HCL 88/2026 adoptată
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire corp nou la Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza»”
Documente
- hcl HCL_88.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 88
din 26.03.2026
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
“Construire corp nou la Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza»”
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 74/25.02.2026
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în ședință ordinară, în data de
26.03.2026;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 32034/25.02.2026, al inițiatorului;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 32037/25.02.2026, al Direcției
Dezvoltare, Infrastructură și Lucrări Publice și al Direcției Financiar Contabilitate;
Având în vedere avizul Comisiei de buget-finanțe, administrarea domeniului public
şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere Ghidul Solicitantului pentru Dezvoltarea infrastructurii
educaționale la nivelul învățământului primar și secundar, Apel PRSE/5.2/1/2025;
Având în vedere dispoziţiile art. 2 lit. b), art. 5 alin. (1) lit. a), (ii) şi ale art. 7 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele
ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
HCL nr. 88/2026
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții
“Construire corp nou la Colegiul Național «Alexandru Ioan Cuza»”, având principalii
indicatori tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
HCL nr. 88/2026
Anexa la HCL nr. 88/26.03.2026
Pentru realizarea obiectivului de investiție se propun mai multe tipuri de lucrări:
- structura de rezistență va fi de tip cadre spațiale din beton armat cu fundații continue
din beton armat
- închiderile exterioare vor fi realizate din zidărie de cărămidă cu goluri verticale
termoizolate cu un strat de vată minerală bazaltică de 15 cm grosime
- termoizolare pereți cu vată minerală bazaltică de 15 cm grosime
- termoizolare planșeu peste parter polistiren extrudat 40 cm grosime
- termoizolare terase necirculabile (peste etaj II si III) și acoperiș sală de sport
- finisaje interioare: tâmplăria interioară realizată din aluminiu, pardoseli din covor
PVC în toate spațiile interioare
- finisaje exterioare: tâmplăria exterioară se va realiza din aluminiu cu geam
termoizolant tripan, trotuarele perimetrale vor fi din beton simplu cu cordon de bitum
perimetral
- amenajări exterioare: se propune atât refacerea scărilor, cât și realizarea unei rampe și
montarea unei platforme vertical pentru persoane cu dizabilități
- amplasarea unor parcări de biciclete (cu o capacitate de minim 10 biciclete fiecare
rastel, în total 50 de locuri de biciclete)
- instalații electrice, instalații sanitare, instalații de racordare la gaze naturale, instalații
de apă și canalizare, instalații termice
- instalații de curenți slabi: voce-date, tv, supraveghere video, anti efracție, BMS, precum
și instalații de detectare, semnalizare și avertizare incendiu.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Valoarea totală a investiției: 33.003.809,09 lei
Din care C+M: 19.873.619,26 lei
Capacităţi: - Suprafață de teren = 5.245 mp;
- S construită propus - corp nou școală = 956,85 mp;
- S desfășurată propus - corp nou școală = 2.739,10 mp;
- Regim de înalţime: P+2E+Ep; H maximă = +14,60 m
Durata de realizare a investiției: 24 luni
Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect.
Preşedinte de şedinţă,
HCL nr. 88/2026
Obiectiv: OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU CORP NOU LA COLEGIUL NATIONAL “ALEXANDRU IOAN
CUZA”
Beneficiar: MUNICIPIUL GALATI
Proiectant: SC ARHITONE SRL
DEVIZUL GENERAL
al obiectivului de investitii
Nr.crt. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli fara TVA TVA cu TVA
1 2 3 4 5
CAPITOL 1
Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului
1.1 Obtinerea terenului 0,00 0,00 0,00
1.2 Amenajarea terenului 0,00 0,00 0,00
Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la
1.3 227.248,45 47.722,18 274.970,63
starea initiala
1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor 0,00 0,00 0,00
TOTAL CAPITOL 1 227.248,45 47.722,18 274.970,63
CAPITOL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului
2 428.115,62 89.904,29 518.019,91
de investitii
2.1 Retele exterioare 128.115,62 26.904,29 155.019,91
2.2 Lucrari pentru asigurarea utilitatilor 300.000,00 63.000,00 363.000,00
TOTAL CAPITOL 2 428.115,62 89.904,29 518.019,91
CAPITOL 3
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica
3.1 Studii 50.000,00 10.500,00 60.500,00
Documentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize,
3.2 10.000,00 2.100,00 12.100,00
acorduri si autorizatii
3.3 Expertizare tehnica 0,00 0,00 0,00
Certificarea performantei energetice si auditul energetic al
3.4 7.000,00 1.470,00 8.470,00
cladirilor, auditul pentru siguranta rutiera
Certificarea performantei energetice si auditul energetic al
3.4.1 4.500,00 945,00 5.445,00
cladirilor - in faza de proiectare
Certificarea performantei energetice si auditul energetic al
3.4.2 2.500,00 525,00 3.025,00
cladirilor - dupa finalizarea lucrarilor
3.5 Proiectare 1.076.000,00 225.960,00 1.301.960,00
3.5.1 Tema de proiectare 0,00 0,00 0,00
3.5.2 Studiu de prefezabilitate 0,00 0,00 0,00
Studiu de fezabilitate/documentatie de avizare a lucrarilor de
3.5.3 56.000,00 11.760,00 67.760,00
interventii si deviz general
Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii
3.5.4 0,00 0,00 0,00
avizelor/acordurilor/autorizatiilor
Verificarea tehnica de calitate a proiectului tehnic si a detaliilor
3.5.5 20.000,00 4.200,00 24.200,00
de executie
3.5.6 Proiect tehnic si detalii de executie 1.000.000,00 210.000,00 1.210.000,00
3.6 Organizarea procedurilor de achizitie 25.000,00 5.250,00 30.250,00
3.7 Consultanta 0,00 0,00 0,00
3.7.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de investitii 0,00 0,00 0,00
3.7.2 Auditul financiar 0,00 0,00 0,00
3.8 Asistenta tehnica 135.000,00 28.350,00 163.350,00
3.8.1 Asistenta tehnica din partea proiectantului 30.000,00 6.300,00 36.300,00
3.8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor 25.000,00 5.250,00 30.250,00
pentru participarea proiectantului la fazele incluse în
3.8.1.2 programul de control al lucrarilor de executie, avizat de catre 5.000,00 1.050,00 6.050,00
Inspectoratul de Stat în Constructii
3.8.2 Dirigentie de santier 100.000,00 21.000,00 121.000,00
Coordonator în materie de securitate şi sănătate potrivit
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 300/2006 privind cerinţele
3.8.3 5.000,00 1.050,00 6.050,00
minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau
mobile, cu modificările şi completările ulterioare
TOTAL CAPITOL 3 1.303.000,00 247.570,00 1.550.570,00
CAPITOL 4
Cheltuieli pentru investitia de baza
4.1 Constructii si instalatii 15.635.180,16 3.283.387,83 18.918.567,99
4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice si functionale 63.934,49 13.426,24 77.360,73
Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita
4.3 1.307.870,00 274.652,70 1.582.522,70
montaj
Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care nu
4.4 0,00 0,00 0,00
necesita montaj si echipamente de transport
4.5 Dotari 3.171.520,00 666.019,20 3.837.539,20
4.6 Active necorporale 0,00 0,00 0,00
TOTAL CAPITOL 4 20.178.504,65 4.237.485,97 24.415.990,62
CAPITOL 5
Alte cheltuieli
5.1 Organizare de santier 70.000,00 14.700,00 84.700,00
5.1.1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier 70.000,00 14.700,00 84.700,00
5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului 0,00 0,00 0,00
5.2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 180.669,26 0,00 180.669,26
Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii
5.2.1 0,00 0,00 0,00
finantatoare
Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de
5.2.2 82.122,39 0,00 82.122,39
constructii
Cota aferenta ISC pentru controlul statului in amenajarea
5.2.3 16.424,48 0,00 16.424,48
teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii
5.2.4 Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC 82.122,39 0,00 82.122,39
Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de
5.2.5 0,00 0,00 0,00
construire/desfiintare
5.3 Cheltuieli diverse si neprevazute 1.600.000,00 336.000,00 1.936.000,00
5.4 Cheltuieli pentru informare si publicitate 15.000,00 3.150,00 18.150,00
TOTAL CAPITOL 5 1.865.669,26 353.850,00 2.219.519,26
CAPITOL 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste
6.1 Pregatirea personalului de exploatare 0,00 0,00 0,00
6.2 Probe tehnologice si teste 0,00 0,00 0,00
TOTAL CAPITOL 6 0,00 0,00 0,00
CAPITOL 7
Cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de pret
Cheltuieli aferente marjei de buget 10% din
7.1 2.217.486,87 465.672,24 2.683.159,11
(1.2+1.3+1.4+2+3.1+3.2+3.3+3.5+3.7+3.8+4+5.1.1)
Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare
7.2 1.108.743,44 232.836,12 1.341.579,56
pentru ajustarea de pret 5%
TOTAL CAPITOL 7 3.326.230,31 698.508,36 4.024.738,67
TOTAL GENERAL 27.328.768,29 5.675.040,80 33.003.809,09
din care: C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) 16.424.478,72 3.449.140,54 19.873.619,26
Proiectant: SC ARHITONE SRL
Arh. Oanca Alexandra
Beneficiar: MUNICIPIUL GALATI
Primar Ionut-Florin Pucheanu
Obiectiv: OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU CORP NOU LA COLEGIUL
NATIONAL “ALEXANDRU IOAN CUZA”
Beneficiar: MUNICIPIUL GALATI
Proiectant: SC ARHITONE SRL
DEVIZUL OBIECTULUI:
Obiectul 1 - Amenajarea terenului
Valoare Valoare
Nr. TVA
Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli (fara TVA) (inclusiv TVA)
crt
lei lei lei
1 2 3 4 5
Capitolul - Amenajari pentru protectia mediului si aducerea terenului la starea initiala
1.1 Amenajari exterioare
1.1.1 Amenajari exterioare 90.939,66 19.097,33 110.036,99
1.1.2 Platforme pietonale/trotuare 115.906,56 24.340,38 140.246,94
1.1.3 Platforme carosabile 20.402,23 4.284,47 24.686,70
TOTAL I - subcap. 2.1 227.248,45 47.722,18 274.970,63
Total deviz pe obiect 227.248,45 47.722,18 274.970,63
Proiectant: SC ARHITONE SRL
Arh. Oanca Alexandra
Obiectiv: OBTINERE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU CORP NOU LA COLEGIUL
NATIONAL “ALEXANDRU IOAN CUZA”
Beneficiar: MUNICIPIUL GALATI
Proiectant: SC ARHITONE SRL
DEVIZUL OBIECTULUI:
Obiectul 2 - Retele exterioare
Valoare Valoare
Nr. TVA
Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de cheltuieli (fara TVA) (inclusiv TVA)
crt
lei lei lei
1 2 3 4 5
Capitolul 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investitii
2.1 Constructii şi instalaţii
2.1.1 Alimentare cu energie electrica 18.512,25 3.887,57 22.399,82
2.1.2 Alimentare cu apa 30.481,13 6.401,04 36.882,17
2.1.3 Retea limitare si stingere incendiu 27.095,31 5.690,02 32.785,33
2.1.4 Evacuare ape uzate menajere
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.