ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI LUPENI
Anexa nr. 1 la Hotărârea nr.
38/ 2023
GHIDUL SOLICITANŢILOR
PENTRU ELABORAREA ŞI
PREZENTAREA
PROPUNERILOR DE
PROIECTE
PENTRU
ACORDAREA DE
FINANŢĂRI
NERAMBURSABILE DIN
FONDURI PUBLICE
- 2023 -
1
OPIS
1. Ghidul solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local
structurilor sportive de drept privat precum şi persoanelor fizice din localitatea Lupeni, care
iniţiază şi organizează programe şi acţiuni sportive de utilitate publică
pag. 3 - 15
2. Ghidul solicitanţilor pentru acordarea sprijinului financiar de la bugetul local unităţilor de
cult din municipiul Lupeni, aparţinând cultelor religioase recunoscute din România
pag. 16 - 29
2
I. GHIDUL SOLICITANŢILOR PENTRU ACORDAREA DE FINANŢĂRI
NERAMBURSABILE DE LA BUGETUL LOCAL STRUCTURILOR SPORTIVE
DE DREPT PRIVAT PRECUM ŞI PERSOANELOR FIZICE DIN MUNICIPIUL
LUPENI, CARE INIŢIAZĂ ŞI ORGANIZEAZĂ PROGRAME ŞI ACŢIUNI
SPORTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ
1. OBIECTIVELE PROGRAMULUI
Acordarea sprijinului financiar se va face în temeiul Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, ţinând cont de
prevederile Ordinului nr. 130/ 2006, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor
cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti,
emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport.
2. PROGRAMELE SPORTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ ÎN CADRUL CĂRORA SE POT
FINANŢA PROIECTE DIN FONDURI PUBLICE SUNT:
- „Sportul pentru toţi”
3.SCOP ŞI OBIECTIVE
„Sportul pentru toţi”
1. Scop: menţinerea unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor prin crearea unui
cadru social şi organizatoric favorizant.
OBIECTIVE:
- încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni;
- atragerea şi stimularea tuturor categoriilor de cetăţeni, fără nici o discriminare, în mod liber şi
voluntar, independent sau în cadru organizat, pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive.
4. SUMA DISPONIBILĂ
Suma totală disponibilă pe anul 2023 pentru sprijinul financiar al programelor sau acţiunilor sportive din
Municipiul Lupeni este de 300.000 lei pentru sprijinirea programului „Sportul pentru toţi”
5. VALOAREA SUBVENŢIEI
Sprijinul financiar se acordă numai pentru completarea unui proiect, dar nu mai mult de 90 % din
cheltuielile totale eligibile.
3
6. REGULI PRIVIND MODUL DE PREZENTARE A CERERII DE SPRIJIN FINANCIAR.
a. Documentaţia de solicitare a sprijinului financiar se întocmeşte în 2 (două) exemplare (seturi),
fiecare set îndosariat în ordinea de la punctele 6.b şi 7, dar incluse în acelaşi plic şi se înaintează în pachet
închis, la registratura Consiliului Local Lupeni, la adresa
CONSILIUL LOCAL LUPENI
Lupeni, Str. Revoluţiei, nr.2, cod 335600
Solicitare sprijin financiar pentru anul 2023. Denumirea și adresa completă a structurii sportive
sau persoanei fizice
b. Documentaţia trebuie să conţină următoarele:
• formularul de solicitare a sprijinului financiar, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli al
programului/ acţiunii, care se completează obligatoriu.
• Documentele enumerate la punctele 7A, 7B, 7C, 8 - după caz;
7. CRITERIILE ŞI CONDIŢIILE MINIMALE DE FINANŢARE
A. Criteriile şi condiţiile minimale de finanţare a cluburilor sportive de drept privat sunt următoarele:
a) să fie o structură sportivă recunoscută în condiţiile legii şi să facă dovada afilierii la federaţia sportivă
naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană;
b) să prezinte raport de activitate pentru anul anterior, din care să rezulte structura organizatorică a
clubului, numărul de sportivi legitimaţi, rezultatele sportive obţinute în competiţiile oficiale,
obiectivele de performanţă stabilite pentru o perioadă definită. Participanţii la programul
„Promovarea sportului de performanţă la nivel local şi naţional în municipiul Lupeni” vor evidenţia
rezultatele naţionale şi internaţionale;
c) să facă dovada depunerii în termenele prevăzute de lege a situaţiei financiare pe anul anterior la
organele fiscale competente, cu excepţia cluburilor nou înfiinţate;
d) să facă dovada că dispune de cadre tehnice (profesori de educaţie fizică şi sport, antrenori, instructori
sportivi) calificate în condiţiile legii, la activităţile pentru care se solicită finanţarea;
e) să facă dovada că deţine şi alte surse de finanţare necesare desfăşurării activităţilor pentru care se
solicită finanţare, respectiv contracte de sponsorizare, extras de cont pentru disponibil etc.
f) să nu se afle în litigiu cu instituţia finanţatoare.
B. Criteriile şi condiţiile minimale de finanțare a asociaţiilor sportive locale, pe ramuri de sport, sunt
următoarele:
a) să fie o structură sportivă recunoscută în condiţiile legii şi să facă dovada afilierii la federaţia sportivă
naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană;
4
b) să facă dovada depunerii în termenele prevăzute de lege a situaţiei financiare pe anul anterior la
organele fiscale competente, cu excepţia acelora înfiinţate în anul pentru care se solicită finanţarea;
c) să prezinte raport de activitate pentru anul anterior, din care să rezulte numărul de concursuri
organizate în anul anterior, numărul de arbitri şi instructori sportivi precum şi alte date necesare
susţinerii pe anul anterior;
d) să facă dovada atragerii şi altor surse de finanţare necesare desfăşurării activităţilor pentru care se
solicită finanţare;
e) să nu se afle în litigiu cu instituţia finanţatoare.
C. Criteriile şi condiţiile minimale de finanţare a persoanelor fizice, sunt următoarele:
a) să prezinte documente de atestare ca sportiv de performanţă sau amator;
b) să prezinte cazierul fiscal;
c) să facă dovada că deţine şi alte surse de finanţare necesare desfăşurării activităţii pentru care a
solicitat finanţare;
d) să nu se afle în litigiu cu instituţia finanţatoare;
e) să prezinte un raport al activităţii sportive anterioare.
Participanţii la programul „Sportul pentru toţi” vor evidenţia rezultatele naţionale şi internaţionale.
8. CRITERIILE DE ACORDARE A SPRIJINULUI FINANCIAR
Toate solicitările primite la termen vor fi examinate.
ESTE EXCLUS dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, respectiv
nu este eligibil, solicitantul care se află în oricare din următoarele situaţii:
a)nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată exigibile a impozitelor şi taxelor către stat, precum şi a
contribuţiei pentru asigurările sociale de stat (va depune în acest sens certificat fiscal de la Administraţia
Finanţelor Publice precum şi de la Primăria localităţii unde îşi are sediul din care să rezulte că nu are
datorii )!!!
b)furnizează informaţii false în documentele prezentate;
c)a comis o gravă greşeală în materie profesională sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate printr-
un alt contract de finanţare nerambursabilă, în măsura în care autoritatea finanţatoare poate aduce ca
dovadă mijloace probante în acest sens;
d)face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori se află deja în stare de dizolvare sau
de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
e)nu prezintă declaraţia prevăzută la art.12, alin3 din Legea 350/2005.
f) nu prezintă actul constitutiv şi bilanţ contabil în conformitate cu prevederile art.21alin.2,4.
g) nu a respectat un program de finanţare nerambursabilă în anii anteriori.
Dintre solicitările primite, vor fi supuse evaluării numai solicitările care întrunesc următoarele criterii de
selecţionare:
5
- documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la punctul 6b.
- Justificarea solicitării în raport cu necesităţile şi priorităţile de dezvoltare a activităţii sportive în
Municipiul Lupeni – judeţul Hunedoara.
- Cererile de finanţare trimise prin orice alte mijloace ( de exemplu prin fax, e-mail ) sau trimise la alte
adrese, nu vor fi luate în considerare.
Solicitanţii trebuie să păstreze un exemplar complet din cererea de finanţare depusă.
Cererile selecţionate în urma trierii sunt supuse evaluării pe baza următorului punctaj de evaluare:
CRITERIU PONDERE
(%)
Soliditate financiară 15
Rezultate aşteptate 25
Capacitate de realizare 30
Participarea părţilor - cofinanţare 30
TOTAL 100
Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare este cel prevăzut în anunţul publicitar.
Numărul de participanţi la procedura de selecţie de proiecte nu este limitat, însă autoritatea contractantă
are obligaţia de a repeta procedura de selecţie în cazul în care există un singur participant. În cazul în care
după repetarea procedurii numai un participant îşi depune proiectul autoritatea contractantă are dreptul de
atribui contractul de finanţare nerambursabilă acestuia în condiţiile în care îndeplineşte condiţiile şi
criteriile prevăzute în prezentul ghid.
Solicitanţii pot adresa întrebări prin e-mail, fax sau telefon la adresele de mai jos, indicând clar denumirea
programului.
e-mail:
[email protected]
fax: 0254 560515
telefon: 0254 560725 – interior 213
6
9.CHELTUIELI ELIGIBILE DIN BUGETUL CONSILIULUI LOCAL:
Cheltuieli privind alocația de masă
Cheltuieli privind cazarea
Cheltuieli privind transportul jucătorilor și oficialilor la competiții sportive ; federație sau
comisii
Cheltuieli privind închirierea de bunuri şi servicii
Cheltuieli pentru achiziţii de materiale consumabile
Cheltuieli pentru activităţi social-culturale
Cheltuieli pentru realizarea de tipărituri, multiplicări, inscripţionări şi altele asemenea
Cheltuieli pentru transport, altul decât cel de persoane
Cheltuieli reprezentând taxele de participare la acțiuni sportive ; taxe cotizații ;vize .
Cheltuieli pentru procurarea de cărţi, publicaţii şi materiale pe suport magnetic
Cheltuieli pentru promovarea activităţii sportive
Cheltuieli salariale
Cheltuieli echipament sportiv
10. INFORMAŢII
1. Programele şi acţiunile sportive vor fi selecţionate pentru finanţare în cadrul limitei de
fonduri aprobat anual prin bugetul Consiliului Local cu această destinaţie.
2. În termen de 3 zile de la data încheierii lucrărilor, comisia de evaluare şi selecționare numită
prin dispoziția Primarului Municipiului Lupeni, comunică rezultatul selecției, precum şi
fondurile propuse a fi alocate;
3. Dacă în termen de 30 zile de la data comunicării rezultatului selecţiei o structură sportivă sau
o persoană fizică nu se prezintă pentru încheierea contractului de finanţare, se consideră că
oferta Consiliului Local nu a fost acceptată, iar proiectele în cauză se elimină de la finanţare.
11.ALOCAREA SPRIJINULUI FINANCIAR
1. Sprijinul financiar se acordă în baza unui contract încheiat între Consiliul Local şi structura
sportivă sau persoană fizică selecţionată pe baza criteriilor prevăzute în prezentul ghid, în
tranşe aferente realizării proiectului, potrivit contractului. Acordarea fiecărei tranşe se face
numai după justificarea utilizării tranşei anterioare. Consiliul Local dispune efectuarea plăţii
către structura sportivă sau persoană fizică , prin virament în contul bancar al acesteia;
2. Structurile sportive şi persoane fizice care au primit subvenții în condițiile prezentului
regulament și a hotărârii Consiliului local au obligația să întocmească şi să transmită
Consiliului local raporturi intermediare şi unul final.
3. În cazul rezilierii contractului ca urmare a neîndeplinirii clauzelor contractuale, beneficiarul
subvenţiei este obligat să returneze Consiliului Local Lupeni sumele primite, cu care se
reîntregesc creditele bugetare ale acestuia, în vederea finanţării altor proiecte;
4. Pentru sumele restituite ca urmare a rezilierii contractului beneficiarii subvenţiilor datorează
dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei privind colectarea creanţelor bugetare,
care sunt venituri ale bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale.
7
În cazul în care mai multe structuri sportive realizează cel puţin 60 de puncte, selecţia acestora
se face în ordine descrescătoare, în limita bugetului aprobat!
CERERE DE FINANŢARE
Structura sportivă .....................
Nr. ............. /.......................
A)Date privind structura sportivă
1.Denumirea structurii sportive ............................................................................................
2.Adresa ............................................................................................................................
3.Certificat de identitate sportivă nr. .....................................................................................
4.Cont nr. ................................., deschis la .........................................................................
5.Cod fiscal .........................................................................................................................
6.Alte date de identificare: ....................................................................................................
Telefon ................................ Fax .........................................
E-mail .................. Web .......................................
7.Echipa responsabilă de derularea proiectului (numele şi prenumele, funcţia în cadrul structurii sportive,
telefon) ..............................................................
7.1.Coordonator ..................................................................................................................
7.2.Responsabil financiar ......................................................................................................
7.3.Responsabil cu probleme tehnice ....................................................................................
7.4.Alţi membri, după caz .....................................................................................................
B)Date privind proiectul
1.Denumirea proiectului ........................................................................................................
2.Scopul ..............................................................................................................................
3.Obiective specifice ............................................................................................................
4.Activităţi/acţiuni din cadrul proiectului .................................................................................
5.Perioada de derulare/acţiune/activitate ................................................................................
6.Locul de desfăşurare/acţiune/activitate ................................................................................
7.Participanţi (numărul şi structura)/acţiune/activitate ..............................................................
8.Costurile estimate ale proiectului (se va detalia pe acţiuni/activităţi, categorii de cheltuieli şi surse de
finanţare), conform tabelului de mai jos:
din care
Nr. Programul, proiectul, acţiunea/ Valoarea suma solicitată
crt. activitatea, categoriile de cheltuieli*) totală venituri proprii ale
din
structurii sportive
fonduri publice
1. I. Programul ......................................
total ..................................................
1. Proiectul .......................................
1.1. Acţiunea/activitatea ....................
total ..................................................
din care: ............................................
-
-
-
(se detaliază pe categorii de cheltuieli)
1.2. Acţiunea/activitatea .....................
total ...................................................
din care: .............................................
-
-
-
-
8
*) Categoriile de cheltuieli ce se pot finanţa din fonduri publice pentru proiecte sunt cele prevăzute în
Normele privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 484/ 2003.
C)Resurse umane şi financiare ale structurii sportive, angrenate în realizarea
acţiunilor/activităţilor din cadrul proiectului
1.Resurse umane
1.1.Număr de personal salariat - total ...........................................................................,
din care antrenori (pentru cluburile sportive) ...................................................................
1.2.Număr de secţii pe ramură de sport (pentru cluburile sportive) .................................
1.3.Număr de sportivi legitimaţi pe secţii ........................................................................
1.4.Număr de cluburi sportive afiliate la asociaţia pe ramură de sport judeţeană/a municipiului Bucureşti
..........................................
1.5.Număr de asociaţii fără personalitate juridică
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.