Pe scurtSe aprobă proiectul „Îmbunătățirea conexiunii feroviare a Portului Bazinul Nou…” și cheltuielile aferente pentru RA Administrația Zonei Libere Galați, cod SMIS 160452. Asta înseamnă că municipiul Galați poate să investească bani publici pentru extinderea liniilor feroviare cu ecartament larg, până la dana 53, și să înființeze o Linie ferată industrială 1CL PBN, facilitând mai bine încărcarea/descărcarea și transportul containerelor în port. Pentru locuitori, efectele pot include îmbunătățiri în infrastructură portuară și de transport, posibil consolidarea zonelor adiacente, iar detrminări de buget și termene vor depinde de aprobările ulterioare și de execuția proiectului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 379
din 29.06.2023
privind aprobarea proiectului „Îmbunătățirea conexiunii feroviare a Portului Bazinul Nou -
Lucrări de extindere a liniilor cu ecartament larg din dana 47 până în dana 53 –
Înființare Linie ferată industrială (LFI) 1CL PBN” - cod SMIS 160452 și a
cheltuielilor legate de proiect pentru RA Administrația Zonei Libere Galați
Iniţiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 402/23.06.2023
Consiliul local al Municipiului Galați, întrunit în şedinţă ordinară în data de
29.06.2023;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 123065/23.06.2023 al inițiatorului -
Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 1230666/23.06.2023 al Direcției
Dezvoltare Infrastructură și Lucrări Publice și al Direcției Financiar Contabilitate;
Având în vedere avizul Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi
privat al municipiului Galați;
Având în vedere solicitarea R.A. Administrația Zonei Libere Galați înregistrată la
Registratura generală a Municipiului Galați cu nr. 121124/21.06.2023;
Având în vedere dispozițiile Ordinului nr. 1532/2017 privind aprobarea Schemei de
ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura portuară şi în infrastructura
locală intermodală/multimodală, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare
(POIM 2014-2020), axa prioritară 1, obiectivul specific 1.3 - Creşterea gradului de utilizare
a căilor navigabile şi a porturilor situate pe reţeaua TEN-T centrală, şi axa prioritară 2 -
Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, obiectivul
specific 2.4 - Creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale şi
porturi, emis de Ministerul Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare;
HCL nr. 379/2023
Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. d) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - Se aprobă proiectul „Îmbunătățirea conexiunii feroviare a Portului Bazinul
Nou - Lucrări de extindere a liniilor cu ecartament larg din dana 47 până în dana 53 –
Înființare Linie ferată industrială (LFI) 1CL PBN”, în vederea finanțării acestuia în cadrul
cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Apel: POIM/642/1/3/
Creșterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe rețeaua TEN-T
centrală/3/Creșterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe
rețeaua TEN-T centrală, pentru RA Administrația Zonei Libere Galați.
Art. 2 - Se aprobă valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea conexiunii feroviare
a Portului Bazinul Nou - Lucrări de extindere a liniilor cu ecartament larg din dana 47 până
în dana 53 – Înființare Linie ferată industrială (LFI) 1CL PBN”, pentru RA Administrația
Zonei Libere Galați, în cuantum de 3.899.073,07 lei, inclusiv TVA, din care:
Cheltuieli eligibile, în valoare totală de 3.286.108,64 lei, acoperite astfel:
a) Suma de 2.793.192,34 lei reprezintă finanțare din fonduri externe
nerambursabile, fondul de coeziune - 85%;
b) Suma de 427.194,13 lei reprezintă finanțare publică de la bugetul de stat -
13%;
c) Suma de 65.722,17 lei reprezintă contribuție proprie ce se va finanța de la
bugetul local al Municipiul Galați - 2%;
Cheltuieli neeligibile, în valoare de 612.964,43 lei, reprezentând TVA aferent
cheltuielilor eligibile, acoperite din bugetul RA Administrația Zonei Libere Galați.
HCL nr. 379/2023
Art. 3 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art. 4 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Președinte de şedinţă,
Contrasemnează,
pt. Secretar General,
HCL nr. 379/2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.