29 iunie 2022 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț - Florin Pucheanu

HCL 409/2022 Galați adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul „Construire parcaj suprateran Cartier Micro 21, Strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8

Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică pentru construirea unui parcaj suprateran în Cartier Micro 21, pe Strada Victor Vâlcovici, în zona blocurilor L6, D7 și D8. Asta înseamnă că autoritățile pot face planuri detaliate, pot obține finanțare și pot demara lucrările, cu buget și termene indicate în anexa hotărârii. Hotărârea oferă autoritatea primarului să implementeze proiectul și să gestioneze pașii necesari până la finalizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul “Construire parcaj suprateran Cartier Micro 21, Strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8”, având principalii indicatori tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Victor Valcovici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Victor Valcovici” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 409 din 2022 a Consiliului Local Galați
Titlu oficial
Aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul „Construire parcaj suprateran Cartier Micro 21, Strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8”
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
409 / 2022
Data
29 iunie 2022
Inițiator
Primarul municipiului Galați, Ionuț - Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Locuri citate
Victor Valcovici (hartă)

Pe același subiect în Galați

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 409 din 29.06.2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul „Construire parcaj suprateran Cartier Micro 21, Strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8” Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 449/23.06.2022 Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.06.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr. 131558/23.06.2022, al iniţiatorului- Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 131561/23.06.2022, al Direcţiei de Dezvoltare, Infrastructură și Lucrări Publice și al Direcției Financiar Contabilitate; Având în vedere avizul Comisiei buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere dispoziţiile art. 2 lit. “b”, art. 5 alin. (1) lit. “a” şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri ___________________________________________________________________________________ HCL nr. 409/2022 publice, coroborate cu cele ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin (2) lit. “b”, alin. (4) lit “d” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul “Construire parcaj suprateran Cartier Micro 21, Strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8”, având principalii indicatori tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art.3 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, ___________________________________________________________________________________ HCL nr. 409/2022 Anexa la HCL nr. 409/29.06.2022 Construire parcaj suprateran Cartier Micro 21, Strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8 Prin proiect sunt prevăzute următoarele lucrări: - Sistem structural din elemente monolite din beton armat; fundații izolate de tip bloc și cuzinet executate monolit, stalpi și pereți monolit din beton armat, stalpi, grinzi și planșee din beton armat; - Închideri din panouri de tablă perforată; - Pardoseli din beton finisat și elicopterizat cu cuarț sau similar; - Învelitoare tip terasă circulabilă; - Instalații interioare și exterioare de alimnetare cu apă și canalizare; - Instalații de stingere a incendiilor cu hidranți interioari și exteriori; - Instalații electrice de iluminat, forță, iluminat de siguranță, de protecție la trăsnet, priza de pământ, detecție și avertizare la incendiu; - Sistematizare verticală; - Spații de joacă pe acoperiș; - Sistem automat de parcare; - Stații de încărcare vehicule electrice - Platformă deșeuri. PRINCIPALII INDICATORI TEHICO-ECONOMICI Valoarea totală a investiției: 29.780.909,13 lei Din care C+M 22.036.878,46 lei Capacităţi : Capacităţi : Suprafață construită : 3.396,12 mp; Suprafață desfășurată : 10.188,36 mp; Număr locuri de parcare : 444 locuri; Durata de realizare a investiției: 24 luni Sursa de finantare: Buget local. Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect. Preşedinte de şedinţă, ___________________________________________________________________________________ HCL nr. 409/2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala