Pe scurtSe aprobă Planul Urbanistic Zonal (PUZ) intitulat „Dezvoltare zonă de instituții și servicii publice” pentru intravilanul Lugoj, strada Traian Vuia, FN. Asta înseamnă că se autorizează amplasarea și codificarea spațiilor pentru instituții publice și servicii în acea zonă, cu efecte asupra modului în care se vor construi, autorizațiile și termenele de realizare, precum și posibilele impacturi asupra mediului și patrimoniului. Concret, decizia stabilește reglementări de folosire a terenului, construcții și verificări tehnice, ceea ce influențează bugetul local, lucrările publice planificate și zonele afectate din Lugoj.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă documentaţia P.U.Z. (Plan Urbanistic Zonal) – „Dezvoltare zonă de instituții și servicii publice”, în intravilanul Municipiului Lugoj, str. Traian Vuia, FN, județul Timiș, în suprafață totală de 120.718 m.p, înscris în C.F. nr. 421317 Lugoj, nr. cadastral 421317, întocmită de MG BUILDING DESIGN S.R.L., pentru beneficiarul MUNICIPIUL LUGOJ, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA
privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – „Dezvoltare zonă de instituții și
servicii publice”, în intravilanul Municipiului Lugoj, str. Traian Vuia, FN,
județul Timiș
Consiliul Local al Municipiului Lugoj;
Luând în considerare referatul Direcției urbanism-mediu – Compartimentul urbanism,
amenajarea teritoriului și protejarea monumentelor istorice nr. 17/130892/(RU)130893 din
11.12.2025, aprobat de către Viceprimarul Municipiului Lugoj;
Având în vedere referatul nr. 17/132738/(RU)132739 din 15.12.2025 al Primarului
Municipiului Lugoj - inițiator al proiectului de hotărâre;
Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 358 din 15.12.2025 privind aprobarea
Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – „Dezvoltare zonă de instituții și servicii publice”, în
intravilanul Municipiului Lugoj, str. Traian Vuia, FN, județul Timiș;
Luând în considerare raportul de specialitate nr. 17/132918/(RU)132919 din
16.12.2025 întocmit de Arhitect Șef;
Luând în considerare avizul nr. 7 din 28.01.2026 al Comisiei amenajarea teritoriului,
administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului și a celorlalte
Comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Lugoj;
Ținând cont de Anunțul nr. 17/136989/(RU)136990 din 23.12.2025 privind
elaborarea proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) –
„Dezvoltare zonă de instituții și servicii publice”, în intravilanul Municipiului Lugoj, str. Traian
Vuia, FN, județul Timiș și Procesul-verbal de afișare nr. 17/137025/(RU)137026 din
23.12.2025, întocmite cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Proiectul privind elaborarea P.U.Z. – „Dezvoltare zonă de instituții
și servicii publice”, întocmit de MG BUILDING DESIGN S.R.L., înregistrat în evidențele
instituției noastre sub nr. 17/120664 din 21.11.2025;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 146 din
25.11.1999 privind aprobarea Planului de Urbanism General al municipiului Lugoj, cu
completările ulterioare;
Ţinând cont de Avizul favorabil nr. 2 din 27.11.2025 al Comisiei tehnice de amenajare
a teritoriului şi urbanism, acordat pentru documentaţia Planul Urbanistic Zonal – „Dezvoltare
zonă de instituții și servicii publice”;
Având în vedere Procesul-verbal privind consultarea și informarea publicului cu
privire la elaborarea documentației de urbanism înregistrat sub nr. 17/98746/(RU)98747 din
30.09.2025 și Raportul informării și consultării publicului privind implementarea Planului
Urbanistic Zonal (P.U.Z.) înregistrat sub nr. 17/111479/(RU)111480 din 31.10.2025;
În conformitate cu prevederile art. 5, art. 6, art. 25 alin. (1), art. 27 1 alin. (1) lit. b) şi
c), art. 37, art. 47, art. 471, art. 56 alin. (6), art. 57 - 61 şi Anexa nr. 1 din Legea nr. 350/2001
privind amenjarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
Cu respectarea Normelor Metodologice din 26 februarie 2016 de aplicare a Legii nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a
documentaţiilor de urbanism, aprobate prin Ordinul nr. 233/2016 al Viceprim-ministrului,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările și completările
ulterioare;
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul nr.
839/2009 al Ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, cu modificările şi completările
ulterioare;
În conformitate cu prevederile Regulamentului General de Urbanism aprobat prin
H.G. nr. 525/1996 republicată, cu completările ulterioare;
Cu respectarea dispoziţiilor metodologiei din 30 decembrie 2010 de informare şi
consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism, aprobată prin Ordinul nr. 2701/2010 al Ministrului dezvoltării
regionale şi locuinţei, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c), art. 136 și art. 139 alin. (3)
lit. e) din Ordonanța de Urgență nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. - Se aprobă documentaţia P.U.Z. (Plan Urbanistic Zonal) – „Dezvoltare zonă
de instituții și servicii publice”, în intravilanul Municipiului Lugoj, str. Traian Vuia, FN, județul
Timiș, în suprafață totală de 120.718 m.p, înscris în C.F. nr. 421317 Lugoj, nr. cadastral
421317, întocmită de MG BUILDING DESIGN S.R.L., pentru beneficiarul MUNICIPIUL
LUGOJ, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţiei
urbanism-mediu.
Art.3. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului, judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Lugoj;
- Direcţiei juridice;
- Direcţiei management financiar;
- Direcţiei urbanism-mediu;
- Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
- Celor interesaţi, prin publicare şi afişare;
- Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Lajos-Ernestin Vari SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Dan Ciucu
Nr. 9 din 29.01.2026
1. Total consilieri locali 19
2. Total consilieri prezenți 18
3. Număr voturi pentru 18
4. Număr voturi împotrivă -
5. Abțineri -
6. Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate absolută
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.