27 iulie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu

HCL 414/2023 Galați adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Racordarea la rețeaua electrică a locului de consum permanent «Stații de încărcare autobuze electrice»

Pe scurt

Consiliul Local Galați aprobă indicatorii tehnico-economici principali pentru proiectul de racordare la rețeaua electrică a locului de consum permanent pentru stațiile de încărcare a autobuzelor electrice. Se stabilește ce costuri și termene se folosesc pentru realizarea investiției, iar Primarul va duce proiectul la îndeplinire, cu publicitate și informare pentru locuitori. Practic, se decide finanțarea, etapele principale și cine se ocupă (primarul) pentru demararea și finalizarea lucrării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 414 din 2023 a Consiliului Local Galați
Titlu oficial
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Racordarea la rețeaua electrică a locului de consum permanent «Stații de încărcare autobuze electrice»”
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
414 / 2023
Data
27 iulie 2023
Inițiator
Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene · Transport și parcări

Ce prevede

Art. 1 – Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul „Racordarea la rețeaua electrică a locului de consum permanent «Stații de încărcare autobuze electrice»”, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, ________________________________________________________________________________ HCL nr. 414/2023 Anexă la H.C.L. nr. 414/27.07.2023 „Racordarea la rețeaua electrică a locului de consum permanent «Stații de încărcare autobuze electrice»” Primăria Municipiului Galați, în calitate de utilizator al rețelei de distribuție a energiei electrice, are în derulare o investiție privind dotarea societății de transport în comun Transurb S.A. Galați cu mijloace de transport electrice. Autobuzele electrice se vor încărca prin stații de încărcare ce se vor monta în incinta Transurb S.A., din Bld George Coșbuc, Nr. 259. Instalația de racordare existentă la locul de consum nu este suficientă pentru asigurarea întregii puteri, astfel încât este necesară realizarea unei noi soluții de racordare la rețea. Prin proiect se propune racordarea la LES LIDL 5 (Kaufland) – SR5 (circuit LES 20 kV Galați Nord – Moară 120t), din apropriere, prin secționarea LES 20kV și montarea unui post de transformare 20/0,4kV - Stații electrice Transurb, având puterea de 1250kVA, racordat în sistem intrare – ieșire, conform avizului tehnic de racordare nr. [CNP]/15.06.2023. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Valoarea totală a investiției: 980.591,11 lei cu TVA Din care C+M: 100.760,61 lei cu TVA Capacităţi: 1 post de transformare putere 1250kVA Durata de realizare a investiției: 10 luni Sursa de finanțare: Buget local Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect. Președinte de ședință, ___________________________________________________

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala