6 august 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Valentin Anghelescu

HCL 221/2024 Giurgiu adoptată

Încheierea Actului adițional nr.1 la Acordul de asociere, înregistrat la Primăria Municipiului Giurgiu cu nr. 71473/30.07.2024 și la Consiliul Județean Giurgiu cu nr. 190/05.08.2024

Pe scurt

Consiliul Județean Giurgiu și Primăria Giurgiu au încheiat un act adițional la un Acord de asociere în care se adaugă la obiectul contractului faptul că echipa SCM Dunărea 2020 Giurgiu primește susținere/asociere. În termeni concreți pentru locuitori, se stabilește o finanțare sau sprijin pentru clubul local, cu efect asupra finanțării și activităților sportive din municipiu, iar hotărârea a fost adoptată cu număr de voturi în ședința din august 2024. Se prevede transmiterea actului pentru controlul legalității către instituții și implementarea de către autorități, includ_ând Direcția Economică și Secția de Învățământ, Cultură, Religie, Tineret și Sport.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Giurgiu

Denumire
Hotărârea nr. 221 din 2024 a Consiliului Local Giurgiu
Emitent
Consiliul Local Giurgiu
Număr
221 / 2024
Data
6 august 2024
Inițiator
Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Valentin Anghelescu
Localitate
Giurgiu, județul Giurgiu
Stare
adoptată
Locuri citate
Bucure�ti (hartă) · Bucure�ti nr. 49-51 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții

Pe același subiect în Giurgiu

Documente

Text

2 Art.2. Prezenta hotarare se va comunica lnstitutiei Prefectului - Judetul Giurgiu, Tn vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate, Consiliului Judetean Giurgiu, Primarului Municipiului Giurgiu, Directiei Economice - Compartimentul invatamant, Cultura, Religie, Tineret �i Sport din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Giurgiu �i Sport Club Municipal DUNAREA 2020 Giurgiu pentru ducerea la Tndeplinire. PRE$EDINTE DE $EDINTA, SEMNEAZA, � a� <2/'J t 7cvz/&.tu R GENERAL, Giurgiu, 06 august 2024 Nr. 221 ,-. Adoptata cu un numar de ( � voturi l)entru, - voturi impotriva §i _-_ abtineri, din totalul de i 5' consilieri prezenti 2 ANEXA LA H.C.L.M. NR .. �.LJ.i....,__ DG, 0�, .;2..o�'i ACT ADITIONAL NR.1 la Acordul de asociere tnregistrat la Consiliul Judetean Giurgiu cu nr.190/05.08.2024 �i la Municipiui Giurgiu cu nr. 71473/30.07.2024 PARTILE CONTRACTULUI 1.1.JUDETUL GIURGIU, prin CONSILIUL .TUDETEAN GlURGIU, cu sediul in municipiul Giurgiu, Bulevardul Bucure�ti, nr. I 0, judetul Giurgiu, reprezentat prin pre�edinte Dumitru Beianu, denumit in continuare Judetul �I 1.2.MUNICIPIUL GIURGIU, cu sediul in Giurgiu, str.B-dul Bucure�ti, nr.49-51, cod fiscal 4852455, telefon 0246213588, reprezentat legal prin domnul [NUME], avand functia de PRIMAR, de comun acord, in baza Hotararii nr. .............. din .....august2024 a Consiliului Judetean Giurgiu si Hotararii nr. .......... din ... august 2024 a Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, au hotiin1t sa 111cheie prezentul act aditional, astfel: I. Articolul I. OBIECTUL ACORDULUI, dupa punctul 1.2 se introduce punctul 1.3. cu urrnatorul continut: ,se acorda SCM Dunarea 2020 Giurgiu, cu sediul fn Giurgiu, �-os. Bucure$fi, bl.49-51, cu C.l.F.nr.41180910, avand CIS GR/Al/000008/2019 reprezentat prin di. Marin Mire! Euge11- manager suma de 120 000 lei pentru organizarea $i desfa$urarea competifiilor sportive, fn sezonul care fncepe la data de 3 I august 2024. " II. Articolul 3 - CONTRIBUTIA FINANCIARA. A PA.RTILORdupa punctul 3.3 se introduce punctul 3.4. cu urmatorul continut: ,. suma de 120 000 lei se va vira in contu/ ... . . . . . . ...deschis la . . . . . . . . . . . . ...pe numele SClvl Dunarea 2020 Giurgiu." III. Celelalte prevederi ale Acordul de asociere raman nemodificate. Prezentul act aditional a fost 1ncheiat azi, .........................., 'in doua exemplar-:, c.itc unul pentru fiecare parte contractanta. PRE�EDINTE, PRIMAR, BEIANU DUMITRU ANGHELESCU ADRIAN SECRETAR GENERAL AL JUDETULUI, SECRETAR GENERAL, PATRU DANIELA-IONELA BAICEANU LILIANA SERVICIUL JURIDIC - CONTENCIOS �I MONITORIZARE, DIREC'fIA JURIDICA PROCEDURI ADMINISTRATIVE �I ADMINISTRA'flE LOCALA, SEF SERVICIU, DIRECTOR EXECUTIV, DOGARU ROXANA - MARINELA CHILAT MAGDALENA SERVICIUL BUGET FINAN'fE SI CONTABILITATE DIREC'fIA ECONOMICA, SEF SERVICIU, DIRECTOR EXECUTJV, CIOBANU VLAD CRISTEA IOANA COMPARTIMENT i.C.R.T.S., PRESEDINTE SECRETAR BAJANARU CATALINA DE SEDINT GENERAL - 1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagiurgiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala