HCL 196/2021 adoptată
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare Școala Gimnazială nr. 5”
Documente
- hcl HCL 196.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 196
din 15.04.2021
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare
Școala Gimnazială nr. 5”
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 228/07.04.2021
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
15.04.2021;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 73936/08.04.2021 al iniţiatorului -
Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 73946/08.04.2021 al
Direcţiei Dezvoltare Infrastructură şi Lucrări Publice şi al Direcţiei Financiar
Contabilitate;
Având în vedere avizul Comisiei buget-finanţe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 2, lit. e), art. 5, alin. (1), lit. b) şi art. 9 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul
cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44, alin. 1 din
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare;
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 196/2021
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin (2), lit. b), alin. (4), lit d)
din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru
obiectivul „Reabilitare Școala Gimnazială nr. 5”, având principalii indicatori
tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 196/2021
ANEXĂ LA HCL NR. 196/15.04.2021
Prin proiect sunt prevăzute următoarele lucrări:
1. Măsuri de creștere a eficienței energetice
Se propune îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii (pereți exteriori,
ferestre și uși, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsol), a șarpantelor și
învelitorilor, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul climatizat al
clădirii.
Izolarea termică a fațadei - partea vitrată
Pentru corpul C1 – Școală, se vor realiza lucrări numai partea de Nord a clădirii,
iar la Corpul C2 Grădiniță se execută în totalitate.
Izolarea termică - partea opacă
-termoizolarea la exterior a pereților se execută în totalitate;
-izolare pereti exteriori cu un strat din material temoizolant;
-termoizolarea planseului peste ultimul nivel la corpul C1 si corpul C2;
-izolarea termică - planșeu peste subsol pentru Corp 1- Școală și Corp 2 Grădiniță
2. Lucrări de reabilitare și modernizare a instalațiilor de distribuție pentru
prepararea, distribuția și utilizarea agentului termic pentru încălzire.
Pentru Corpul 1 - Școală, instalația de încălzire se prezintă corespunzător și nu
necesită înlocuire. Se propune înlocuirea robineților de tur cu robineți cu cap
termostatic.
Pentru Corp 2 - Grădiniță, instalația de încălzire interioară este asigurată din
schimbătorul de căldură amplasat în subsolul școlii și se prezintă în condiții
corespunzătoare. Rețeaua de distribuție dintre schimbătorul de căldură și subsolul
grădiniței este din oțel, veche, neizolată și necesită înlocuire.
3. Lucrări de reabilitare și modernizare a instalației de distribuție a apei calde de
consum.
Se impune executarea rețelei de distribuție a apei calde menajere la toate grupurile
sanitare. Pe clădirea grădiniței se vor monta panouri solare care să asigure necesarul de
apă caldă menajeră atât pentru școală cât și pentru grădiniță pe timpul verii. Instalația
sanitară pentru corpul C2 nu necesită înlocuire.
4. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei termice pentru
consum propriu, precum pompe de căldură și instalaţii cu panouri solare.
5. Reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat prin înlocuirea corpurilor de
iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică
ridicată şi durată mare de viaţă, inclusiv tehnologie LED
6. Montare instalații de ventilație.
7. Lucrări conexe:
- repararea acoperișului tip șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare şi
evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă;
- refacerea tencuielilor degradate interioare și exterioare (fațade);
- refacerea finisajelor interioare;
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 196/2021
-repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la
infrastructura clădirii si executarea rampei de acces pentru persoanele cu dizabilitati;
- instalații de stins incendiu;
- instalații de curenți slabi;
- instalație electrică de iluminat de siguranță, marcare căi de evacuare și hidranți
de incendiu;
- instalație de detecție și alarmare incendiu;
- instalație supraveghere video.
Proiectul va fi propus pentru finanțare prin Administrația Fondului de Mediu în
cadrul Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a
energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
Valoarea totală a investiției: 4.598.277,19 lei
Din care C+M: 3.258.386,27 lei
Capacităţi: Suprafață teren S=6.772 mp
-corp Școală Sc=814 mp, regim de înălțime Subsol+P+2E
-corp grădiniță Sc=279 mp, regim de înălțime Subsol+P+1E
-modernizarea instalației electrice, înlocuirea corpurilor de iluminat;
-reabilitare instalatii sanitare;
-lucrări necesare obținerii avizului ISU;
-rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități;
-refacerea șarpantei la corpul școală și șarpantă nouă la grădiniță.
Durata de realizare a investiției: 12 luni
Sursa de finanțare: buget local/fonduri AFM/împrumut
Anexăm devizul general corespunzător acestui proiect.
Preşedinte de şedinţă,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 196/2021
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.