25 ianuarie 2018 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Pe scurtSe decide să se completeze inventarul parțial al bunurilor din domeniul privat al municipiului Galați, actualizând lista în baza unei anexă integratoare. Practic, se adaugă/actualizează bunuri în registrul municipal, cu efecte asupra gestionării și evidenței patrimoniului public, conform prevederilor legale aplicabile. Ce înseamnă pentru locuitori: nu se specifică direct bani sau termene, dar modificarea poate influența modul în care se administrează, se finanțează sau se efectuează eventuale lucrări pe aceste bunuri ale orașului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAȚI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 30
din 25.01.2018
pentru completarea H.C.L. nr. 321/27.08.2015 privind însuşirea inventarului parțial al
bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galaţi, cu
modificările şi completările ulterioare
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 30/16.01.2018
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
25.01.2018;
Având în vedere expunerea de motive nr. 3788/16.01.2018, a iniţiatorului -
Primarul municipiului Galaţi, Ilonuţ-Florin Pucheanu,;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 3790/16.01.2018, al Direcţiei
de Evidenţă, Gestiune şi Administrare a Patrimoniului, al Direcţiei Financiar Contabilitate
şi al Serviciului Juridic şi Legalitate;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget-finanţe, administrarea
domeniului public și privat al municipiului;
Având în vedere dispoziţiile H.C.L. nr. 321/27.08.2015 privind însușirea
inventarului parţial al bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galaţi,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991, a fondului
funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietatea publică, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), art. 119 şi art. 121, alin. (1) şi
alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu
modificările si completările ulterioare;
HCL nr. 30/2018
În temeiul art. 45, alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se completează anexa la H.C.L. nr. 321/27.08.2015 privind însuşirea
inventarului parţial al bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Galaţi,
cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre
Art. II - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu aducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. III - Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
dlg.Siela Ii
oda. ela Ivan
Contrasemnează;
Secretarul Municipiului Galaţi,
Radu i vi) Kovacs
HCL nr. 30/2018 |
Anexa la HCL nr. 30/ 25.01.2018
Nr. | Codulde Denumirea Elemente de identificare
crt. | clasificare bunului
191. 7 Teren Strada Lemnari nr. 2 - B
suprafaţa = 12.899 mp
192. 7 Teren Strada Apollon nr. 7
suprafaţă = 209 mp
193. 7 Teren Strada Spaniolă nr. 12
Suprafaţa indiviză = 12,70 mp
194. 7 Teren Strada Daciei nr. 11 — A
i Suprafaţa = 52 mp
195. 7 Teren Strada Domnească nr. 94
Suprafaţa = 6 mp
196. 7 Teren Strada Clăbucet nr. 2
, Suprafaţa = 59 mp
197. 7 Teren Tarla 253/1, Lot A/1
Suprafaţa = 40.749 mp
198. 7 Teren Tarla 253/1, Lot 2/2
Suprafaţa = 7.527 mp
199. 7 Teren Micro 13B,Tarla 253/1, Lot 2/1/1
Suprafaţa = 73.469 mp
200. 7 Teren Strada Frunzei nr. 72
Suprafaţa = 338 mp
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.