Pe scurtConsiliul Local Galați decide o reducere de 50% a impozitului pentru o perioadă de un an, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru clădirea de domiciliu a persoanelor fizice care demonstrează cel puțin trei donări de sânge în decursul unui an, cu documente justificative depuse anterior anului de aplicare. Reducerea se aplică numai dacă îndeplinești condiția și apare în anexă ce face parte din hotărâre. Autoritățile locale vor asigura implementarea și comunicarea hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă reducerea cu 50% pe o perioadă de un an, începând cu 01.01.2025, la plata impozitului pentru clădirea de domiciliu, pentru care proprietarii persoane fizice fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, conform documentelor justificative depuse anterior anului în care se aplică reducerea, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL GALAȚI
MUNICIPIUL GALAȚI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 371
din 27.06.2024
Privind reducerea, cu o cotă de 50%, a impozitului pentru unele clădiri de domiciliu
Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 337/23.04.2024
Consiliul Local al municipiului Galați, întrunit în ședință ordinară în data de
27.06.2024;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 82591/23.04.2024, al inițiatorului;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 82603/23.04.2024 al Direcției
Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale;
Având în vedere avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului
public și privat al municipiului Galați;
Având în vedere dispozițiile art. 456, alin. (2¹)-(2³) și alin. (3) din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 113, art. 121 și 204, din Legea nr. 31/1990
privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. „b”, alin. 4, lit. „c” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. „c” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 371/2024
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – Se aprobă reducerea cu 50% pe o perioadă de un an, începând cu
01.01.2025, la plata impozitului pentru clădirea de domiciliu, pentru care proprietarii
persoane fizice fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an
calendaristic, conform documentelor justificative depuse anterior anului în care se
aplică reducerea, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Președinte de şedinţă,
Contrasemnează,
pt. Secretar General,
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 371/2024
Anexa la HCL nr. 371/27.06.2024
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
DANIEL ZINICA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.