28 noiembrie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Giurgiu

HCL 325/2024 Giurgiu adoptată

Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu”, domnului Stoenescu Constantin

Denumire
Hotărârea nr. 325 din 2024 a Consiliului Local Giurgiu
Emitent
Consiliul Local Giurgiu
Număr
325 / 2024
Data
28 noiembrie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Giurgiu
Localitate
Giurgiu, județul Giurgiu
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu” domnului Stoenescu Constantin, profesor universitar, în recunoaștere pentru implicarea în viața culturală a orașului și pentru contribuția la elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Diploma va fi înmânată într-o ședință a Consiliului Local, iar numele va fi trecut în „Lista Cetățenilor de Onoare” de pe site-ul autorităților, fiind comunicat Prefectului pentru control de legalitate. Practic, este o recunoaștere onorifică, fără impact financiar direct asupra locuitorilor, dar cu promovarea contribuțiilor culturale ale orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă Titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Giurgiu”, domnului STOENESCU CONSTANTIN, profesor universitar doctor, în semn de recunoaștere pentru implicarea activă în viaţa culturală a Municipiului Giurgiu și pentru contribuţia sa la elaborarea unei strategii de dezvoltare a Municipiului pe termen mediu și lung

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA SAE Judetul GIURGIU CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Giurgiu”, domnului Stoenescu Constantin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU întrunit în şedinţă ordinară, Având în vedere: - referatul de aprobare al Primarului Municipiului Giurgiu, înregistrat la nr.109.286/19.11.2024; - raportul de specialitate al Compartimentului Învățământ, Cultură, Religie, Tineret şi Sport, înregistrat la nr.110.676/21.11.2024; - adresa înregistrată la Primăria Municipiului Giurgiu nr.104.801/05.11.2024, a domnului Păunescu Constantin - Emil prin care propune acordarea „Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu”, domnului profesor universitar doctor Stoenescu Constantin; - avizul comisiei pentru administraţie publică locală, juridic şi de disciplină; - avizul comisiei de învăţământ, sănătate, social - culturale, sportive, culte şi familie; - prevederile Anexei nr.7 la hotărârea nr.216/30.06.2021 privind aprobarea Statutului Municipiului Giurgiu, Judeţul Giurgiu. În temeiul art.129, alin.(13), art.139, alin.(1) şi alin.(6) şi art.196, alin.(1), lit.„a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTARĂŞTE: Art.1. Se acordă Titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Giurgiu”, domnului STOENESCU CONSTANTIN, profesor universitar doctor, în semn de recunoaștere pentru implicarea activă în viaţa culturală a Municipiului Giurgiu și pentru contribuţia sa la elaborarea unei strategii de dezvoltare a Municipiului pe termen mediu și lung. Art.2. Înmânarea diplomei de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Giurgiu”, se va realiza în cadrul unei ședințe a Consiliului Local al Municipiului Giurgiu potrivit procedurii prevăzută ia art.9 din Anexa nr.7 la Hotărârea nr.216/30.06.2021 privind aprobarea Statutului Municipiului Giurgiu, Judeţul Giurgiu. 2 Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului — Judeţul Giurgiu, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului Giurgiu, Direcţiei Economice - Compartimentul Învățământ, Cultură, Religie, Tineret și Sport, din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Giurgiu, domnului Stoenescu Constantin, iar numele cetățeanului de onoare se va înscrie în „Lista Cetăţenilor de Onoare” de pe site-ul instituției. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECREȚAR GENERAL, Barbu Ipnuț Băic&ânu Liliana Giurgiu, 28 noiembrie 2024 Nr. 325

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagiurgiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă