Consiliul Local Galați aprobă actul adițional la contractul de asociere cu Asociația Sport Club Municipal Dunărea Galați, inițiat de primar și aprobat anterior prin hotărârea HCL nr. 131/2015. Se actualizară sau clarifică condițiile colaborării și finanțarea pentru activități sportive, conform Regulamentului de finanțare din HCL nr. 42/2011 și prevederilor legale aplicabile. Pentru locuitori înseamnă că statutul de sprijin financiar pentru activități sportive se menține/modifică în limitele contractului, iar primarul este împuternicit să demareze demersurile necesare pentru implementare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Asociaţia Sport Club Municipal Dunărea Galaţi, aprobat prin H.C.L. nr. 131/30.03.2015, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 339
din 27.08.2015
privind: aprobarea actului adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul
Galaţi şi Asociaţia Sport Club Municipal Dunărea Galaţi
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 362/27.08.2015
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
27.08.2015;
Având în vedere expunerea de motive nr. 92212/27.08.2015, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 92236/27.08.2015, al Direcfiei
Generale Servicii Publice şi Direcfiei Generale Buget Finanţe;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activități știintifice,
învă fământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenfă socială, spori și agrement;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei juridice, de administraţie publică
locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi apărarea ordinii şi liniştii publice;
Având în vedere solicitarea nr. 99/12.08.2015, a ASOCIAŢIEI SPORT CLUB
MUNICIPAL DUNĂREA GALAŢI, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului
Galaţi sub nr. 87442/12.08.2015;
HCL 339 doc.
Având în vedere dispoziţiile H.C.L. nr. 42/10.03.2011 pentru aprobarea
Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de
structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulierioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 67 - 69
din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere dispoziţile art. 36, alin. 2, lit. d, alin. (6), lit. "a" pct. 6 din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr. .
215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul
Galaţi şi Asociaţia Sport Club Municipal Dunărea Galaţi, aprobat prin H.C.L. nr.
131/30.03.2015, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art, 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 — Secretarul Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Galaţi,
Radu Octauian Kovacs
/
|
HCL 339 doc.
ANEXA la H.C.L. nr. 339/27.08.2015
ACT ADITIONAL NR. /
LA CONTRACTUL DE ASOCIERE NR.
Între:
MUNICIPIUL GALAȚI, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod
fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria
municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar...ncncecnouanee ne ane aneaenenene e aeneananevava rare şi
ASOCIAŢIA SPORT CLUB MUNICIPAL DUNĂREA GALAȚI, cu sediul în
municipiul Galaţi, str. Stadionului nr.1, cod fiscal 24841493, cont nr.
ROO5RZBRO000060017138748, deschis la Raiffeisen Bank, prin reprezentant
legal....memunoeonenenene nenea
In temeiul H.C.L. nr. / a intervenit prezentul act adiţional:
Art. 1 In temeiul H.C.L. nr. , susținerea financiară acordată pentru anul 2015
se suplimentează cu suma de 75.000 lei.
Art. 2 Suma prevăzută la art. 1 din prezentul act adiţional va fi utilizată pentru
susţinerea activităţii sportive a clubului.
Art. 3 Toate celelalte clauze contractuale rămân valabile.
MUNICIPIUL GALAŢI, ASOCIAȚIA SPORT CLUB MUNICIPAL DUNĂREA
PRIMAR GALAȚI,
Reprezentant legal
Director General Direcţia Generală Buget Finanţe,
Director General Direcţia Generală Servicii Publice,
Control Financiar Preventiv,
Serviciul Juridic şi Legalitate,
Sport, Culte şi Sănăiate
Sef Birou Învăfimânt, Cultură, Turism, Agre
PA
HCL 339 doc.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.