Iași › 20 decembrie 2018

HCL 574/2018 adoptată

HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea elementelor de identificare ale unor imobile ce figurează în inventarul domeniului public al Municipiului Iaşi însuşit prin H.C.L. nr. 212/2018Descarcă - HCL_574_2018.PDF

Documente

Text

Municipiul Iaşi Consiliul Local HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea elementelor de identificare ale unor imobile ce figurează în inventarul domeniului public al Municipiului Iaşi însuşit prin H.C.L. nr. 212/2018 Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de 20.12.2018; Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre; Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică şi De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere nota de fundamentare nr. 128622/12.12.2018, întocmită de Direcţia Evidenţă Patrimoniu Public şi Privat; Având în vedere planul de amplasament şi delimitare a imobilului, întocmit de persoana autorizată Moraru Dănuţ pentru imobilul situat în strada Nicoriţă nr. 3 - Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6; Având în vedere adresa nr. 124358/03.12.2018 transmisă de Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, cu privire la modificările intervenite în structura patrimoniului Municipiului Iaşi; Având în vedere planurile de amplasament şi delimitare ale imobilelor, întocmite de S.C. Grup Cinci S.R.L. pentru: imobilul situat în în str. Minervei nr. 1, în care îşi desfăşoară activitatea Creşa nr. 19 „Piticot”, imobilul situat în str. Toma Cozma nr. 5A, în care îşi desfăşoară activitatea Creşa nr. 14 “Primii paşi”, imobilul situat în în str. Muşatini nr. 33, în care îşi desfăşoară activitatea Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 şi Creşa nr. 9; 1 / 4 la H.C.L. nr. 574 din 20 decembrie 2018 Având în vedere Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere H.C.L. 212/2018 privind însuşirea inventarului domeniului public al Municipiului Iaşi, reactualizat; Având în vedere Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată; Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere analizând Decizia nr. 81/2018 a Curţii de Conturi Iaşi privind prelungirea termenului pentru realizarea măsurilor dispuse prin Decizia 148/2016; Luând act de actul de control înregistrat sub nr. 71429/10.07.2018; Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ; Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă modificarea şi completarea H.C.L. 212/2018 privind însuşirea inventarului public al Municipiului Iaşi, după cum urmează: a) elementele de identificare ale imobilului proprietatea Municipiului Iaşi, în care îşi desfăşoară activitatea Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6, structură ce face parte din organizarea Şcolii Gimnaziale „Gh. I. Brătianu” sunt cele cuprinse în Anexa 1; b) elementele de identificare ale imobilului proprietatea Municipiului Iaşi, situat în str. Muşatini nr. 33, în care îşi desfăşoară activitatea Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 şi Creşa nr. 9 sunt cele cuprinse în Anexa 2; 2 / 4 la H.C.L. nr. 574 din 20 decembrie 2018 c) elementele de identificare ale imobilului proprietatea Municipiului Iaşi, situat în str. Minervei nr. 1, în care îşi desfăşoară activitatea Creşa nr. 19 sunt cele cuprinse în Anexa 3; d) elementele de identificare ale imobilului proprietatea Municipiului Iaşi, situat în str. Toma Cozma nr. 5A, în care îşi desfăşoară activitatea Creşa nr. 14 “Primii paşi” sunt cele cuprinse în Anexa 4. Art. 2. Anexele 1 - 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri modifică în mod corespunzător inventarul domeniului public al Municipiului Iaşi, însuşit prin H.C.L. 212/2018, respectiv contractele de administrare ale unităţilor menţionate la art. 1. Art. 4. Direcţia Evidenţă Patrimoniu Public şi Privat va întreprinde măsuri în vederea înscrierii în cărţile funciare a dreptului de proprietate al Municipiului Iaşi. Art. 5. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iaşi; Directiei Evidenţă Patrimoniu Public şi Privat; Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 16; Direcţiei Creşe; Şcolii Gimnaziale „Gh. I. Brătianu” și Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. Art. 6 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Directia Evidenţă Patrimoniu Public si Privat; Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”; Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16; Direcţia Creşe. (2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate, Manuel Ciprian Bostan Secretar, Denisa Liliana Ionascu Consilier local, Nr. 574 din 20 decembrie 2018 Total consilieri 27 locali Prezenţi 21 Pentru 21 Împotrivă 0 Abţineri 0 3 / 4 la H.C.L. nr. 574 din 20 decembrie 2018 ANEXA 2 H.C.L. 574/20.12.2018 Imobil strada Musatini Nr.33 - Gradinita cu Program Prelungit Nr.16 si Cresa Nr.9, identificat conform Anexei B  Regim de inaltime: P+1  Suprafata teren masurata: 5864 mp  C1 - Cresa si Gradinita cu suprafata construita de 986 mp si suprafata construita desfasurata de 1945 mp (986+959=1945 mp)  Suprafata utila PARTER = 823.57 mp  Suprafata utila ETAJ = 795.78 mp In urma apartamentarii rezulta urmatoarele: Suprafata utila a GRADINITEI este: - PARTER – 519.60 mp formata din incaperile: 16, 23, 24, 26-52, - ETAJ - 493.32 mp formata din incaperile: 16, 19, 23-45. Suprafata utila a CRESEI este: - PARTER – 244.45 mp formata din incaperile: 1-15, 17 - ETAJ - 253.45 mp formata din incaperile: 1-12, 18, 20 Suprafata de folosinta comuna de la parter este 59.52 mp si este formata din urmatoarele incaperi: 18. BUCATARIE cu suprafata de 35.55 mp 19. HOL cu suprafata de 11.65 mp 20. HOL cu suprafata de 2.27 mp 21. VESTIAR – DUS cu suprafata de 5.93 mp 22. BAIE cu suprafata de 1.18 mp 25. CAMERA CURATARE LEGUME cu suprafata de 2.94 mp Suprafata de folosinta comuna de la etaj este 49.01 mp si este formata din urmatoarele incaperi: 13. MAGAZIE cu suprafata de 2.42 mp 14. SPALATORIE cu suprafata de 20.52 mp 15. SPALATORIE cu suprafata de 6.41 mp 17. HOL cu suprafata de 15.63 mp 21. BAIE cu suprafata de 2.74 mp 22. BAIE cu suprafata de 1.29 mp GRADINITA NR.16 - cota indiviza de teren de 3931.48 mp (respectiv 67.04%) si cota indiviza de 67.04% din suprafata de folosinta comuna a imobilului. CRESA NR.9 - cota indiviza de teren de 1932.52 mp (respectiv 32.96%) si cota indiviza de 32.96% din suprafata de folosinta comuna a imobilului. Presedinte de Sedinta Manuel Ciprian Bostan Consilier local, 4 / 4 la H.C.L. nr. 574 din 20 decembrie 2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro