Pe scurtSe aprobă finanțarea proiectului de digitalizare a activității Spitalului Clinic Ob-Gyn „Buna Vestire” din Galați, prin bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pilonul Transformare digitală, componenta 7, investiția I3.3 pentru sistemul de eHealth și telemedicină. Pentru locuitori înseamnă că spitalul va avea să folosescă tehnologii noi, posibil mai multe consultații online și mai rapide, iar cheltuielile vor fi acoperite din fonduri naționale, nu din buget local pe termen scurt; impactul financiar pentru comunitate apare prin proiect, nu prin taxe imediate, iar termenele depind de rambursări PNRR și de implementarea proiectului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă proiectul „Digitalizarea activității Spitalului Clinic Obstetrică- Ginecologie «Buna Vestire» Galați”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul II: Transformare digitală, Componenta 7: „Transformare digitală”, Investiția I3. Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină, Investiția specifică: I3.3. - Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice, apelul de proiecte MS-733
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 411
din 27.07.2023
privind aprobarea proiectului „Digitalizarea activității Spitalului Clinic Obstetrică-
Ginecologie «Buna Vestire» Galați” și a cheltuielilor legate de acesta
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 436/20.07.2023
Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
27.07.2023;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 142288/20.07.2023 al iniţiatorului -
Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 142295/20.07.2023 al
Direcției Dezvoltare Infrastructură și Lucrări Publice și al Direcției Financiar
Contabilitate;
Având în vedere avizul Comisiei de buget, finanţe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galați;
Având în vedere prevederile Ordinul ministrului sănătății nr. 2299/2023 privind
aprobarea Ghidului de finanţare pentru investiţia specifică: I3.3 - Investiţii în sistemele
informatice şi în infrastructura digitală a unităţilor sanitare publice din cadrul
pilonului II: Transformare digitală, componenta 7: Transformare digitală, investiţia:
I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină;
Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. e), alin. (7) lit. c)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 411/2023
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă proiectul „Digitalizarea activității Spitalului Clinic Obstetrică-
Ginecologie «Buna Vestire» Galați”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului
Național de Redresare și Reziliență, Pilonul II: Transformare digitală, Componenta 7:
„Transformare digitală”, Investiția I3. Realizarea sistemului de eHealth și
telemedicină, Investiția specifică: I3.3. - Investiții în sistemele informatice și în
infrastructura digitală a unităților sanitare publice, apelul de proiecte MS-733.
Art. 2 - Se aprobă valoarea totală a proiectului „Digitalizarea activității
Spitalului Clinic Obstetrică-Ginecologie «Buna Vestire» Galați”, în cuantum de
4.959.000,00 lei (fără TVA), din care 4.939.000,00 lei (fără TVA) reprezintă cheltuieli
eligibile și 20.000 lei (fără TVA) cheltuieli neeligibile.
Art. 3 - Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata
implementării proiectului se vor asigura din bugetul local.
Art. 4 - Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării.
Art. 5 – Se aprobă Acordul de parteneriat încheiat între UAT Municipiul Galați
și Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie ”Buna Vestire” Galați pentru proiectul
„Digitalizarea activității Spitalului Clinic Obstetrică-Ginecologie «Buna Vestire»
Galați”, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 - Se împuternicește domnul Ionuț-Florin Pucheanu, Primarul Municipiului
Galați, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT
Municipiul Galați şi al Partenerului.
Art. 7 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 8 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 411/2023
Anexă la HCL nr. 411/27.07.2023
Președinte de ședință,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.