Pe scurtSe aprobă modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 59/2024 privind impozitele și taxele locale pentru 2025 în Grințiș, schimbând regimul contravențiilor în sensul aplicării prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și a legilor ulterioare, înlocuind prevederile actuale. Practic, contravenienții vor fi supuși regulilor de contravenții din OUG nr. 2/2001, iar plata amenzilor poate fi făcută în termen de până la 15 zile de la înmânarea procesului-verbal. Pentru locuitori, înseamnă clarificări despre cum pot plăti eventualele sancțiuni și sub ce reglementare, influențând termenele de plată și modul de aplicare a amenzii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRINTIEŞ
HOTĂRÂRE
Nr. 4 din 30.01.2025
pentru modificarea hotărârii consiliului local nr. 59 din 20.11.2024
privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2025
în comuna Grinţieş, jud. Neamţ
Consiliul local al comunei Grinţieş, jud. Neamţ.
Având în vedere prevederile:
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX, privind impozitele şi taxele locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Rata inflaţiei anului 2023 de 10,4% conform site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice
şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Ordonanţa de Urgenţă Nr. 124/2024 din 23 octombrie 2024 privind prorogarea unor termene şi
consolidarea capacităţii administrative în domeniul impozitării proprietăţii
Analizând expunerea de motive a primarului comunei Grinţieş, Buştihan Ana, înregistrată sub
numărul 429/29.01.2025 şi raportul de specialitate nr. 430/29.01.2025 şi adresa Instituţiei Prefectului –
judeţul Neamţ nr. 15892/2024 din 15.01.2025 privind unele aspecte de nelegalitate în hotărârea
consiliului local Grinţieş nr.
59/2024;
Luând act de avizul favorabil al comisie de specialitate;
În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (1), aliniatul (2) litera „b” şi aliniatul (4) litera „c”, art. 139
alin (1) şi (3) litera „a” din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
ART. I. Se modifică anexa nr. 1 la hotărârea nr. 59/20.11.2024 privind stabilirea impozitelor şi
taxelor locale pentru anul 2025 în comuna Grinţieş, jud. Neamţ, la art. 493 (8) unde în loc de:
Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare. Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de
la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal se va citi:
Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
ART. II. Primarul comunei împreuna cu salariaţi din cadrul compartimentului de contabilitate,
taxe şi impozite vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART. III. Secretarul comunei va comunica şi transmite prezenta hotărâre autorităţilor şi
persoanelor interesate.
Preşedinte şedinţă, CONTRASEMNEAZĂ
PENIŞOARĂ Ghiorghie Ovidiu - consilier local Secretar general comună
Jr. CIUCANU Oana Raluca
RED. C.O.R.
PROC. C.O.R.
EX. 3 DS. A/3
Adoptată în şedinţa ordinară, din data de 30 ianuarie 2025, cu un număr de 10 voturi pentru, voturi abţineri ___
voturi împotrivă ____ din totalul de 11 consilieri
1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →