29 august 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Galați, Ionut-Florin Pucheanu

HCL 511/2024 Galați adoptată

Modificarea H.C.L. nr. 398/29.06.2022 pentru aprobarea Regulamentului privind vânzarea unor categorii de imobile - proprietate privată a Municipiului Galați

Pe scurt

Se decide modificarea Regulamentului privind vânzarea unor categorii de imobile - proprietate privată a Municipiului Galați, pentru a actualiza condițiile de excepții la vânzare prin licitație publică. În special, se schimbă modul în care se tratează terenurile și imobilele aflate în contracte de concesiune sau închiriere, aferente construcțiilor autorizate, astfel încât aceste cazuri pot avea reguli speciale în vânzare. Pentru locuitori, asta poate însemna că unele terenuri sau imobile care sunt deja concesionate sau închiriate ar putea fi vândute în afara procedurii obișnuite sau cu condiții diferite, influențând eventual prețuri, termene și drepturi de folosire.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 511 din 2024 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
511 / 2024
Data
29 august 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Galați, Ionut-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri
Cât cere piața

În septembrie 2026, casele din Galați se cereau cu 1.071 € pe metru pătrat (preț median, din 221 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Galați.

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 511 din 29.08.2024 privind modificarea H.C.L. nr. 398/29.06.2022 pentru aprobarea Regulamentului privind vânzarea unor categorii de imobile - proprietate privată a Municipiului Galați Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionut-Florin Pucheanu, Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 453/02.07.2024, Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Ordinară în data de 29.08.2024; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 130683/02.07.2024 al inițiatorului; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 130684/02.07.2024 al Direcției Financiar Contabilitate, al Serviciului Juridic și Legalitate și al Direcției Patrimoniu; Având în vedere Avizul Comisiei de buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere avizul Comisiei juridice, de administrație publică locală, drepturi și libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii și liniștii publice; Având în vedere Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată; Având în vedere dispozițiile art. 108 lit. e), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), lit. b), art. 363 și art. 364 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, _____________________________________________________________________________________ H.C.L. nr. 511/2024 H O T Ă R Ă Ş T E: Art. I – Articolul 31, litera a), din Capitolul III - Excepții de la vânzarea prin licitație publică, B. Alte excepții din Anexa la H.C.L. nr. 398/29.06.2022 pentru aprobarea Regulamentului privind vânzarea unor categorii de imobile - proprietate privată a Municipiului Galați, se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: „a) Imobilul-teren, obiect al unor contracte de concesiune/închiriere, încheiate între municipiul Galați și persoane fizice/juridice, aferent unor construcții, edificate cu respectarea Autorizației de Construire și intabulate conform dispozițiilor legii, precum și imobilul-teren, obiect al unor contracte de închiriere, aferent unei construcții provizorii, având destinație comercială, autorizată ca atare, inclusiv prin procedura de intrare în legalitate, care nu este amplasată în zone propuse restructurării urbane, pentru care Instituția Arhitect Șef emite aviz favorabil (privind respectarea prevederilor urbanistice aprobate prin PUG, PUZ, PUD, după caz) și pentru care se prezintă expertiză tehnică.” Art. II – Articolul 32, litera e), din Capitolul III - Excepții de la vânzarea prin licitație publică, B. Alte excepții din Anexa la H.C.L. nr. 398/29.06.2022 pentru aprobarea Regulamentului privind vânzarea unor categorii de imobile - proprietate privată a Municipiului Galați, se modifică și va avea următorul cuprins: „e) Terenurile ocupate de construcții provizorii, autorizate ca atare, altele decât cele menționate la art. 31 lit. a).” Art. III – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. IV – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________________ H.C.L. nr. 511/2024

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala