Pe scurtSe aprobă vânzarea prin licitație publică a unui teren de 31 mp, situat în Iași, str. Străpungerea Silvestru nr. 40 (teren al domeniului privat al municipiului). Decizia stabilește că terenul, care este în proprietate privată a Municipiului Iași, va fi vândut printr-o licitație, iar rezultatul poate aduce bani la bugetul local; condițiile exacte (preț de pornire, termene, condiții de încumplinire) vor fi stabilite în anunțul de licitație și în contract. Pentru locuitori, această hotărâre înseamnă că locul poate ieși din administrarea publică și va putea fi cumpărat de un privat prin licitație, iar veniturile ar putea influența fonduri bugetare sau proiecte locale, în funcție de suma realizată.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Municipiul Iași
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă 31 mp, situat în
Iaşi, str. Străpungerea Silvestru, nr. 40, având număr cadastral 173639, înscris în cartea
funciară 173639 UAT Iaşi, aparţinând domeniului privat al Municipiului Iaşi
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 29 septembrie 2023;
Având in vedere Proiectul de hotărâre inregistrat sub nr. 119261/22.09.2023 inițiat de primarul
Municipiului Iasi;
Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 401/27.09.2023 întocmit de Comisia
Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 316/27.09.2023 întocmit de Comisia
Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 111269/05.09.2023 întocmit de Directia
Exploatare Patrimoniu;
Avand in vedere Raportul de specialitate nr. 95619/23.08.2023 întocmit de Directia
Arhitectura si Urbanism;
Avand in vedere Raportul de specialitate nr. 117685/20.09.2023 întocmit de Directia Juridica;
Avand in vedere Adresa nr. 29459 din 16.03.2021 prin care dnl. ..., domiciliat în Iași, str.
Barbu Lăutaru, nr. 46, solicită prelungirea contractului de concesiune nr. 60923 din 14.07.2011
pentru terenul în suprafață de 31 mp situat în Iași, str. Silvestru 3-5;
Avand in vedere Adresa nr. 133217 din 02.11.2022 prin care dnl. ..., domiciliat în Iași, str.
Barbu Lautaru, nr. 46, solicită cumpărarea terenului situat în Iaşi, str. Silvestru, nr. 3-5;
1 / 4 la H.C.L. nr. 373 din 29 septembrie 2023
Avand in vedere Raportul de evaluare nr. 77813 din 15.06.2023 întocmit de Cabinet Evaluare
Expertiză Contabilă și Insolvență, CIF 35678155 reprezentată prin ..;
Avand in vedere Raportul comisiei tehnice nr. 118337 din 09.02.2023 de analiză a solicitărilor
de cumpărare și concesiune pentru bunurile imobile aflate în proprietatea privată sau publică a
Municipiului Iași, constituită conform HCL nr. 50 din 26.02.2021 a primarului Municipiului Iași;
Avand in vedere Raportul nr. 82125/23.06.2023 al Comisiei de oportunitate constituită
conform HCL nr. 50 din 26.02.2021 a primarului Municipiului Iași;
Avand in vedere Adresa nr. 115496 din 14.09.2023 emisă de Serviciul Contencios, Direcția
Juridică;
Avand in vedere Adresa nr. 37150 din 02.05.2022 a Serviciul Gis Cadastru, Direcția de
Arhitectură și Urbanism;
Avand in vedere Extrasul de carte funciară de informare nr. 173639 Iași din 31.08.2023 ;
Avand in vedere prevederile HCL nr. 225 din 30 iunie 2020 privind actualizarea inventarului
domeniului privat al Municipiului Iaşi ;
Avand in vedere prevederile art. 364 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Avand in vedere prevederile art. 363, alin. 6 din OUG nr. 57/2019, preţul minim de vânzare,
va fi valoarea cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat prin raport de evaluare întocmit de
evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizaţi şi valoarea de inventar a imobilului.
Având în vedere art. 129 şi art. 196, alin. 1, litera (a) din Codul Administrativ, aprobat prin
Ordonanța de Urgență nr.
57/2019;
Având in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in
administrația publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului
orientativ al statutului unității administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al
regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul
Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind
completarea Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si
completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
2 / 4 la H.C.L. nr. 373 din 29 septembrie 2023
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă vânzarea terenului situat în Iaşi, str. Strapungerea Silvestru, nr. 40, în
suprafaţă de 31 mp având nr. cadastral 173639, înscris în cartea funciară nr. 173639 Iași, ce face
parte din domeniul privat al Municipiului Iaşi, însuşit prin Hotararea Consiliului Local nr.
225/2020,
conform Anexei 1 care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art.2 Se însuşeşte raportul de evaluare nr. 77813 din 15.06.2023, întocmit de Cabinet
Evaluare Expertiză Contabilă și Insolvență, CIF 35678155 reprezentată prin …, pentru terenul
situat în Iaşi, str. Străpungerea Silvestru, nr. 40, care stabileşte preţul de 258 euro/mp, respectiv
7.998 euro pentru suprafaţa de 31 mp având nr. cadastral 173639, înscrise în cartea funciară nr.
173639 Iași. Prețul minim de vânzare va fi valoarea cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat
prin raport de evaluare întocmit de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizaţi şi valoarea de
inventar a imobilului, dar nu mai puțin de 43.000 de lei stabilit prin Raport de Oportunitate nr. 82125
din 23.06.2023.
Art.3 (1) Comisia de vânzare constituită potrivit Hotararii Consiliului Local nr. 50 din
26.02.2021 cu modificarile si completarile ulterioare, va vinde prin licitație publică, terenul în
suprafaţă de 31 mp având nr. cadastral 173639, înscris în cartea funciară 173639 Iaşi, la un preţ
ce nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportul de oportunitate nr. 82125 din 23.06.2023
respectiv 43.000 lei.
(2) Vânzarea acestui teren nu este scutită de TVA, conform prevederilor art. 292, alin.(2), lit
f) şi g) din Legea nr. 227/2015, privind codul fiscal.
Art.4 Se aprobă caietul de sarcini conform Anexei 2, ce face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.5 Cheltuielile privind întocmirea în forma autentică a contractului de vânzare vor fi
suportate de cumpărător.
Art.6 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Iaşi să semneze contractul de
vânzare/cumpărare. Achitarea integrală a contravalorii terenului se va face în termen de 30 zile
calendaristice de la data încheierii procesului verbal de vânzare.
Art.7 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată catre: Instituția Prefectului Județului
Iași; Primarul Municipiului Iași, Direcţia Exploatare Patrimoniu; Direcţia Generală Economică şi de
Finanţe Publice Locale; Comisia de vânzare menţionată la art. 3 al prezentei hotărâri, prin grija
Directiei Exploatare Patrimoniu.
Art.8 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu
3 / 4 la H.C.L. nr. 373 din 29 septembrie 2023
respectarea cadrului legal incident de către Direcţia Exploatare Patrimoniu; Direcţia Generală
Economică şi de Finanţe Publice Locale; Comisia de vânzare menţionată la art. 3 al prezentei
hotărâri.
Art.9 Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de
Informaţii pentru Cetăţeni.
PRESEDINTE DE SEDINTA, Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier local, Secretar General,
Costel Marian Dalban Denisa-Liliana Ionașcu
Nr. 373 din 29 septembrie 2023
Total
27
consilieri locali
Prezenți 23*
Pentru 22 *Domnul consilier local Apostol Silviu nu par cipa la dezbatere si la vot.
Împotrivă 0
Abțineri 0
4 / 4 la H.C.L. nr. 373 din 29 septembrie 2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.