9 decembrie 2025

HCL 320/2025 Lugoj adoptată

Actualizarea actului constitutiv al societății administrare domeniu public lugoj s.r.L. și numirea a trei administratori provizorii

Pe scurt

Se hotărăște înființarea unei noi societăți cu răspundere limitată, ADMINISTRARE DOMENIU PUBLIC LUGOJ S.R.L., în care Primăria Lugoj (prin Administratorul Public) este unic asociat. Se stabilește denumirea, sediul în Lugoj, obiectul de activitate (închirierea și subînchirierea de bunuri imobiliare), forma juridică, durata nedeterminată și posibilitatea de a schimba sediul ori de a înființa sucursale ori filiale în România sau în străinătate, toate conform legilor în vigoare. Pentru locuitori înseamnă că administrația orașului va avea o entitate proprie pentru gestionarea domeniului public, ceea ce poate implica activități de închiriere a spațiilor sau bunurilor aflate în proprietate publică, cu impact asupra modului în care se folosesc, se închiriază sau se administrează aceste bunuri, cu termene clare de înființare și funcționare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 320 din 2025 a Consiliului Local Lugoj
Titlu oficial
Hotărâre PRIVIND ACTUALIZAREA ACTULUI CONSTITUTIV AL SOCIETĂȚII ADMINISTRARE DOMENIU PUBLIC LUGOJ S.R.L. ȘI NUMIREA A TREI ADMINISTRATORI PROVIZORII
Emitent
Consiliul Local Lugoj
Număr
320 / 2025
Data
9 decembrie 2025
Localitate
Lugoj, județul Timiș
Stare
adoptată
Locuri citate
Plopilor nr. 22 (hartă)

Pe același subiect în Lugoj

Documente

Text

ANEXĂ LA H.C.L. nr. 320 din 09.12.2025 ACT CONSTITUTIV al SOCIETĂŢII cu RĂSPUNDERE LIMITATĂ ADMINISTRARE DOMENIU PUBLIC LUGOI S.R.L. (denumită în continuare “Societatea”) = ACTUALIZAT = UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ MUNICIPIUL LUGOJ, cu sediul în localitatea Lugoj, Piaţa Victoriei, numărul 4, județul Timiș, avand C.I.F. 4527381, prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ, reprezentat legal de Administrator Public, prin persoana domnului DUMITRESCU SILVIU-LUCIAN, cetăţean român, născut şi adeverinţă nr. 22893/20.11.2025 privind adresa de domiciliu înregistrată în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor în calitate de asociat unic, am convenit să constituim o societate comercială cu răspundere limitată în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 și ale tuturor altor acte normative în vigoare aplicabile societăţilor comerciale, precum şi în conformitate cu prevederile prezentului Act Constitutiv. CAPITOLUL | Forma, denumirea, sediul, durata și obiectul de activitate al Societăţii Articolul 1 — Forma juridică Societatea este persoană juridică română constituită sub forma societăţii cu răspundere limitată. Articolul 2 — Denumirea Denumirea Societăţii este ADMINISTRARE DOMENIU PUBLIC LUGOJ S.R.L. În toate actele şi documentele emanând de la Societate se va menţiona denumirea societăţii urmată de inițialele ”S.R.L.” (societate cu răspundere limitată), sediul, numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, Codul Unic de Înregistrare, Capitalul Social și principalele conturi deţinute la bănci. Articolul 3 — Sediul Sediul societăţii este în localitatea Lugoj, strada Plopilor, numărul 22, judeţul Timiş, cod poștal 305500. Societatea îşi va putea schimba sediul şi va putea înfiinţa sucursale, filiale, puncte de lucru, birouri, reprezentanţe, agenţii, depozite, secţii de producţie, ateliere de prestări servicii, oriunde în ţară sau în străinătate, în baza hotărârii asociatului unic şi în conformitate cu legile în vigoare. Articolul 4 — Durata de funcţionare Durata de funcţionare a societăţii este nedeterminată, cu începere de la data înmatriculării în Registrul Comerţului. Articolul 5 — Obiectul de activitate Domeniul principal de activitate al societăţii este cel descris sub Codul CAEN 682 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate Activitatea principală a societăţii este cea descrisă sub Codul CAEN 6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate Societatea va desfăşura în subsidiar şi următoarele activităţi descrise sub Codul CAEN: 3311 Repararea și întreținerea articolelor fabricate din metal 3319 Repararea și întreţinerea altor echipamente 4100 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale și nerezidenţiale 4211 Lucrări de construcţii a drumurilor și autostrăzilor 4311 Lucrări de demolare a construcţiilor 4312 Lucrări de pregătire a terenului 4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire și de aer condiţionat 4323 Lucrări de izolaţii 4324 Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii 4331 Lucrări de ipsoserie 4332 Lucrări de tâmplărie și dulgherie 4333 Lucrări de pardosire și placare a pereţilor; 4334 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri 4335 Alte lucrări de finisare 4341 Lucrări de învelitori, şarpante și terase la construcţii 4342 Alte lucrări speciale de construcţii pentru clădiri 4391 Activităţi de zidărie 4399 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a. 6812 Dezvoltare (promovare) imobiliară 6831 Servicii de intermediere a tranzacţiilor imobiliare 6832 Alte activităţi pentru tranzacții imobiliare pe bază de comision sau contract 7111 Activităţi de arhitectură 7721 Activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri recreaţionale și echipament sportiv 8110 Activităţi de servicii-suport combinate 8121 Activităţi generale de curățenie a clădirilor 8122 Activităţi specializate de curăţenie 8123 Alte activități de curăţenie 8130 Activităţi de întreținere peisagistică 8230 Activităţi de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor 9031 Activităţi de gestionare a sălilor şi amplasamentelor de spectacole 9319 Alte activități sportive n.c.a. 9321 Activităţi ale parcurilor tematice și de distracţii 9329 Alte activităţi recreative și distractive n.c.a. CAPITOLUL II Capitalul social și părţile sociale Articolul 6 — Capitalul social Capitalul social total subscris şi vărsat este de 5.000.000 lei şi este asigurat prin aportul în numerar făcut de către asociatul unic UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ MUNICIPIUL LUGOJ, prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ, care va deţine 100% din capitalul social al societăţii și va avea cota de participare la beneficii și pierderi de 100%. Articolul 7 — Părţile sociale Capitalul social se divide într-un număr de 100 părţi sociale egale şi indivizibile, fiecare în valoare de 50.000 lei, deţinute în totalitate de asociatul unic, UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ MUNICIPIUL LUGOJ, prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ. Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile iar transmiterea lor se face conform Legii nr. 31/1990. Articolul 8 — Modificarea capitalului social Capitalul social poate fi majorat pe baza Hotărârii Asociatului Unic, prin crearea de noi părţi sociale prin aporturi în numerar sau în natura, prin majorarea valorii nominale a părţilor sociale existente în schimbul unor aporturi sau prin încorporarea în capitalul social a unor rezerve sau profituri cuvenite asociatului unic, cu exceptia rezervelor legale. Reducerea capitalului social se poate face până la limita minimă prevăzută de lege, în baza Hotărârii Asociatului Unic, cu arătarea motivelor temeinice care au dus la această măsură şi a procedurilor ce se vor utiliza. Hotărârea de reducere a capitalului social devine operantă numai după trecerea termenelor prevăzute de lege. CAPITOLUL II DREPTURILE ŞI OBLIGAŢII ASOCIATULUI UNIC Articolul 9 -Drepturi și obligaţii decurgând din părțile sociale Deţinerea integrală a părților sociale în calitate de asociat unic conferă acestuia, potrivit legii, drepturile şi obligaţiile ce revin adunării generale şi rezultate din prezentul act constitutiv. Drepturile şi obligaţiile legate de partea socială, urmează partea socială în cazul transmiterii acesteia în proprietatea altei persoane. Articolul 10 — Răspunderea asociatului unic Asociatul unic răspunde numai în limitele părţilor sociale, obligaţiile societăţii fiind garantate cu patrimoniul ei social. Patrimoniul societăţii nu poate fi grevat de datorii sau alte obligaţii personale ale asociatului. Un creditor al asociatului poate formula pretenţii numai asupra beneficiului societăţii care i se va repartiza acestuia conform bilanţului contabil aprobat. CAPITOLUL IV CONDUCEREA ŞI ADMINISTRAREA SOCIETĂŢII Articolul 11 — Administrarea societăţii Obligaţiile şi răspunderile administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, iar durata mandatului este de 4 (patru) ani, cu excepţia primilor administratori care vor avea un mandat provizoriu valabil până la organizarea și finalizarea unei procedure de selecţie, organizate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011, modificată, dar nu mai mult de 5 (cinci) luni. Administratori ai societăţii sunt: a) Doamna [persoană fizică], cetăţean român, născută la data de „ în Municipiul Lugoj, județul Timiș, domiciliată b) Domnul [persoană fizică], cetăţean român, născut la data de „în Municipiul c) Domnul SUBȚIRE COSTEL-DUMITRU, cetăţean român, născut la data de „ în Durata mandatului este de 5 luni. Administratorii reprezintă societatea în raporturile patrimoniale și nepatrimoniale cu terţii putând angaja societatea în limita a 5.000 lei prin semnătură unică. Orice angajamente peste limita de 5.000 lei vor putea fi făcute doar prin asumarea acestora de încă o persoană desemnată de către Primarul Municipiului Lugoj. Administratorii vor putea delega o alta persoană să execute atribuţiile sale, în tot sau în parte, prin act scris. CAPITOLUL V ACTIVITATEA ECONOMICĂ A SOCI ETĂŢII. FINANŢAREA. Articolul 12 - Exerciţiului economico-financiar Exerciţiul economico-financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Primul exerciţiu economico-financiar începe la data înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului. Articolul 13 — Evidenţa contabilă Evidenţa contabilă a societăţii, inclusiv bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, se vor ţine în lei şi în limba română. Orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei, în înscrisuri care vor sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de documente justificative. Evidenţa contabilă se organizează şi se conduce potrivit legii şi normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor. Articolul 14 — Bilanţul contabil. Contul de profit și pierderi Societatea va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Acestea sunt supuse aprobării asociatului unic iar după aprobarea lor de către acesta, un exemplar al bilanţului se va depune la organele abilitate. Articolul 15 — Calcularea și repartizarea profitului Profitul societăţii se calculează pe baza bilanţului contabil anual şi reprezintă diferenţa dintre suma totală a veniturilor încasate şi suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri. Pentru determinarea acestui profit se va deduce din profitul anual cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până când acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Profitul rezultat constituie baza de calcul pentru stabilirea impozitului datorat bugetului de stat. După deducerea impozitului legal datorat bugetului de stat, profitul realizat se distribuie asociatului unic sub formă de dividente. Articolul 16 — Finanţarea societăţii Finanţarea societăţii se va asigura prin capitalul social, prin credite pe care societatea le va obţine de la asociatul unic, bănci sau alte asemenea instituţii de finanţare şi creditare, în lei și valută, pe bază de garanţii proprii sau ale asociatului unic, credite ce vor fi restituite în condiţiile legii. Articolul 17 — Forța de muncă Angajarea personalului societăţii se face în funcţie de necesităţile impuse de volumul de muncă, pe bază de contract individual de muncă, cu respectarea dispoziţiilor legale, de către administratorii societăţii. Salarizarea personalului angajat se stabileşte prin acordul comun al părţilor cu respectarea limitei minime de salarizare impuse de legislaţia în vigoare. CAPITOLUL VI DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA SOCIETĂŢII. FUZIUNEA Articolul 18 — Dizolvarea societății Au ca efect dizolvarea societăţii şi dau dreptul asociatului unic să ceară deschiderea procedurii lichidării acesteia următoarele: e imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii; e declararea nulităţii societăţii; e hotărârea asociatului unic; e hotărârea tribunalului, la cererea asociatului unic, pentru motive temeinice; e falimentul societăţii; e reducerea capitalului social sub minimum legal, dacă asociatul unic nu hotărăşte completarea acestuia. Articolul 19 — Lichidarea societăţii În caz de dizolvare a societăţii, aceasta va intra în lichidare. Lichidarea societăţii se va face conform dispozitiilor Legii nr. 31/1990 și a celorlalte dispoziţii legale incidente în vigoare. Articolul 20 — Fuziunea societăţii Fuziunea societăţii cu o altă societate se hotărăşte de asociatul unic, cu îndeplinirea formalităţilor legale. Fuziunea nu va avea efect decât după trecerea termenelor legale de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, timp în care orice creditor al societăţii care fuzionează poate face opoziţie. CAPITOLUL VII SOLUŢIONAREA LITIGIILOR Articolul 21 - Soluţionarea litigiilor Litigiile societăţii cu persoane fizice sau juridice sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din România. Litigiile izvorâte din raporturi contractuale pot fi soluționate şi pe calea arbitrajului comercial. Litigiile personalului angajat de către societate, ivite în raporturile cu aceasta, se soluţionează conform legislaţiei muncii în vigoare. CAPITOLUL VIII CLAUZE FINALE Articolul 22 — Alte prevederi Prezentul Act Constitutiv se completează cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, ale Codului Civil şi cu orice alte dispoziţii legale aplicabile societăţilor comerciale. Prezentul Act constitutiv intră în vigoare după înmatricularea sa în Registrul Comerţului. Încheiat în 4 (patru) exemplare, azi, ASOCIAT UNIC UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ MUNICIPIUL LUGOJ prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ reprezentat de Administrator Public Dumitrescu Silviu-Lucian

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala