Aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii în municipiul Lugoj
Pe scurt
Se aprobă criteriile pentru a stabili ordinea de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii în Lugoj și pentru repartizarea acestor locuințe în funcție de disponibilitate. Locuitorii pot vedea că accentul este pe tineri de până la 35 de ani, cu repartitie în maxim 60 de luni, care lucrează în Lugoj și nu dețin o locuință, iar fondul de locuințe disponibil (din present sau din proiecte viitoare) va decide câte unități se vor aloca și către cine. Practic, dacă îndeplinești condițiile (vârstă, muncă în Lugoj, lipsă de proprietate sau chirie în Lugoj), poți primi o locuință în limita fondului existent sau al celor viitoare finalizate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 7 din 2024 a Consiliului Local Lugoj
Titlu oficial
Hotărâre PRIVIND APROBAREA CRITERIILOR PENTRU STABILIREA ORDINII DE PRIORITATE ÎN SOLUȚIONAREA CERERILOR DE LOCUINȚE ȘI ÎN REPARTIZAREA LOCUINȚELOR PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII ÎN MUNICIPIUL LUGOJ
Auzd LA HCL.HR_'Y biu 31.0[.2024
CRITERII
pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea
locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Lugoj
A.Criterii de acces la locuință:
1.Titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie
major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii, şi să poată primi repartiție pentru
locuinţă în cel mult 60 de luni de la împlinirea acestei vârste.
Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu.
2.Titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membrii ai familiei acestuia - soţ/soţie, copii şi/sau alte
persoane aflate în întreţinerea acestuia - trebuie să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în
proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate
a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, în municipiul
Lugoj.
NOTĂ.:Restricţia referitoare la nedeţinerea unei locuinţe în proprietate nu are în vedere locuinţele
înstrăinate în urma unei acţiuni de partaj sau locuinţele trecute în proprietatea statului în mod
abuziv şi care nu au fost retrocedate în natură. Restricţia nu se aplică în cazul deţinerii cu chirie a
unui spaţiu locativ în cămine de familişti sau nefamilişti, precum şi chiriaşilor din locuinţele
preluate abuziv de stat şi care fac obiectul unor solicitări de retrocedare sau care sunt retrocedate
către foştii proprietari. Prin cămine de familişti sau nefamilişti se înţelege clădirile dotate cu
camere de locuit individuale şi cu dependinţele, dotările şi utilităţile comune. De asemenea,
restricţia nu se aplică în situaţia în care titularul cererii de locuinţă şi ceilalţi membrii ai familiei
acestuia - soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia dețin, alături de alte
persoane, cote-părţi dintr-o locuinţă, dobândite în condiţiile legii.
3.Titularul cererii de locuinţă trebuie să îşi desfăşoare activitatea în municipiul Lugoj.
4.Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât
locuinţele libere din fondul existent, cât şi locuinţele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor
obiective de investiţii aprobate şi cuprinse în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri,
destinate închirierii.
NOTĂ: Lista de priorităţi se stabileşte ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează
să se finalizeze şi să se repartizeze locuinţe noi pentru tineri, destinate închirierii, dacă titularii
cererilor de locuinţe înscrişi în lista aprobată iniţial nu mai îndeplinesc criteriile de acces la
locuinţă sau dacă există locuinţe pentru tineri rămase vacante.
Solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi, cu respectarea criteriilor de la pct. 1, 2 şi 3, care nu
pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi
repartiţii în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate
stabilită.
B.Criterii de ierarhizare stabilite prin punctaj:
1.Situaţia locativă actuală
1.1. Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat ...10 puncte
1.2.Tolerat în spaţiu ... .....7 puncte
1.3. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu): - mp/locatar -
a) mai mare de 15 mp şi până la 18 MP inclusiv... eee eee nea az 5 puncte
b) mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv .. .7 puncte
c) 8 mp şi până la 12 mp inclusiv ... 9 puncte
d) mai mică de 8 mp ass. 10 puncte
NOTĂ: În cazul celor toleraţi în spaţiu, toată suprafaţa locativă a imobilului se împarte la numărul
total al locatarilor, în care sunt incluşi şi cei care nu fac parte din familia solicitantului de locuinţă,
dar care locuiesc în acelaşi imobil. În cazul spaţiilor locative închiriate, suprafaţa locativă deţinută
conform contractului de închiriere se împarte numai la numărul membrilor familiei solicitantului de
locuinţă. La stabilirea numărului de membri ai familiei solicitantului de locuinţă se va avea în
vedere componenţa familiei definită la cap. A pct. 2.
2. Starea civilă actuală
2.1.Starea civilă:
a) căsătorit... eee aaa a ca a ca 10 puncte
b) necăsătorit ........ ace nea ases++8 Puncte
2.2.Nr. de persoane în întreţinere:
a) Copii
- 1 copil ..... 2 puncte
- 2 copi .3 puncte
- 3 copii „... 4 puncte
* 4 COPI „nenea a a a aa 5 puncte
- >4 copii ..... 5 puncte + 1 punct pentru fiecare copil
b) aite persoane, indiferent de numărul acestora ...........c aceea 2 puncte
3.Starea de sănătate actuală
Boala de care suferă solicitantul sau un alt membru al familiei ori aflat în întreţinere necesită,
potrivit legii, însoțitor sau o cameră în plus .........ne e cca caca, .2 puncte
4.Vechimea cererii solicitantului
4.1.până la 1an.................. ...1 punct
4.2. între 1 şi 2 ani.
4.3. între 2 şi 3 ani.
4.4, între 3 şi 4 ani.
4.5. pentru fiecare an peste 4 ani ...4 puncte
5. Nivelul de studii şi/sau pregătire profesională
5.1. fără studii şi fără pregătire profesională ...........mo eee aaa 5 puncte
5.2. cu şcoală generală, fără pregătire profesională
şi/sau cu specializare la locul de muncă .............m eee aaa aaa, 8 puncte
5.3. cu studii medii, fără pregătire profesională.
şi/sau cu specializare la locul de muncă ............. ac cae, 10 puncte
5.4. cu pregătire profesională, prin studii medii sau profesionale de specialitate
şi/sau prin studii superioare de scurtă durată .. ..
5.5. cu studii superioare ..............mue ceea a. ,
NOTĂ: Se va puncta ultimul nivel de studii încheiat şi atestat conform legii.
6.Situaţii locative sau sociale deosebite
6.1.tineri proveniţi din case de ocrotire socială şi care au împlinit 18 ani ...15 puncte
6.2.tineri care au adoptat sau adoptă copii . 10 puncte
6.3.tineri evacuaţi din case naţionalizate ...............m nea 5 puncte
7.Venitul mediu net lunar/membru de familie
7.1.mai mic decât salariul minim pe economie ............ne nenea 15 puncte
7.2 între salariul minim pe economie şi salariul mediu net pe economie .....10 puncte
NOTĂ: Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se aplică numai solicitanţilor de locuinţă care
au îndeplinit în totalitate criteriile specificate Ia lit. A de mai sus.
- În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de situaţia
locativă constatată la data efectivă a repartizării locuinţelor, având prioritate, numai în acest caz,
solicitanţii a căror situaţie locativă este sau poate deveni, în mod iminent, gravă. Dacă nici acest
criteriu nu este suficient, departajarea se poate face în funcţie de vechimea cererii solicitantului,
luându-se în considerare data efectivă a înregistrării cererii (ziua/luna/anul), având prioritate în
acest caz solicitantul a cărui cerere are vechime mai mare. În cazul când departajarea nu se
poate efectua nici în baza acestor criterii, au prioritate solicitanţii care au punctajul cel mai mare
acordat pe baza criteriilor cu caracter de protecţie socială (starea civilă + starea de sănătate
actuală).
În cazul locuințelor destinate în mod exclusiv tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate se
pot propune și adopta criterii specifice în suplimentarea celor prevăzute de criteriile-cadru, în
condiţiile legii.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.