27 august 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Marius Stan

HCL 340/2015 Galați adoptată

Aprobarea actului aditional la contractul de asociere incheiat intre municipiul Galati si Asociatia "Fotbal Club Metalosport" Galati

Denumire
Hotărârea nr. 340 din 2015 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
340 / 2015
Data
27 august 2015
Inițiator
Primarul municipiului Galați, Marius Stan
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actul adițional la contractul de asociere dintre Municipiul Galați și Asociația „Fotbal Club Metalosport Galați”, semnat în baza hotărârilor și regulamentelor existente, iar documentul face parte integrantă din hotărâre. Primarul Galațiului este împuternicit să pună în executare prevederile actului adițional. Pentru locuitori, înseamnă că finanțarea și condițiile de colaborare cu clubul de fotbal pot fi modificate conform acestei act adițional, iar efectele (bani, termene, zone afectate) vor depinde de conținutul actului adițional în anexă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Asociaţia „Fotbal Club Metalosport Galaţi”, aprobat prin HC.L. nr. 120/30.03.2015, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

XUMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 340 din 27.08.2015 privind: aprobarea actului adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Asociaţia „Fotbal Club Metalosport Galaţi” Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 363/27.08.2015 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 27.08.2015; Având în vedere expunerea de motive nr. 92216/27.08.2015, a iniţiatorului- Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 92226/27.08.2015, al Direcţiei Generale Servicii Publice și Direcţiei Generale Buget Finanje; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activităfi ştiin fifice, învă fământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei juridice, de administraţie publică locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi apărarea ordinii şi liniştii publice; Având în vedere solicitarea nr.703/06.07.2015, a ASOCIAŢIEI „FOTBAL CLUB METALOSPORT GALAŢI”, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi sub nr. 74702/06.07.2015; Având în vedere dispoziţiile H.C.L. nr. 42/10.03.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare; HCL 340 doc. Având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 67 - 69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. 2, lit. d, alin. (6), lit. "a" pct. 6 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Asociaţia „Fotbal Club Metalosport Galaţi”, aprobat prin HC.L. nr. 120/30.03.2015, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 — Secretarul Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galaţi, Radu Octavian Kovacs / | HCL 340 doc. ANEXA la H.C.L. nr. 340/27.08.2015 ACT ADIŢIONAL NR. / LA CONTRACTUL DE ASOCIERE NR. Între: MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar... anca cncanacano aaa şi ASOCIATIA "FOTBAL CLUB METALOSPORT GALATI”, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Morilor nr. 49, cod fiscal 29120854, cont nr. RO64BTRL01801205H38253XX, deschis la Banca Transilvania, prin reprezentant legal..........caanaonuaseuaze In temeiul H.C.L. nr. / a intervenit prezentul act adiţional: Art. 1 În temeiul H.C.L. nr. , susținerea financiară acordată pentru anul 2015 se suplimentează cu suma de 450.000 lei. Art. 2 Suma prevăzută la art. 1 din prezentul act adiţional va fi utilizată pentru susținerea activităţii sportive a clubului. Art. 3 Toate celelalte clauze contractuale rămân valabile. MUNICIPIUL GALAŢI, ASOCIAȚIA “FOTBAL CLUB METALOSPORT PRIMAR GALAŢI”, Reprezentant legal Director General Direcţia Generală Buget Finanţe, Director General Direcţia Generală Servicii Publice Control Financiar Preventiv, Serviciul Juridic şi Legalitate, Șef Birou Învăfiimânt, Cultură, Turism, A nt , Sport, Culte şi Sănătate HCL 340 doc.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă