Pe scurtConsiliul Local Focșani decide să numească pe domnul Mocanu Georgian Cristinel, consilier local, ca reprezentant în Consiliul de administrație al Centrului Educativ de Zi „Maria Ajutorul Copiilor“ Focșani. Practic, acesta va avea rolul de a reprezenta municipalitatea în conducerea centrului, influențând decizii legate de activități și managementul centrului. Este vorba despre numire oficială, cu impact în supravegherea și orientarea instituției, fără indicarea unor costuri sau termene nou introduse în acest text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind numirea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Focşani în
Consiliul de administraţie la Centrul Educativ de Zi “Maria Ajutorul Copiilor“
Focşani
Consiliul Local al Municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară;
- analizând Referatul de necesitate al Serviciului Corp de Control al Primarului,
Compartiment Învățământ, Tineret înregistrat la nr. 103415 /12.10.2022, proiectul de hotărâre
inițiat de Primarul Municipiului Focșani prin care se propune numirea reprezentantului
Consiliului Local al Municipiului Focşani în Consiliul de administraţie la Centrul Educativ de
Zi “Maria Ajutorul Copiilor“ Focşani, referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, înregistrat
la nr. 103470 /12.10.2022, precum si raportul de specialitate întocmit de Serviciul Corp de
Control al Primarului - Compartiment Învățământ, Tineret, înregistrat la nr. 103539 /12.10.2022;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică, precum şi procesul
verbal al Comisiei de numărare al voturilor secret exprimate;
- în conformitate cu prevederile art.16 și art. 96, din Legea nr. 1/2011 – Legea Educaţiei
Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
- în baza Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 5154/2021 pentru aprobarea Metodologiei-
cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ
preuniversitar;
- văzând adresa nr.201/04.10.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Focșani cu nr.
101040 /07.10.2022 a Centrului Educativ de Zi “Maria Ajutorul Copiilor“ Focşani;
- în baza art. 129 alin.(1), alin.(2) lit. “d” și alin (7) lit “a”, precum şi în temeiul art.139
alin.(1) și (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Numirea domnului Mocanu Georgian Cristinel, consilier local, ca reprezentant al
Consiliului Local al Municipiului Focșani în Consiliul de administraţie la Centrul Educativ de Zi
“Maria Ajutorul Copiilor“ Focşani.
Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică
locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor, Centrului Educativ de Zi “Maria
Ajutorul Copiilor“ Focşani, consilierului local nominalizat la articolul 1, precum şi Primarului
Municipiului Focșani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul
administraţie publică locală, agricultură și Serviciul Corp de Control al Primarului -
Compartiment Învățământ, Tineret.
PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ,
Corneliu-Dumitru Gheoca
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI,
Marta-Carmen Ghiuță
Municipiul Focşani, 27 octombrie 2022
Nr. 379
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.