23 februarie 2023 · Inițiator: Consilier local, Cristian-Sorin Enache

HCL 66/2023 Galați adoptată

Trecerea unor imobile - terenuri din domeniul public al municipiului Galați în domeniul public al statului

Denumire
Hotărârea nr. 66 din 2023 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
66 / 2023
Data
23 februarie 2023
Inițiator
Consilier local, Cristian-Sorin Enache
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Galați decide să transfere în administrație către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în scop de concesionare pentru CN Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A., terenuri în oraș în total de 21.536 mp din domeniul public al municipiului. Practic, aceste parcele devin proprietate administrativă a statului și vor fi gestionate prin porturi, cu rol de a permite operațiuni ale Porturilor Dunării. Pentru locuitori, înseamnă că aceste spații nu mai țin doar de oraș, ci intră în administrarea statului pentru activități portuare, posibil afectând accesul sau utilizarea zonei în funcție de însemnătatea portuară.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă trecerea imobilelor - terenuri, în suprafață totală de 21536 mp, situate în municipiul Galați, din domeniul public al municipiului Galați în domeniul public al statului, în vederea dării lor în administrare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și în concesiune Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați, pentru realizarea de investiții cu fonduri externe nerambursabile; (2) Datele de identificare ale imobilelor - terenuri prevăzute la alin. (1) sunt precizate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 66 din 23.02.2023 privind trecerea unor imobile - terenuri din domeniul public al municipiului Galați în domeniul public al statului Iniţiator: Consilier local, Cristian-Sorin Enache Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 74/16.02.2023 Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 23.02.2023; Având în vedere referatul de aprobare nr. 32254/16.02.2023, al iniţiatorului - Consilier local, Cristian-Sorin Enache; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 32261/16.02.2023, al Direcției Patrimoniu, al Direcției Financiar Contabilitate şi al Serviciului Juridic şi Legalitate; Având în vedere avizul Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galaţi; Văzând: - adresa nr. 7088/15.09.2022, a C.N. Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 188610 din 15.09.2022; -cererea nr. 20 D/129/CZ//09.02.2023, a Secretariatului General al Guvernului, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 29815/13.02.2023 și Nota Ministerului Transporturilor și Infrastructurii aprobată de Guvern în data de 08.02.2023; _______________________________________________________________________________ HCL nr. 66/2023 Având în vedere dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 518/1998 privind înfiinţarea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Maritime"-S.A. Galaţi, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 129, alin. (1) și ale art. 293 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139, alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 - (1) Se aprobă trecerea imobilelor - terenuri, în suprafață totală de 21536 mp, situate în municipiul Galați, din domeniul public al municipiului Galați în domeniul public al statului, în vederea dării lor în administrare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și în concesiune Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime S.A. Galați, pentru realizarea de investiții cu fonduri externe nerambursabile; (2) Datele de identificare ale imobilelor - terenuri prevăzute la alin. (1) sunt precizate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – (1) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galați se transmite Guvernului în termen de 90 de zile de la data adoptării; (2) Predarea – primirea imobilelor – terenuri se face pe bază de protocol de predare – primire încheiat în baza Hotărârii de Guvern privind declararea lor ca bunuri de interes public național, înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și stabilirii titularului dreptului de administrare. Art. 3 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 4 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri. Președinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, _______________________________________________________________________________ HCL nr. 66/2023 Anexa la HCL nr. 66/23.02.2023 Președinte de ședință, Cristian-Sorin Enache

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă