Focșani › 24 noiembrie 2022

HCL 383/2022 adoptată

APROBAREA REGULAMENTULUI OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE „BINE FACI, BINE PRIMEȘTI!”

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului oficial al campaniei promoționale „BINE FACI, BINE PRIMEȘTI!” Consiliul local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară, - analizând proiectul de hotărâre iniţiat de doamna consilier local Alexandra Tătaru prin care se propune aprobarea Regulamentului oficial al campaniei romoționale „BINE FACI, BINE PRIMEȘTI!”, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, raportul Direcției arhitectului șef înregistrat la nr. 100178/05.10.2022 - văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică și amendamentul formulat de Primarul municipiului Focșani; - având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare; - în baza art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. i) și n) și în temeiul art. 136 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2009 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE : Art.1 Se aprobă Regulamentul oficial al campaniei promoționale „BINE FACI, BINE PRIMEȘTI!”, conform anexei la prezenta hotărâre. Art. 2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică locală, agricultură, birourilor, serviciilor, Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, Teatrului municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei” şi Primarului Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Direcția economică, Direcția arhitectului șef. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Gheoca Corneliu-Dumitru Contrasemnează, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI, Marta-Carmen Ghiuță Municipiul Focşani, 24 noiembrie 2022 Nr. 383 1 Anexă la Hotărârea nr. 383 / 2022 REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE "BINE FACI, BINE PRIMEȘTI! PETRICĂ ÎȚI MULȚUMEȘTE CĂ EȘTI PRIETENOS CU MEDIUL! ⃰ Campanie educativă de colectare a deșeurilor reciclabile prin utilizarea unui aparat de tip RVM – Reverse Vending Machine Perioada campaniei: nedeterminată SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI PROMOȚIONALE Campania promoțională "BINE FACI, BINE PRIMEȘTI" (numită în cele ce urmează si “Campania”) este organizată de MUNICIPIUL FOCȘANI, cu sediul în B-dul DIMITRIE CANTEMIR, NR.1 BIS, Jud. Vrancea, având codul de identificare fiscală __________, care acționează prin intermediul Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani. Campania promoțională se va derula sub prevederile prezentului regulament care este obligatoriu pentru toți participanții. Regulamentul oficial este întocmit si va fi adus la cunoștință publică, conform legislației aplicabile în Romania, fiind disponibil oricărui solicitant, în mod gratuit, pe site-ul www.focsani.info Prin simpla participare la Campanie, participanții declară că vor respecta termenii și condițiile prezentului Regulament Oficial (denumit în continuare “Regulament Oficial” sau “Regulamentul”) potrivit celor menționate în cuprinsul său. Campania va putea fi întreruptă de către Organizator, oricând în timpul duratei de desfășurare, în cazul apariției unei situații de forță majoră sau al modificării Regulamentului. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament sau de a modifica perioada Campaniei pe parcursul derulării acesteia, precum și dreptul de a înceta Campania, prin încheierea unui act adițional la Regulament, urmând ca modificările și/ sau completările să fie făcute publice prin intermediul site-ului www.focsani.info, cu cel puțin 24 ore înainte ca modificările să intre în vigoare. 2 SECTIUNEA 2. DURATA CAMPANIEI PROMOȚIONALE ȘI ARIA DE DESFĂȘURARE Campania "BINE FACI, BINE PRIMEȘTI” se va desfășura în Municipiul Focșani, în conformitate cu termenii si condițiile prevăzute în prezentul Regulament oficial, pe o perioadă nedeterminată, între orele 00:00 – 24:00, în zona în care este amplasat dispozitivul. SECTIUNEA 3. DREPTUL DE PARTICIPARE La aceasta campanie educativă poate participa orice persoană fizică cu domiciliul sau cu reședința în România și care acceptă termenii și condițiile prezentului regulament Oficial (denumit în continuare „Participanții”). SECTIUNEA 4. PREVEDERILE PARTICIPĂRII LA CAMPANIA PETrică Campania se derulează conform următorului mecanism: -Participanții la Campania "BINE FACI, BINE PRIMEȘTI!” predau la echipamentele de colectare selectivă a ambalajelor PET-uri, sticle, doze de aluminiu, iar pentru fiecare calup de ambalaje acceptat dispozitivul va emite un tichet pe care este tipărit numărul de ambalaje, valoarea acestuia, seria și o notă informativă cu instituțiile subordonate primăriei unde tichetele pot fi valorificate pe parcursul anului bugetar. - Participanții vor utiliza tichetele la casele de bilete ale instituțiilor culturale, precum și la plata tarifelor pentru parcările cu plată din municipiul Focșani sau ale altor parteneri care se vor alătura proiectului și vor avea valori direct proporționale cu numărul de recipiente introduse în aparatul de colectare. - 1 ambalaj acceptat în valoare de 25 bani; - 4 ambalaje acceptate în valoare de 1 leu; - 10 ambalaje acceptate în valoare de 2,5 lei; - 40 ambalaje acceptate în valoare de 10 lei etc. Tichetele reținute la casieriile instituțiilor partenere vor fi predate organizatorului campaniei și decontate din suma alocată campaniei. Aparatele acceptă doar recipiente după cum urmează: - PET-uri cu volum între 0,1 și 3 litri; - Doze cu volum între 0,1 și 1 litru; - Sticle cu volum între 0,1 și 1 litru; - Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare vizibil, cu sau fără capac. Recipientele trebuie golite complet de conținut și trebuie să fie curate, 3 - Aparatul nu acceptă borcane sau alte recipiente din materiale reciclabile, precum: tuburi de șampon sau gel de duș, sticle de oțet, sticle de spirt, sticle de diluant sau ambalaje din materiale asemănătoare ca formă și compoziție chimică; - Pot fi introduse mai multe ambalaje în cadrul aceleiași vizite, din toate categoriile acceptate: PET-uri, doze de aluminiu și sticle; - Pot fi primite doar recipiente care au avut un conținut alimentar. Dacă acestea au fost folosite pentru a depozita alte lichide nealimentare, grase sau uleioase, atunci acestea nu mai pot fi reciclate prin intermediul aparatului. - O dată pe săptămână, zi stabilită de către Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani, celor 2 echipamente li se va face mentenanța, acestea neputând fi utilizate pentru eventuale sesiuni de colectare. - Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani va încheia contract cu o societate colectoare și va asigura întreținerea dispozitivului. SECTIUNEA 5. RĂSPUNDEREA ORGANIZATORULUI - Organizatorii nu vor fi făcuți răspunzători pentru prejudiciile suferite de participanți, indiferent de natura acestora. - Organizatorii vor promova campania prin toate mijloacele de comunicare în masă scrisă sau online, precum și în unitățile de învățământ sau alte instituții publice din Focșani sau județ. - Organizatorii vor încheia cu instituțiile partenere protocoale de colaborare și vor aloca sumele corespunzătoare în baza tichetelor valide emise și predate. SECTIUNEA 6. LITIGII Eventualele litigii apărute între Organizatori si participanții la prezenta Campanie promoțională se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente. SECTIUNEA 7. ÎNCETAREA CAMPANIEI PROMOȚIONALE Prezenta campanie promoțională poate înceta temporar în cazul epuizării numărului de bilete alocate acțiunii promoționale, prin decizia Organizatorilor, comunicată prin intermediul site-ului www.focsani.info 4 SECTIUNEA 8. CLAUZE DIVERSE Orice modificare a prevederilor prezentului Regulament nu este valabilă decât cu condiția informării publicului prin publicarea modificărilor pe site-ul www.focsani.info MODIFICĂRI ALE REGULAMENTULUI Regulamentul se va modifica ori de câte ori se va impune. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Gheoca Corneliu-Dumitru Contrasemnează, Secretar general al municipiului Focşani, Marta-Carmen Ghiuță 5

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info