29 octombrie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu

HCL 549/2025 Galați adoptată

Modificarea și completarea HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare

Pe scurt

Consiliul Local Galați aprobă radierea din inventar a două terenuri din domeniul privat al municipiului: unul de 64 mp la Strada Crișana nr. 5, față de vânzarea prin contract autentificat 2366/26.08.2025, și altul de 180 mp la Strada Movilei nr. 97A, față de contractul autentificat 1473/05.09.2025. Pentru locuitori, înseamnă că aceste bucăți de teren nu mai apar ca bunuri ale municipiului și nu mai pot fi folosite sau exploatate de oraș în scopuri proprii; veniturile din vânzare devin posibile pentru administrație, conform contractelor încheiate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Drumul Viilor, Marea Unire, Emil Racovita, Calea Smirdan.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Drumul Viilor” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 549 din 2025 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
549 / 2025
Data
29 octombrie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Locuri citate
Drumul Viilor nr. 99 (hartă) · Drumul Viilor (hartă) · Marea Unire (hartă) · Emil Racovita (hartă) · Anul Revolutiei 1848 nr. 108 (hartă) · Calea Smirdan · Movilei nr. 97a (hartă) · Siderurgistilor (hartă) nr. cad. 136187, nr. cad. 139464, nr. cad. 141200, nr. cad. 137862
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 549 din 29.10.2025 pentru modificarea și completarea HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 576/21.10.2025; Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Ordinară, în data de 29.10.2025; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 196957/21.10.2025, al iniţiatorului; Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 196961/21.10.2025, al Direcţiei Patrimoniu și al Serviciului Juridic și Legalitate; Având în vedere Avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului Galați; Având în vedere Procesul verbal nr. 196951/21.10.2025, al Comisiei speciale de inventariere a domeniului privat al Municipiului Galați; Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), art. 354, art. 357 alin. (1) și alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HCL nr. 549/2025 În temeiul art. 139 alin. (3) lit. ”g” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. I – Poziția 27 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 64 mp, situat pe Strada Crișana nr. 5, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 2366/26.08.2025, NP Dr. Crina Alina de Smet; Art. II – Poziția 180 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 180 mp, situat pe Strada Movilei nr. 97A, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 1473/05.09.2025, NP Ana-Maria Petrea; Art. III – Poziția 201 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 87 mp, situat pe Strada Smârdan nr. 41, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 2485/08.09.2025, NP Ionuț-Cosmin Sofronea; Art. IV - Poziția 990 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 34 mp, situat pe Bulevardul Siderurgiștilor nr. 8 E 61, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 2485/08.09.2025, NP Iulia Nazare; Art. V – Poziția 1137 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 42 mp, situat pe Strada Zidarilor nr. 3 bis S3, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 2604/15.09.2025, [persoană fizică]; HCL nr. 549/2025 Art. VI – Poziția 1340 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 28 mp, situat pe Bulevardul Siderurgiștilor nr. 36 S3, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 2604/15.09.2025, NP Ana Maria Petrea; Art. VII – Poziția 1396 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 18 mp, situat pe Bulevardul Dunărea nr. 44 S1, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 1077/02.09.2025, NP Gheorghe Genilia; Art. VIII – Poziția 1569 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren în suprafață de 240 mp, situat pe Strada Anul Revoluției 1848 nr. 108, se radiază urmare a perfectării contractului de vânzare autentificat sub nr. 823/10.09.2025, NP Urs Floarea; Art. IX – La Poziția 166 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren situat în Strada Drumul Viilor nr. 99, Lot 1/1/3/1, S teren = 35.447 mp, se modifică și se actualizează în rubricile „Elemente de identificare” și „Situația juridică actuală”, ca urmare a dezlipirii terenului în 3(trei) loturi (Lot 1/1/3/1/1- 11.687 mp- CF 141198; Lot 1/1/3/1/2– 10.000 mp - CF 141199; Lot 1/1/3/1/3- 13.760 mp- CF-141200) conform Actului de Dezlipire nr. 2367/26.08.2025, autentificat de NP Dr. Crina Alina de Smet, și teren situat în Str, Drumul Viilor nr. 99 Lot 1/1/1/1/1 S teren = 4793 mp ca urmare a actului de dezlipire autentificat sub nr. 419/23.09.2024 de NP Ionuț Cosmin Sofronea și a vânzării terenului în suprafață de 4.168 mp situat în Strada Drumul Viilor nr. 99 Lot 1/1/1/1/1/1 conform Contractului de vânzare autentificat sub nr. 2305/18.09.2025 de [persoană fizică] și va avea următorul conținut: HCL nr. 549/2025 Anul Valoarea Nr. Codul dobândirii Situația de crt. de Denumirea Elemente de identificare și/sau al juridică inventar clasificare Bunului dării în actuală (mii lei) folosință Strada Drumul Viilor nr.99, Lot /1/1/1/1/2 Hotărârea Număr cadastral 139464 Consiliului Local nr. 315/2021 cu S teren = 625 mp. completările și modificările Strada Drumul Viilor nr.99, Lot ulterioare 1/1/1/1/2 Număr cadastral 138991 Act de dezlipire nr. S teren = 3.770 mp. 1231 din 06.06.2023 NP Ionuț Cosmin Strada Drumul Viilor nr.99, Lot Sofronea 1/1/1/2 Număr cadastral 137862 Act de dezlipire nr. S teren = 4.923 mp. 3007 din 14.12.2023 NP Ionuț Cosmin Strada Drumul Viilor nr.99, Lot Sofronea 1/1/1/3 Act de dezlipire nr. Număr cadastral 137863 3008 din S teren = 950 mp. 14.12.2023 NP Ionuț Cosmin Strada Drumul Viilor nr.99, Lot Sofronea 1/1/2 Modificare HCL. Număr cadastral 136187 42/26.01.2024 - TEREN S teren = 3.000 mp. 1991 166. Act de dezlipire nr. 1322 din Strada Drumul Viilor nr.99 Lot 29.05.2024 NP 1/1/3/1/1 Ionuț Cosmin Număr cadastral 141198 Sofronea S teren = 11.687 mp Modificare HCL. 362/27.06.2024 Strada Drumul Viilor nr.99 Lot Modificat prin 1/1/3/1/2 HCL 666/2024 Număr cadastral 141199 Act de dezlipire S teren =10.000 mp autentificat sub nr. Strada Drumul Viilor nr.99 Lot 419/23.09.2024 de 1/1/3/1/3 NP Ionuț Cosmin Număr cadastral 141200 Sofronea S teren=13.760 mp Contract de vânzare – Strada Drumul Viilor nr.99, Lot cumpărare 1/1/3/2 autentificat sub nr. Număr cadastral 137874 2305/18.09.2025 de S teren = 5000 mp [persoană fizică] Act dezlipire Strada Drumul Viilor nr.99, Lot 2367/26.08.2025 1/1/3/3 NP Dr. Alina Număr cadastral 137875 Crima de Smet S teren = 3000 mp HCL nr. 549/2025 Art. X – La Poziția 356 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren situat in Strada Oltului nr. 2B, S teren = 804 mp, se modifică și se actualizează în rubricile „Elemente de identificare” și „Situația juridică actuală”, ca urmare a dezlipirii terenului în două (2) loturi, și va avea următorul conținut: Anul Valoarea Codul dobândirii Situația Nr. Elemente de de de Denumirea și/sau al juridică crt. identificare inventar clasificare Bunului dării în actuală (mii lei) folosință Strada Oltului nr. Hotărârea 2B, Lot 1 Consiliului Local Număr cadastral nr. 98/2020 141141 Carte Funciară S teren = 654 mp nr.129064 356. TEREN 1991 Strada Oltului Act dezlipire nr. 2B, Lot 2 Număr cadastral 2372/26.08.2025 141142 autentificat de S teren = 150 mp NP Dr. Crina Alina de Smet Art. XI – La Poziția 441 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren situat in Strada Calea Smîrdan nr. 3 Lot B2/1, S teren = 3.500 mp, se modifică și se actualizează în rubricile „Elemente de identificare” și „Situația juridică actuală”, ca urmare a dezlipirii terenului în două (2) loturi, și va avea următorul conținut: HCL nr. 549/2025 Nr. Codul Valoar Anul ea crt. dobândirii Situația de Elemente de de Denumirea și/sau al juridică identificare inventar clasificare Bunului dării în actuală (mii folosință lei) Strada Calea Smîrdan nr. 3 Lot B2/1/1 Număr cadastral 141324 Hotărârea S teren = 2.500 mp Consiliului Local nr. 315/2021 cu Strada Calea completările și Smîrdan nr. 3 Lot B2/1/2 modificările Număr cadastral ulterioare 141325 S teren = 1.000 mp Act de dezlipire nr. 94/18.01.2023 441. TEREN Strada Calea 1991 NP Ionuț Cosmin Smîrdan nr. 3, Lot Sofronea B2/2 Număr cadastral Hotărârea 135739 Consiliului local S teren = 1.500 mp nr.90/2023 Act de dezlipire nr. 2658/25.09.2025 NP Ionuț Cosmin Sofronea Art. XII – La Poziția 1200 din Anexa A la HCL nr. 315/27.05.2021 privind aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare, teren situat in Strada Bulevardul Marea Unire nr. 15-A, 15-B, LOT 1 S teren = 778 mp, LOT 2 S teren = 518 mp ȘI LOT 3 , S teren = 1,616 mp, se modifică și se actualizează în rubricile „Elemente de identificare” și „Situația juridică actuală”, ca urmare a dezlipirii terenului în 3 (trei) loturi, și va avea următorul conținut: HCL nr. 549/2025 Anul Valoarea Nr. Codul dobândirii Situația Elemente de de crt. de Denumirea și/sau al juridică identificare inventar clasificare Bunului dării în actuală [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala