Galați › 27 februarie 2019

HCL 53/2019 adoptată

Modificarea H.C.L nr. 55/15.02.2018 privind aprobarea costului mediu lunar de intretinere si a normelor metodologice privind modul de calcul al contributiei lunare de intretinere stabilita pentru beneficiarii Centrului Multifunctional de Servicii Sociale Galati si sustinatorii legali ai acestora

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 53 din 27.02.2019 privind modificarea H.C.L nr. 55/15.02.2018 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a normelor metodologice privind modul de calcul al contribuţiei lunare de întreţinere stabilită pentru beneficiarii Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale Galați şi susţinătorii legali ai acestora Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 20/22.01.2019 Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în ședință ordinară în data de 27.02.2019; Având în vedere expunerea de motive nr. 3882/22.01.2019, a inițiatorului - Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 3884/22.01.2019, al Direcției Financiar Contabilitate și al Serviciului Juridic și Legalitate; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului Galați; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement; Având în vedere adresa Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale Galați nr. 33/09.01.2019 înregistrată la Registratura Direcției de Asistență Socială a Municipiului Galați cu nr. 8546/11.01.2019; Având în vedere dispoziţiile H.C.L. nr. 59/23.02.2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru serviciile sociale din cadrul Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale Galaţi, precum şi modificarea şi completarea prevederilor Anexei 1 şi Anexei 2 la H.C.L. nr. 20/28.07.2016 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Galaţi; ________________________________________________________________________________________________________ HCL nr. 53/2019 Având în vedere dispozițiile art. 8 lit. „b” din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 412/2003 pentru aprobarea Normelor privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea unităţilor de asistenţă medico-sociale; Având în vedere dispoziţiile art. 93 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) alin. (2) lit. „d” și alin. (6) lit. „a” pct. 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. I – Art. 1 din H.C.L. nr. 55 din 15.02.2018 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a normelor metodologice privind modul de calcul al contribuţiei lunare de întreţinere stabilită pentru beneficiarii Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale Galați şi susţinătorii legali ai acestora, se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 1 – Se aprobă costul mediu lunar de întreținere în Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Galați pentru anul 2019, în cuantum de 3.973 lei.” Art. II – Primarul municipiului Galați și Directorul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale Galați se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. III – Secretarul municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri. Președinte de ședință, Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galați, ________________________________________________________________________________________________________ HCL nr. 53/2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro