30 iunie 2020 · Inițiator: Mihai CADAR

HCL 55/2020 Horleşti adoptată

Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru trim. III, anul 2020

Denumire
Hotărârea nr. 55 din 2020 a Consiliului Local Horleşti
Emitent
Consiliul Local Horleşti
Număr
55 / 2020
Data
30 iunie 2020
Inițiator
Mihai CADAR
Localitate
Horleşti, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se alege președintele de ședință pentru trimestrul II, anul 2020, care va conduce ședințele Consiliului local Horlești în lunile iulie, august și septembrie 2020 și va semna hotărârile adoptate. Decizia afectează membrii consiliului și funcționarea oricărei ședințe în acea perioadă, fiind stabilite atribuțiile persoanei aleasă. Nu se specifică fonduri sau termene suplimentare, doar desemnarea responsabilului pentru conducere și semnarea hotărârilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 .Se alege in funcția de preşedinte de ședință domnul consilier local, Cogianu Îulian_, pentru un mandat de j (trei) luni, respectiv pentru lunile iulie, august şi septembrie 2020. Art.2, Orice persoană care se consideră vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.3, Prezenta hotărâre se va comunica prin grija secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, d-lui consilier local, Cogianu Iulian, Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afișa pe site-ul instituției, pentru aducere la cunoştintă publică. Contrasemnat, Magdici Adriana, secretar ( (A IA Data: 30.06.2020 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ Consilier local COGI Adoptată în şedinţa din data de 30.06.2020 cu un număr de __13__ voturi pentru_0__împotrivă__0__abţineri din numărul de__13__consilieri prezenţi din numărul total de 13 consilieri în funcţie .

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă