29 mai 2020 · Inițiator: Mihai CADAR

HCL 41/2020 Horleşti adoptată

Hotărâre privind aprobarea valorii investițiilor aferente UAT Horlești și a participării Consiliului Local al UAT Horelști la cofinanțarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Iași, în perioada 2014-2020

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2020 a Consiliului Local Horleşti
Emitent
Consiliul Local Horleşti
Număr
41 / 2020
Data
29 mai 2020
Inițiator
Mihai CADAR
Localitate
Horleşti, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă valoarea investițiilor pentru UAT Horlești din proiectul regional de apă și apă uzată în Iași, în perioada 2014-2020, și se stabilește contribuția financiară a Consiliului Local Horlești la cofinanțarea acestui proiect. Asta înseamnă că localitatea va aloca o parte din bani pentru investiții în rețelele de apă și canalizare, iar proiectul va fi finanțat cu fonduri regionale, iar detaliile de finanțare, termenele și zonele văm afecta de lucrări se vor executa conform contractelor și avizelor emise. Cetățenii vor avea beneficii din îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare, posibil cu creșteri/tensiuni minore ale costurilor locale pe termen scurt, în funcție de execuția proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1.Se aprobă din valoarea totală a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Iași, în perioada 2014 — 2020, valoarea investițiilor aferente UAT Horleşti. Art.2.Se aprobă participarea Consiliului Local al UAT Horleşti la cofinanțarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în judeţul Iași, în perioada 2014 — 2020, contribuţia proprie de 2% din valoarea eligibilă a investiţiilor aferente UAT Horleşti. Art.3.Compartimetele de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al comunei Horleşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art. 4. Prezenta hotărâre va fi comunicată Institutiei Prefectului- Judetul Iasi,serviciul controlul legalității actelor administrative, Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal laşi — ARSACIS, şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile prezentului Cod administrativ. Data: 29.05.2020 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ f Consilier local COGIANU ADRIAN Adoptată în şedinţa din data d __13___ voturi pentru_U__împotrivă__0__ abţineri din numărul de__13__ consilieri prezenţi din numărul total de 13 consilieri în funcţie . NR. 41.

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă