24 august 2026 · Inițiator: Viceprimar al Municipiului Lupeni, Iacob Viorel Mesaroș
Pe scurtSe decide alegerea unui președinte de ședință pentru ședința extraordinară convocată pe 24 august 2026, alegerea fiind în unanimitate (18 voturi “pentru”). Se numește drept președinte de ședință pentru această ședință consilierul local Ing. Dorin Cordea; scopul este să asigure conducerea ședinței pentru a permite semnarea și adoptarea hotărârilor în absența unui membru care nu se poate semna în termen. Pentru locuitori înseamnă că procesul de luare a deciziilor poate continua fără întârzieri, iar eventualele proiecte sau hotărâri discutate în cadrul ședinței vor putea fi adoptate conform regulamentelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se alege ca preşedinte de şedinţă pentru ședința extraordinară a Consiliului local al Municipiului Lupeni, convocată de îndată, la data de 24 august 2026 domnul consilier local Ing. Dorin Cordea. (2) Președintele de ședință ales va exercita atribuțiile prevăzute de legislația în vigoare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI LUPENI
HOTĂRÂREA nr.
123/ 2026
privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru ședința extraordinară convocată, de îndată, la data de 24 august 2026
hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi (18 voturi PENTRU)
Consiliul Local al Municipiului Lupeni,
Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 140/ 2026 precum și Referatul de aprobare nr. 25.011/ 24 august
2026 prezentat de domnul Iacob Viorel Mesaroș, Viceprimar al Municipiului Lupeni prin care propune Consiliului
local al Municipiului Lupeni alegerea unui președinte de ședință pentru ședința extraordinară convocată, de îndată,
pentru ziua de 24 august 2026 întrucât, după anunțarea ședinței, domnul consilier local Ing. Antonius Flavius
Onisie a anunțat că este plecat din localitate și nu va putea semna, într-un termen rezonabil, hotărârile adoptate;
Văzând Raportul nr. 25.019/ 24 august 2026 prezentat de Serviciul C.A.A.P.L. din cadrul Aparatului de
specialitate al Primarului Municipiului Lupeni;
Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico – financiare, Agricultură, al
Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru
Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină,
muncă şi protecţie socială, protecţie copii;
În conformitate cu prevederile art. 9 și 10 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului local
al Municipiului Lupeni aprobat prin Hotărârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 75/ 2008 privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al Municipiului Lupeni;
În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „a” alin. (14) şi art. 123 alin. (1) și alin. (3) din
Ordonanța de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ
HOTĂRĂŞTE:
Art 1 (1) Se alege ca preşedinte de şedinţă pentru ședința extraordinară a
Consiliului local al Municipiului Lupeni, convocată de îndată, la data de 24 august 2026
domnul consilier local Ing. Dorin Cordea.
(2) Președintele de ședință ales va exercita atribuțiile prevăzute de legislația în
vigoare.
Art. 2 Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a
contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art 3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara
în vederea verificării legalităţii, Primarului Municipiului Lupeni, domnului consilier local
Ing. Dorin Cordea, iar la cunoştinţă publică prin publicarea pe site-ul Municipiului Lupeni.
Lupeni,
24 august 2026
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ– SECRETAR GENERAL
Ing. DORIN CORDEA Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.