15 februarie 2018 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu

HCL 71/2018 Galați adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul "Refacere sistem rutier si regenerare urbana interior cartier Micro 20, bd. Dunarea, intre str. Brailei si bd. Galati"

Denumire
Hotărârea nr. 71 din 2018 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
71 / 2018
Data
15 februarie 2018
Inițiator
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică pentru refacerea sistemului rutier și regenerarea urbană în interiorul cartierului Micro 20, între Brăilei și Dunărea (bd. Dunărea). Asta înseamnă că se stabilește amplele date despre ce lucrări vor fi făcute, costuri estimative și termenele, iar proiectul poate avansa spre execuție finanțată din fonduri publice. Primarul este împuternicit să pună în practică hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul “Refacere sistem rutier şi regenerare urbană interior cartier Micro 20, bd. Dunărea, între str. Brăilei și bd. Galați”, având principalii indicatori tehnico- economici prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 71 din 15.02.2018 pentru: aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Refacere sistem rutier si regenerare urbana interior cartier Micro 20, bd. Dunărea, între str. Brăilei și bd. Galați” Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 76/07.02.2018 Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 15.02.2018; Având în vedere expunerea de motive nr. 12386/07.02.2018, a iniţiatorului- Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu; Având în vedere raportul de specialitate nr. 12388/07.02.2018, al Direcţiei Generale de Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice, al Direcţiei Financiar Contabilitate; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere dispoziţiile art. 2, lit. e), art. 5, alin. (1), lit. b) şi art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44, alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1), alin (2), lit. b), alin. (4), lit d) şi art. 126 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare, ______________________________________________________________________________________ HCL nr. 71/2018 H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul “Refacere sistem rutier şi regenerare urbană interior cartier Micro 20, bd. Dunărea, între str. Brăilei și bd. Galați”, având principalii indicatori tehnico- economici prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 – Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicarea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galaţi, ______________________________________________________________________________________ HCL nr. 71/2018 ANEXA LA H.C.L. NR. 71/15.02.2018 Refacere sistem rutier şi regenerare urbană interior cartier Micro 20 bd. Dunărea, între str. Brăilei și bd. Galați În cartierul Micro 20, B-dul Dunărea tronson cuprins între Str. Brăilei și B-dul Galați prezintă covor asfaltic puternic deteriorat din cauza traficului intens şi greu, capacitatea portantă necorespunzatoare pentru traficul actual, lipsa de întreținere adecvată condiţiilor climaterice, de trafic și duratei de exploatare. Totodata pe tronsonul de stradă există un sistem de canalizare pluvială funcțională, dar preluarea și evacuarea se face necorespunzător, întrucât nu sunt prevăzute suficiente guri de scurgere, iar acolo unde există sunt fie colmatate, fie aflate intr-un stadiu avansat de degradare. Starea actuală a infrastructurii rutiere poate crea o serie de efecte negative, cele mai semnificative fiind: -intervenţia greoaie a mijloacelor de intervenție în caz de urgență; -lipsa unor condiții minime pentru sănătatea, confortul și igiena oamenilor; -neatractivitate din partea locuitorilor de a se stabili și de a construi/achiziționa locuințe; -costuri mari de întreţinere pentru mijloacele de transport; -risc mare de producere a accidentelor; -consum crescut de combustibil. Prin proiect se prevede realizarea următoarelor lucrări : -refacerea structurii rutiere pe zonele degradate sau cu cedări de fundație; -înlocuirea bordurilor degradate; -așternerea unui covor asfaltic; -înlocuirea gurilor de scurgere degradate și a grătarelor sparte; -executarea semnalizării rutiere orizontale și verticale; -refacerea trotuarelor existente cu îmbrăcăminte din beton de ciment; -aducere la cotă a capacelor de pe căminele existente și a gurilor de scurgere; - resistematizare pe verticală a zonei; -refacerea dispozitivelor de scurgere şi evacuare a apelor de suprafaţă degradate din zona spaţiilor verzi; -plantare arbori și arbuști. ______________________________________________________________________________________ HCL nr. 71/2018 PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI: Valoarea totală a investiției: 5.287.664,22 lei Din care C+M: 4.898.714,73 lei Capacităţi: -lungime stradă L=879 ml -reţea canalizare n400, L=300ml -indicatoare rutiere-122 buc, indicatoare rutiere cu LED/flash-10 buc -amenajare spaţii verzi- S=3000mp -plantări arbori -60 buc Durata de realizare a investiţiei: 18 luni Sursa de finanțare: buget local și împrumut Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect. Preşedinte de şedinţă, ______________________________________________________________________________________ HCL nr. 71/2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă