Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a ședinței consiliului local
axelor de păşunat pe anul 2020 şi măsurile de îmbunătăţire a calităţii păşunilor permanente. 8. Probleme curente ale administraţiei publice locale. Art.2.Secretarul unităţii admi…
Hotărâre privind însușirea și aprobarea documentației cadastrale de dezmembrare a terenului în suprafață totală de 3029 mp aparținând domeniului public al comunei Horlești
și completările ulterioare; prevederile Legii 554/2004 privind contenciosul administrative, republicată cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.12…
Hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr. 37 la Contractul de delegare nr. 48/2009 ce cuprinde modificarea prețului pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită, a prețului pentru apa industrială, a tarifului pentru canalizare și a tarifului pentru epurare, pentru întreaga arie de operare
ală şi a tarifelor de canalizare și de epurare; expunerea de motive nr. 3815 din 12.05.2020 prezentată şi susținută de primarului comunei Horleşti, Proiectul de hotărâre întocmit…
Hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și asigurarea cofinanțării pentru obiectivul de investiții ''Lucrări de modernizare la Școala Bogdănești în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, comuna Horlești, județul Iași''
ării indicatorilor tehnico- economici şi asigurarea cofinanțătii pentru obiectivul de investiţii menţionat „înregistrată cu nr. 5126 din 20.08.2020; Contractul de finanţare închei…
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al comunei Horlești, județul Iași
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiitor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și asigurarea cofinanțării pentru obiectivul de investiții ''Lucrări de modernizare la Școala Horlești în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, comuna Horlești, județul Iași''
încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu nr. de înregistrare 3066 din 17.04.2018 respectiv 5040 din 07.05.2018; Proiectul tehnic întocmit de că…
Hotărâre privind aprobarea valorii finale la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții ''Construire teren de sport multifuncțional în localitatea Horlești, comuna Horlești, județul Iași''
ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL HORLEŞTI JUDEŢUL IAŞI HOTARAREA Nr. 66 Privind aprobarea valorii finale la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii “Construire teren de …
Hotărâre privind aprobarea Planului Tarifar APAVITAL SA pentru perioada 2020-2024
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind modificarea și completarea listei cuprinzând inventarul domeniului public al comunei Horlești, județul Iași
3), lit. „b”, alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ înregistrat cu nr. 3626 din 23.04.2020; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind aprobarea valorii investițiilor aferente UAT Horlești și a participării Consiliului Local al UAT Horelști la cofinanțarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014-2020
pecialitate —Comisia pentru agricultură, activităţi economico-financiare, buget, amenajarea teritoriului şi urbanism pentru proiectul de hotărâre mai sus menţionat, avize emise în …
Hotărâre privind implementarea obiectivului de investiție ”Modernizare drumuri de interes în comuna Horlești, județul Iași”
, alin.7, lit.n, art, 139, alin. 3, lit.e, art.197, alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07 „2019 privind Codul administrativ. Prevederile Legii nr. 98/2016 …
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general la obiectivul de investiții ”Lucrări de modernizare la Școala Bogdănești în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, comuna Horlești, județul Iași”
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. $7 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind implementarea obiectivului de investiție „Extindere rețea de canalizare în comuna Horlești, județul Iași”
3), lit. „b”, alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ înregistrat cu nr. 4376 din 22.06.2020; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind aprobarea Situațiilor financiare și a Raportului de performanță pe anul 2019
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin, (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009, prin Actul Adițional nr. 39
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru trim. III, anul 2020
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 05.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe trim. III, anul 2020
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind actualizarea/modificarea și completarea Contractului de delegare agestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009, prin Actul Adițional nr. 36
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind suplimentarea bugetului local de venituri și cheltuieli pe trim. III, anul 2020
ihai Cadar, în temeiul dispoziţiilor art.136 alin. (1) şi 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ; avizul favorabil al comisiei d…
Hotărâre privind completarea inventarului bunurilor cara aparțin domeniului public al comunei Horlești, județul Iași cu obiectivul de investiții ''Construire grădiniță în sat Bogdănești, comuna Holești, județul Iași''
3), lit. „b”, alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ înregistrat cu nr. 5664 din 16.09.2020; avizul favorabil al comisiei d…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.