HCL 70/2025 adoptată
APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL TEATRULUI “MAIOR GHEORGHE PASTIA” AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului ,,Maior
Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa
ordinară;
Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani, prin care
se propune aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului ,,Maior
Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani, referatul de necesitate al Serviciului resurse
umane, managementul calității înregistrat la nr. 26102/21.03.2025, referatul de aprobare
al acestuia înregistrat la nr. 26114/21.03.2025, precum și raportul Serviciului resurse
umane, managementul calității înregistrat la nr. 26120/21.03.2025;
- având în vedere adresa Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului
Focșani nr. adresa nr. 67/13.03.2025 înregistrată la Primăria Municipiului Focșani la
nr. 23296/13.03.2025;
- văzând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr. 55/2025 privind
reorganizarea prin transformare a Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focşani
în Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focşani, cu modificările și
completările ulterioare și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.
96/2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului
Municipal ,,Maior Gheorghe Pastia” Focșani;
- în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind
instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de
impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare și ale Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură,
cu modificările şi completările ulterioare;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică;
- în baza art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c) și în temeiul art. 139 alin. (1) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului ,,Maior
Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu data adoptării hotărârii se abrogă Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului nr. 96/2024.
-2-
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul juridic și
administrație publică, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul juridic și
administrație publică, Direcția relații interne și internaționale, Serviciul resurse umane,
managementul calității și de către Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului
Focșani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ,
Victor Traian Negulescu
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL Al
MUNICIPIULUI FOCŞANI
Marta Carmen Ghiuță
Municipiul Focşani, 27 martie 2025
Nr. 70
ROMÂNIA Anexă la
JUDEŢUL VRANCEA Hotărârea nr. 70
CONSILIUL LOCAL AL din 27 martie 2025
MUNICIPIUL FOCȘANI
REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL
TEATRULUI „ MAIOR GHEORGHE PASTIA”
AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. Prezentul Regulament de organizare și funcționare reglementează cadrul legal al
desfășurării activității Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani.
Art.2.Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani este o instituție de spectacole de
repertoriu si proiecte, persoană juridică de drept public, care realizează, prezintă direct publicului si
gazduieste producții artistice, spectacole de teatru, spectacole dramatice, coregrafice, spectacole muzicale,
spectacole de folclor, spectacole de artă tradițională, promovare și turism cultural.
Art.3. Teatru ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani, funcționează în subordinea
Consiliului Local al Municipiului Focșani.
Art.4. Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani, își desfășoară activitatea în
conformitate cu prevederile legislației române în vigoare și cu cele ale prezentului Regulament de
organizare și funcționare.
Art.5. (1) Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani, are sediul în Municipiul
Focșani,str. Republicii nr. 73, cod poștal 620047, jud. Vrancea.
(2) Directia Teatru, Producții Teatrale și Muzicale își desfășoară activitatea în imobilele situate în
Municipiul Focșani, din str. Republicii, nr.73, și din Piața Unirii, nr. 3, cod postal 620099, județul Vrancea.
(3) Direcția de Folclor Muzical, Coregrafic și Arte Tradiționale își desfășoară activitatea în
imobilul situat în municipiul Focșani, Cinematograf Balada, din B-dul Unirii, nr. 36, cod postal 620099,
județul Vrancea.
(4) Toate actele, facturile, anunțurile, publicațiile și orice fel de document emis, vor conține
denumirea completă a instituției și indicarea sediului.
CAPITOLUL II
SCOPUL ȘI OBIECTUL DE ACTIVITATE
Art.6. (1) Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani își desfășoară activitatea pe
baza principiilor fundamentale care guvernează sfera culturii și artei în România: autonomia culturii și
artei, libertatea de creație, primordialitatea valorii, ocrotirea și valorificarea patrimoniului cultural
național, șansă egală la cultură, identitatea culturală națională în circuitul mondial de valori, neangajarea
politică.
Page 1 of 24
(2) Teatrul ,, Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani are ca scop organizarea de stagiuni
permanente de spectacole de repertoriu și proiecte la sediu, punctele de lucru sau în alte localități în cadrul
unor turnee sau reprezentații unice din țară sau străinatate.
Numărul de spectacole și concerte care trebuie realizate de instituție pe baza proiectelor culturale
se stabilesc pentru fiecare stagiune pe baza unor programe culturale minimale cu avizul consiliului
administrativ și se aprobă de ordonatorul principal de credite pe baza de contract de management.
Art.7. Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani are următoarele atribuții
principale:
a. organizează şi susţine spectacole de teatru, coregrafice, spectacole muzicale, spectacole de folclor,
spectacole de artă tradițională, proprii sau în coproducție, cofinanţate şi/sau în colaborare cu autorităţi şi
instituții publice ori cu persoane fizice sau juridice de drept privat, din țară şi/sau străinatate;
b. organizează şi susţine turnee şi participări la festivaluri şi/sau in colaborare cu autoritaţi şi instituții
publice ori cu persoane fizice şi juridice de drept privat, din țara şi/sau străinătate;
c. promovează piese şi texte de teatru reprezentative pentru dramaturgia românească şi universală, clasică
şi contemporană; folclor tradițional muzical, coregrafic, arta traditionala, literar, datini și obiceiuri
tradiționale, muzica corala, muzică clasică și contemporană, simfonică și ușoară, românească și
universala, balet;
d. pune în valoare talentul creatorilor din domeniul artelor interpretative, al regiei ,scenografiei, dirijatului
și coregrafiei precum şi din celelalte domenii specifice spectacolului contemporan si nu numai;
e. sprijină debutul şi afirmarea tinerilor artişti;
f. realizează, dezvoltă sau găzduieşte proiecte si/sau productii teatrale din repertoriul national si
international, precum şi proiecte si/sau productii în domenii conexe artei teatrale, muzicii, folclorului si
artei traditionale, singur sau în parteneriat cu artişti, organizații neguvernamentale, instituții de spectacole,
alte instituții de cultură locale din ţară şi din străinătate;
g. realizează, în parteneriat cu instituțiile de învățămant universitar și preuniversitar din domeniul artelor,
programe de susţinere şi prezentare a unor producții artistice, culturale, muzicale, teatrale, folclorice si
arta traditionala, ale elevilor și studenţilor;
h. realizează, în parteneriat cu instituții de invațământ preuniversitar, programe de educare prin şi pentru
teatru, muzică si folclor, ateliere de formare, cursuri, programe și proiecte culturale de educație și
voluntariat, precum şi spectacole pentru copii;
i. organizează, singur sau în parteneriat ori găzduieşte expoziții documentare, de artă plastică şi arte
vizuale, lansări de carte, recitaluri poetice recitaluri muzicale, serate muzicale și lecturi publice;
j. organizează evenimente tip conferinţe, seminarii, cursuri de formare, studii, prognoze în sectorul culturii
și educației continue;
k. realizează/editează/comercializează pe orice tip de suport, singur sau în parteneriat, publicații specifice,
materiale şi obiecte promoționale dedicate artelor spectacolului (teatru, muzică, dans) proiectelor şi
programelor sale, pe care le poate comercializa singur sau în parteneriat, în condițiile legii;
1. realizează, singur sau în parteneriat, conținut multimedia, în condițiile legii, în situații specifice;
m. desfăşoară activități de impresariat;
n. desfășoară activitate cinematografică;
o. realizarea unor stagiuni permanente de teatru, concerte și spectacole în domeniul muzicii culte, corale,
folclorice. Instrumentale si de arta traditionala;
p. desfășoara programe și proiecte culturale din toate domeniile artelor spectacolului, de petrecere a
timpului liber a populației, de educație a tineretului și adulților ;
q. conserva și transmite valorilor culturale precum și a patrimoniului muzeal;
Page 2 of 24
r. inițiază și desfășoară proiecte și programe cu finantare interna sau externa de conservare și transmitere
a valorilor artistice ale spațiului cultural în care își desfășoară activitatea și ale patrimoniului național și
universal;
s. cultivă valoarea și autenticitatea creaţiei artistice contemporane si artei interpretative profesioniste în
sfera muzicii instrumentale și vocale, teatrului, coregrafiei, folclorului si muzicii corale;
ș. desfăşoară programe adecvate intereselor si preocupărilor de petrecere a timpului liber al comunităţii;
t. promovează pe plan naţional si internaţional a valorilor artistice autohtone si universale din domeniul
artelor spectacolului ;
ț. închiriază sălile de spectacole și desfasoara activități comerciale specifice care să susțină financiar
activitatea artistică.
u.alte activități conform prevederilor legale în materie.
Art.8. Teatrul ,, Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani, este o instituție de spectacole
de repertoriu și proiecte, care se încadrează în categoria expres delimitată de art. 5 alin. (2) si alin. (3) din
Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și
desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare, activând pe baza
programelor proprii artistice și economice pentru expresia creatorilor săi, conform cu actul managerial.
Art.9.Pentru realizarea scopului și obiectivelor propuse, Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al
Municipiului Focșani, colaborează pe plan județean cu toate instituțiile culturale din Vrancea, cu celelalte
instituții publice de cultură și artă, cu autoritatea locală, iar pe plan național și internațional, cu instituții
similare profesioniste, precum și cu personalități ale culturii si artei.
De asemenea, poate colabora pe plan extern, cu alte instituții similare (teatrale, muzicale si
folclorice), cu autorități centrale și locale.
Art.10. Pentru exercitarea atribuțiilor care ii revin si realizarea activităţilor specifice, Teatrul
,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani colaborează cu instituţiile de specialitate, organizaţii
neguvernamentale, culte religioase, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, persoane juridice de drept
public și privat, cu persoane fizice, fără a exprima nici un fel de interese de grup (politice, religioase, etc)
și poate extinde colaborarea cu alte instituţii artistice din țară și de peste hotare.
CAPITOLUL III
PATRIMONIUL INSTITUȚIEI
Art.11. (1) Patrimoniul Teatrului,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani este format
din drepturi și obligații asupra unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a unității
administrativ- teritoriale, pe care le administrează în condițiile legii, precum și asupra unor bunuri aflate
în proprietatea privată a instituției.
(2) Patrimoniul poate fi îmbogățit și completat prin achiziții, donații, sponsorizări, precum și prin preluarea
în regim de comodat sau prin transfer cu acordul părților, cu bunuri din partea unor instituții publice ale
administrației publice centrale și locale și din partea unor persoane juridice sau fizice din țară sau
străinătate.
(3) Bunurile mobile și imobile aflate în administrarea Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului
Focșani se gestionează potrivit dispozițiilor legale în vigoare, conducerea instituției fiind obligată să aplice
măsurile de protecție prevăzute de lege în vederea protejării acestora.
Page 3 of 24
CAPITOLUL IV
PERSONALUL ȘI CONDUCEREA
Art.12. (1) Personalul Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani se structurează
in:
a) - personal de conducere - director general (manager); directori artistici;
b) - personal de specialitate- artistic, programe, proiecte, producții, turism cultural;
c) - personal auxiliar –tehnic, financiar- contabilitate, juridic, resurse umane, achiziții, administrativ.
(2)Activitatea artistică este asigurată prin cele două direcții artistice:
-Directia Teatru, Producții Teatrale și Muzicale, condusă de un Director gradul II (Artistic).
-Direcția Folclor Muzical, Coregrafic și Arte Tradiționale, condusă de un Director gradul II
(Artistic).
(3)Activitatea financiar-contabilă, juridică, resurse umane, achiziții, administrativ, tehnic,
programe, proiecte, proiecte culturale, organizare spectacole și producţia spectacolelor este realizată de
salariații cu sarcini tehnice și administrative de specialitate din cadrul structurilor aflate în subordinea și
coordonarea directorului general (manager).
(4) Atribuţiile personalului încadrat la Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani,
sunt cele prevăzute în fişele posturilor.
Art.13.Funcționarea Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani se asigură de către
personalul artistic, tehnic, financiar, contabilitate, juridic, resurse umane, personal de specialitate și de
către personalul administrativ care, de regulă, își desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de
muncă.
Art.14. (1) Ocuparea posturilor, eliberarea din funcţie, precum si încetarea raporturilor de muncă
ale personalului, se realizează în condiţiile legii prin decizie a managerului (directorului general) al
Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia”al Municipiului Focșani.
(2) Personalul de specialitate- artistic, auxiliar - tehnic, financiar-contabilitate, juridic, resurse
umane, administrativ, angajat in condiţiile legii, cu contract individual de muncă, se incadrează în funcţiile
create si prevăzute conform legislației în vigoare, conform pregătirii și numărului de posturi.
(3) Pentru realizarea producţiilor artistice, Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului
Focșani,poate utiliza personal artistic remunerat în baza unor contracte încheiate conform prevederilor
legale privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și personal tehnic si administrativ remunerat
pe baza unor contracte reglementate de legislatia in vigoare si Codul civil.
(4) Incadrarea personalului cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată se face pe
bază de concurs sau examen, în condiţiile legii.
(5) Contractele individuale de muncă se pot încheia pe perioada nedeterminată sau, datorită
specificului activităţii, pe perioada determinată.
(6)Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind
prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, condiţionarea ocupării unei funcţii de specialitate artistică pe criterii de vârstă, sex ori calităţi
fizice se face conform specificului si intereselor instituţiei si nu constituie contravenţie.
(7) Pe durata stagiunii, personalul de specialitate- artistic si tehnic angajat al Teatrului ,,Maior
Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani poate încheia contracte privind dreptul de autor sau, după caz,
poate cumula funcţii în cadrul altor instituţii sau companii de spectacole sau concerte, numai cu acordul
scris al conducerii instituției.
Page 4 of 24
(8) In cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe durată determinată, în cadrul
desfășurării unui Program sau Proiect, angajarea se poate face și in mod direct, prin acordul părților, în
condiţiile legii.
(9) Intregul personal din cadrul Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani are
obligaţia de a respecta atribuţiile de serviciu ce îi revin, stabilite pe baza fişei postului, contractul
individual de muncă, regulamentul de organizare și funcţionare, regulamentul de ordine interioară, codul
de conduită al personalului contractual,contractului colectiv de munca, normele de securitate și sanătate
în muncă, normele de apărare împotriva incendiilor, alte prevederi legale în vigoare, precum şi orice
dispoziții legale date de către conducerea instituţiei.
Art.15. (1) Activitatea personalului din cadrul Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului
Focșani, se normează potrivit fişei postului întocmindu-se lunar foaia colectivă de prezenţă.
(2) Pentru personalul artistic si tehnic, zilele de sambătă, duminică şi după caz, zilele de sărbătoare
legală sunt considerate zile lucrătoare, repausul legal putând fi acordat în alte zile ale saptămânii.
(3) Programul de lucru al personalului artistic și tehnic este repartizat inegal fiind specificat ca atare
în contractul individual de muncă.
(4) Zilele de repaus și zilele de sarbătoare legală care nu au putut fi acordate vor fi recuperate în
lunile următoare, compensate potrivit legislaţiei in vigoare, sau adăugate la zilele de concediu de odihnă.
(5) Concediul anual de odihnă pentru personalul din cadrul Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” al
Municipiului Focșani se acordă, de regulă, în vacanța dintre stagiuni.
(6) În vederea asigurării continuităţii actului artistic pe durata stagiunii, în contractele individuale
de muncă se pot prevedea clauze speciale privind condiţiile de încetare a raporturilor de muncă, cu
respectarea prevederilor legale in vigoare.
(7) Salariile de încadrare și alte sporuri pentru personalul din Teatrul ,,Maior Gheorghe Pastia” al
Municipi
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.