Se adoptă reguli de circulație pentru camioanele cu masă maximă autorizată peste 3,5 tone (exceptând autobuzele) în municipiul Focșani, pe orașul include traseul și zonele prin care pot circula. Se stabilește ruta de deplasare pentru aceste vehicule, pornind de pe DN2/E85 prin intersecția cu sens giratoriu și prin mai multe străzi până la traversarea podului CFR, conform anexei hotărârii. Practic, drumuri și traseu corespunzător vor fi accesibile acestor vehicule în timpul reglementat, iar locuitorii vor vedea posibile restricții/beneficii în funcție de circulație pe aceste rute.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă reglementarea circulaţiei rutiere pentru autovehiculele de transport mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, exceptând mijloacele de transport în comun, pe raza municipiului Focşani, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL FOCŞANI
HOTĂRÂRE
privind reglementarea circulației rutiere pentru autovehiculele de transport mărfuri
cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, exceptând mijloacele de transport
în comun, pe raza Municipiului Focşani
Consiliul local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă
ordinară,
- analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Focşani prin care
se propune reglementarea circulaţiei rutiere pentru autovehiculele de transport
mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, exceptând mijloacele de
transport în comun, pe raza municipiului Focşani, raportul compartimentului de
transport public local înregistrat la nr. 50076/11.08.2016, raportul favorabil al
comisiei de buget și administraţie publică, precum şi amendamentul consilierilor
locali;
- având în vedere realizarea obiectivelor aprobate de reprezentanţii Comisiei pentru
siguranța circulației în Municipiul Focşani, la şedinţa din ziua de 03.08.2016
conform Raportului Comisiei nr. 49527/10.08.2016;
_ în conformitate cu art. 113, alin. (1), lit. d), din Legea nr. 49/2006, pentru
aprobarea O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu
modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale
stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi
parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliţiei rutiere;
- cu respectarea prevederilor Legii nr.52/2003, privind transparenţa decizională în
administraţia publică, republicată;
- în baza art. 36 alin. (6), lit. a), pot.7 şi în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea
nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTARĂȘTE :
Art. 1 Se aprobă reglementarea circulaţiei rutiere pentru autovehiculele de
transport mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, exceptând
mijloacele de transport în comun, pe raza municipiului Focşani, conform anexei care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă ruta de deplasare pentru autovehiculele de transport mărfuzi
cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, după cum urmează:
- din şoseaua de centură DN2 E 85, intră în Municipiul Focșani prin
intersecţia cu sens giratoriu a arterelor de circulație DN2 E 85 - DJ. 204 E şi str.
Cuza Vodă - continuă pe str. Cuza Vodă — str. Mărăşeşti - traversează podul de
peste magistrala CFR - continuă pe ruta ocolitoare din partea de Vest a municipiului
Calea dintre vii - continuă pe str. Dionysos — str. Antrepozite — continuă pe str.
Antrepozite — pasajul Vîlcele — str. Vîlcele — str. Anghel saligny — str. | Decembrie
1918, str. Brăilei până la intersecţia str. Brăieli cu DN2 E85, precum și pe
următoarele străzi: str. Viilor, str. lon Neculce, str. Piaţa Obor, str. Vrancei; str.
Odobeşti, str. Bicaz; str. Milcov şi Fdt. Vîlcele.
Art. 3 Aprobarea transbordării anumitor mărfuri în mijloacele de transport cu
masa maximă autorizată până în 3,5 tone, în locaţia terminalului care urmează a se
înființa pe str. Antrepozite.
Art. 4
(I) Aprobarea aprovizionării staţiilor PECO, a depozitelor de materiale de
construcții sau a depozitelor cu produse alimentare care au locaţii pe arterele de
circulaţie unde accesul mijloacelor de transport cu masa maximă autorizată mai
mare de 3,5 tone este restricționat, putându-se efectua numai pe timp de noapte între
orele 22.00 — 06.00, în baza unui aviz solicitat de agentul economic de la Primăria
municipiului Focșani, cu plata unei taxe speciale de acces, prevăzută la art. 5 alin.
(1) din hotărâre.
(2) In cazuri excepţionale, care vor fi definite prin Dispoziţia Primarului
municipiului Focşani, accesul autovehiculelor de transport mărfuri cu masa maximă
autorizată mai mare de 3,5 tone va fi permis pe tot intervalul orar al zilei, cu plata
unei taxe speciale de acces aferentă, prevăzută la art. 5 alin. (2) din hotărâre.
Art. 5
(1) Aprobarea instituirii unor taxe speciale de acces, funcție de grupa de
clasificare a autovehiculului de transport, după cum urmează:
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 tone
şi 5 tone taxele de acces vor fi de 10 lei/lună şi 100 lei/an
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 5 tone şi
7,5 tone taxele de acces vor fi de 20 lei/lună şi 200 lei/an
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 7,5 tone
şi 12 tone taxele de acces vor fi de 30 lei/lună şi 300 lei/an
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone
taxele de acces vor fi de 50, lei/lună şi 500 lei/an
(2) Aprobarea instituirii unor taxe speciale de acces pentru cazurile
excepţionale, funcţie de grupa de clasificare a autovehiculului de transport,
după cum urmează:
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 tone
şi 5 tone taxele de acces vor fi de 15 lei/lună şi 150 lei/an
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 5 tone şi
7,5 tone taxele de acces vor fi de 30 lei/lună și 300 lei/an
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 7,5 tone
şi 12 tone taxele de acces vor fi de 45 lei/lună şi 450 lei/an
- pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone
taxele de acces vor fi de 75 lei/lună şi 750 lei/an
(3) Modelul avizelor, documentației prezentate, cazurile excepţionale,
precum și modul de lucru se stabilesc printr-un Regulament aprobat prin dispoziția
Primarului municipiului Focşani.
Art.6 Se interzice descărcarea/încărcarea mărfurilor în intervalul orar 22,00-
06,00 dacă punctele de descărcare/încărcare ale societăţilor comerciale sunt
amplasate la o distanță mai mică de 100 metri de cea mai apropiată locuință. Face
excepţie aprovizionarea cu lapte proaspăt şi produse de panificație. În acest caz
aprovizionarea se va face cu autovehicule cu masa maximă autorizată de 3,5 tone.
Art.7
(1) Încălcarea dispoziţiilor art. 1-5 din prezenta hotărâre se va sancţiona cu
amendă între 4.000 lei şi 10.000 lei.
(2) Încălcarea dispozițiilor art. 6 din prezenta hotărâre se va sancţiona astfel:
a) la prima abatere societatea comercială se sancţionează cu amendă de
1000 lei;
b) la a doua abatere societatea comercială se sancţionează cu amendă de
2000 lei;
c) la a treia abatere societatea comercială se sancţionează cu retragerea
dreptului de a efectua activități comerciale.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în hotărâre
se va face prin proces verbal întocmit de către împuterniciții Primarului, Poliţiei
Locale a municipiului Focşani, Poliţiei municipiului Focşani şi Inspectoratului de
Stat pentru Controlul în Transportul Rutier — Inspectoratul teritorial nr. 3 Vrancea.
Art. 8 Prevederile hotărârii nu se aplică autovehiculelor de intervenție
aparținând Serviciilor de Ambulanță, unităților subordonate Ministerului Apărării
Naţionale, unităţilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne; autovehiculelor
deţinute sau utilizate în baza unui drept„legal de către serviciile publice
comunitare pentru situaţii de urgenţă, deţinute sau utilizate în baza unui drept legal
de către instituţii ale statului cu atribuţii în securitatea şi siguranţa naţională;
deţinute sau utilizate în baza unui drept legal de Administraţia Naţională a
Penitenciarelor; deţinute sau utilizate în baza unui drept legal de către Inspectoratul
de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi utilizate pentru activitatea de
inspecţie şi control; utilaje specializate sau adaptate pentru deszăpezire; care
efectuează transporturi funerare; care efectuează transportul de echipamente,
medicamente şi alte asemenea de prim ajutor şi ajutoare umanitare în cazul unor
calamităţi sau dezastre naturale; destinate prin construcţie tractării vehiculelor
avariate, inclusiv vehiculele tractate de acestea; care efectuează transporturi poştale;
specializate, destinate prin construcţie salubrizării.
Art. 9 Se abrogă Hotărârea Consiliului Local al municipiului Focşani nr.
270/2003 privind reglementarea circulaţiei autovehiculelor cu masa totală mai mare
de 3,5 tone în municipiul Focşani, exceptând mijloacele de transport în comun, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art.10 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către serviciul administrație
publică locală, agricultură cadastru compartimentelor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin
Direcţia economică, Compartimentul transport public local, Poliţia Locală a
municipiului Focșani, Poliţia municipiului Focșani și Inspectoratul de Stat pentru
Controlul în Transportul Rutier — Inspectoratul teritorial nr. 3 Vrancea.
PREŞEDENIE DE ŞEDINŢĂ
Radu Miţa
Contrasemnează,
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCŞANI,
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 27 octombrie 2016
Nr. 396 4
REGELEMENTAREA CIRCULAȚIEI AUTOVEHICULELOR CU MASA MAXIMĂ
„AUTORIZATĂ DE PESTE 3, 5 TONE PE RAZA MUNICIPIULUI FOCȘANI
Sp,
re Oa
Ss
Ss,
“44
$
și
PARCARE
Ei
ED
[::-:]
Str Dionys3g
„2
- &
<]
&
E PI
& 5,
(92)
Sir
u
fans)
St
Gece SQ
Str. Mărășești
03
&
N
:-]
Str. Bicaz
L-]
L:]
St A
Dn2 (E85) - spre Mărășești
=
LI
IAOPIOW E9I20
ia
ROMÂNIA
JUDEȚUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI FOCȘANI
Anexă la Hotărârea nr. 124 A
Presedinte ae ședință,
Rata Nitu
sumar
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului
Focșani
Eduard Marian Cgrhană
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.