30 octombrie 2025 · Inițiator: Primar, Popescu Ion

HCL 243/2025 Giurgiu adoptată

Darea în folosință gratuită a unui teren situat în Municipiul Giurgiu, către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor-Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate

Denumire
Hotărârea nr. 243 din 2025 a Consiliului Local Giurgiu
Emitent
Consiliul Local Giurgiu
Număr
243 / 2025
Data
30 octombrie 2025
Inițiator
Primar, Popescu Ion
Localitate
Giurgiu, județul Giurgiu
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria Giurgiu dă în folosință gratuită către Ministerul Mediului o zonă de 14 mp, în scopul construirii și utilizării unei stații de monitorizare a debitului dozei gamma în aer. Stația va monitoriza nivelul radiațiilor și va funcționa pe durata staționării la sediul Agenției Județene a Finanțelor, în apropiere, pe Bulevardul București. Beneficiarul trebuie să folosească terenul conform destinației, să permită accesul pentru verificări și să nu modifice bunul; în caz de încetare, terenul se restituie orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă darea în folosinţă gratuită, către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Agenţia Naţională pentru Mediu și Arii Protejate a unui teren în suprafață de 14 mp., cu o valoare de inventar de 9163 lei, aparținând domeniului public al Municipiului Giurgiu, situat în Municipiul Giurgiu, Bulevardul București, adiacent sediului Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, pe toată durata funcţionării staţiei de monitorizare a radioactivităţii mediului

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA Judeţul GIURGIU CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU HOTĂRÂRE privind darea în folosinţă gratuită a unui teren situat în Municipiul Giurgiu, către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU întrunit în şedinţă ordinară, Având în vedere: - referatul de aprobare al Primarului Municipiului Giurgiu, înregistrat la nr.111973/08.10.2025 ; - raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu - Compartimentul Patrimoniu nr.112.593/10.10.2025; - adresa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Mediu și Arii Protejate nr.7.735/05.08.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Giurgiu sub nr.90.840/06.08.2025 și adresa nr.7.129/25.06.2006 a D.G.s.P.G.C. Giurgiu; - Raportul de evaluare nr.111.304/07.10.2025; - avizul comisiei pentru administraţie publică locală, juridic şi de disciplină; - avizul comisiei buget — finanţe, administrarea domeniului public şi privat; - prevederile art.861, art.866 și art.874 din Noul Cod Civil și art.108, lit.„d”, art.297 și art.349-353 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare. În temeiul art.129, alin.(1) și alin.(2), lit.„c”, alin.(6), lit.a”, art.139, alin.(3), lit.„g”, art.196, alin.(1), lit.„a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă darea în folosinţă gratuită, către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Agenţia Naţională pentru Mediu și Arii Protejate a unui teren în suprafață de 14 mp., cu o valoare de inventar de 9163 lei, aparținând domeniului public al Municipiului Giurgiu, situat în Municipiul Giurgiu, Bulevardul București, adiacent sediului Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, pe toată durata funcţionării staţiei de monitorizare a radioactivităţii mediului. Art.2. Destinația bunului ce face obiectul dării în folosință gratuită, este pentru amplasarea unui staţii de monitorizare a debitului dozei gamma absorbită în aer. " Art.3. Titularul dreptului de folosință gratuită are următoarele obligaţii: a) să folosească bunul potrivit destinaţiei în vederea căreia i-a fost acordată folosința gratuită; 2 b) să permită accesul proprietarului pentru efectuarea controlului asupra bunului; c) să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui; d) la încetarea folosinţei gratuite, să restituie bunul care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorate din cauza vechimii și liber de orice sarcini. e) va suporta cheltuielile de întreţinere a bunului , potrivit destinaţiei sale. Art.4. Folosința dobândită în baza art.1 nu poate fi transmisă, nici oneros și nici cu titlu gratuit, unei alte persoane. Art.5. Titularul dreptului de folosință gratuită are obligaţia de a informa proprietarul cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor cauze sau iminența producerii de evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului. Art.6. Orice încălcare a obligaţiilor prevăzute în conţinutul prezentei hotărâri se va sancţiona în conformitate cu prevederile art.352.din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Art.7. Predarea - primirea bunului, ce face obiectul acestei hotărâri, se va face pe bază de protocol ce se va încheia între municipiul Giurgiu și Agenţia Naţională pentru Mediu și Arii Protejate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Art.8. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului — Judeţul Giurgiu, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului Giurgiu, Direcţiei Patrimoniu - Compartimentul Patrimoniu, Direcţiei Economice, Direcţiei Urbanism din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Giurgiu și Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Mediu și Arii Protejate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, i SECREȚAR GENERAL, Muscalu toniei Băiceanu Liliana Giurgiu, 30 octombrie 2025 Nr. 243 Adoptată cu un număr de 18 voturi pentru, din totalul de 18 consilieri prezenţi 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagiurgiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă