; 12. Dosar nr. 6/2023 – Corcoveanu Dănuț Dumitru – 29 puncte; 13. Dosar nr. 10/2023 – Ioanăș Vasile Vlăduț - 29 puncte. Lupeni, 30 ianuarie 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL FLORIN TITI BULGARU Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala