MANDATAREA ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE UTILITĂȚI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL PRIN CURSE REGULATE, „ASOCIAȚIA METROPOLITAN TRANS”, SĂ EXERCITE ȘI SĂ REALIZEZE COMPETENȚELE CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI REFERITOARE LA FURNIZAREA ȘI PRESTAREA SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL PRIN CURSE REGULATE ÎN MUNICIPIUL FOCȘANI
Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2019 a Consiliului Local Focșani
S-a decis mandatarea Asociației Metropolitan Trans, o asociație intercomunitară de utilități publice, să exercite atribuțiile Consiliului Local al orașului Focșani pentru furnizarea și prestarea serviciului de transport public local prin curse regulate în municipiu. Practic, locuitorii vor avea un singur organism căruia i se delegă gestionarea transportului local; decizia poate influența modul în care se organizează cursele, eventual costurile și termenele de aplicare, în zona Focșani. În continuare se vor transmite detalii despre răspunderea, supravegherea și cadrul legal al acestei delegări, conform actelor de lege și avizelor date.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1). Mandatarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociaţia Metropolitan Trans”, cu sediul în Focșani, str. Mărăşeşti, nr. 72, judeţul Vrancea, să exercite şi să realizeze competențele Consiliului Local al Municipiului Focşani referitoare la furnizarea şi prestarea serviciului de transport public local prin curse regulate în Municipiul Focşani
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
Pentru mandatarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti
publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate,
„Asociaţia Metropolitan Trans”, să exercite şi să realizeze competențele
Consiliului Local al Municipiului Focşani referitoare la furnizarea şi
prestarea serviciului de transport public local prin curse regulate în
Municipiul Focșani
Consiliul local al municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară:
- analizând proiectul de hotărâre iniţiat de domnul Primar- Cristi Valentin Misăilă
pentru mandatarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice
pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociaţia
Metropolitan Trans”, să exercite şi să realizeze competențele Consiliului Local
al Municipiului Focşani referitoare la furnizarea şi prestarea serviciului de
transport public local prin curse regulate în Municipiul Focşani şi raportul
Serviciului Corp Control al Primarului, compartiment guvernanță corporativă,
monitorizare servicii comunitare de utilități publice înregistrat la nr. 4894/1 8.01.2019;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică;
- conform prevederilor art. 2 lit. a, lit. e- teza ultimă, coroborat cu art.8 alin. (1) si
art.10 alin. (2), alin. (4) si alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice
nr. 51/ 2006, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- în temeiul prevederilor art.3, art. 4, art. 14 alin. (1), lit. a, b, g si lit. i, alin. (3) lit. aM,
art. 15, art.16 alin. (1), alin. (S), art.17 alin (1) lit. g din Legea nr. 92/2007 a serviciilor
de transport public local, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- luând în considerare răspunsul Consiliului Judeţean Vrancea înaintat prin adresa nr.
6947/24.05.2018 Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice
pentru serviciul de transport public local prin curse regulate,, Asociaţia
Metropolitan Trans”;
- în conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2), lit “a” şi lit “4”, art. 45 alin. (1) din
Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi
completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. (1). Mandatarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti
publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociaţia
Metropolitan Trans”, cu sediul în Focșani, str. Mărăşeşti, nr. 72, judeţul
Vrancea, să exercite şi să realizeze competențele Consiliului Local al
Municipiului Focşani referitoare la furnizarea şi prestarea serviciului de
transport public local prin curse regulate în Municipiul Focşani.
(2). În exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin în sfera serviciului de
transport public local prin curse regulate, Asociaţia de Dezvoltare
Intercomunitară de utilităti publice pentru serviciul de transport public local
prin curse regulate, „Asociaţia Metropolitan Trans” va adopta hotărâri în
legătură cu:
a) elaborarea şi aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciului de
transport public local prin curse regulate, a programelor de reabilitare, extindere
şi modernizare a sistemelor de utilități publice existente, precum şi a
programelor de modernizare, de înfiinţare a unor noi sisteme, inclusiv cu
consultarea operatorului;
b) coordonarea proiectării şi execuției lucrărilor tehnico- edilitare, în scopul
realizării acestora într-o concepţie unitară şi corelată cu programele de
dezvoltare economico-socială a localităţilor, de amenajare a teritoriului,
urbanism şi mediu;
Art.2. Mandatarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice
pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociaţia
Metropolitan Trans”, să exercite pe seama şi în numele nostru, dreptul de a
delega gestiunea serviciului de transport public local prin curse regulate în
Municipiul Focşani.
Art.3.(1). În exercitarea competenţelor ce îi revin în sfera serviciului de
transport public local prin curse regulate în Municipiul Focşani va avea
următoarele obligaţii față de utilizatorii serviciului de utilitate publică:
a) să asigure gestionarea şi administrarea serviciului de utilităţi publice pe
criterii de competitivitate şi eficiență economică şi managerială, având ca
obiectiv atingerea şi respectarea indicatorilor de performanţă ai serviciului
stabiliți prin contractul de mandat;
b) să elaboreze şi să aprobe strategii proprii în vederea îmbunătățirii şi
dezvoltării serviciului de utilitate publică, utilizând principiul planificării
strategice multianuale;
c) să promoveze dezvoltarea şi/sau reabilitarea infrastructurii tehnico- edilitare
aferente sectorului de utilitate publică şi programe de protecție a mediului
pentru activităţile şi serviciile poluante;
d) să consulte asociaţiile utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor şi
strategiilor locale şi a modalităţilor de organizare şi funcţionare a serviciului;
e) să informeze periodic utilizatorii asupra stării serviciului de utilitate publică
şi asupra politicilor de dezvoltare a acestora;
f) să medieze şi să soluţioneze conflictele dintre utilizatori şi operatori, la
cererea unei părţi;
£) să monitorizeze şi să controleze modul de respectare a obligaţiilor și
responsabilităţilor asumate de operatori prin contractele de delegare a gestiunii
cu privire la respectarea indicatorilor de performanță şi a calităţii serviciilor,
ajustarea periodică a tarifelor conform formulelor de ajustare stabilite la
încheierea contractelor de delegare a gestiunii, exploatarea eficientă şi în
condiţii de siguranță a sistemelor de utilitate publică sau a altor bunuri
aparţinând domeniului public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale
membre ale asociaţiei, asigurarea protecţiei mediului şi domeniului public,
asigurarea protecţiei utilizatorilor;
(2). În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin.(1) Asociaţia de
Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice pentru serviciul de transport
public local prin curse regulate, „Asociaţia Metropolitan Trans”, are în relaţia
cu operatorul serviciului de transport public local prin curse regulate în
Municipiul Focşani, următoarele drepturi:
a) să stabilească cerinţele și criteriile de participare și selecţie a operatorului la
procedurile organizate pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii;
b) să solicite informaţii cu privire la nivelul şi calitatea serviciului prestat şi cu
privire la modul de întreţinere, exploatare şi administrare a bunurilor din
proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale,
încredințate pentru realizarea serviciului;
c) să invite operatorul pentru audieri, în vederea concilierii diferendelor apărute
în relaţia cu utilizatorii serviciului;
d) să monitorizeze şi să exercite controlul cu privire la furnizarea/prestarea
serviciului de utilitate publică şi să ia măsurile necesare în cazul în care
operatorul nu asigură indicatorii de performanță și continuitatea serviciului
pentru care s-a obligat;
e) să sancționeze operatorul în cazul în care acesta nu operează la nivelul
indicatorilor de performanţă şi eficiență la care s-a obligat şi nu asigură
continuitatea serviciului;
(3). Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice pentru
serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociaţia Metropolitan
Trans” are următoarele obligaţii faţă de operatorul prestator al serviciului de
transport public local prin curse regulate în Municipiul Focşani:
a) să respecte angajamentele asumate faţă de operator prin hotărârea de delegare
a serviciului, respectiv prin clauzele contractuale stabilite prin contractul de
delegare a gestiunii serviciului;
b) să păstreze, în condiţiile legii, confidenţialitatea datelor și informaţiilor
economico-financiare privind activitatea operatorului, altele decât cele de
interes public.
Art.4. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice pentru
serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociaţia Metropolitan
Trans” are obligaţia de a urmări, de a controla şi de supraveghea modul în care
se realizează serviciul de utilitate publică de transport public local prin curse
regulate, respectiv: modul de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor
contractuale asumate de operator, inclusiv în relaţia cu utilizatorii, calitatea
serviciului prestat, indicatorii de performanţă ai serviciului prestat, modul de
administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, de dezvoltare
sau modernizare a sistemelor de utilitate publică, modul de formare, stabilire şi
ajustare a preţurilor şi tarifelor pentru serviciul de utilitate publică.
Art.5. Bunurile aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Focşani
aterente serviciului de transport public local prin curse regulate vor fi transmise
operatorului serviciului de utilitate publică spre administrare şi exploatare pe
perioada delegării gestiunii, în baza contractului de delegare a gestiunii.
Art.6. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul admnistraţie publică
locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor, Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară de utilităti publice pentru serviciul de transport
public local prin curse regulate, „Asociaţia Metropolitan Trans” şi Primarului
Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin
Serviciul admnistrație publică locală, agricultură şi Serviciul Corp de Control al
Primarului.
PREŞEDINTE DE Spbiepă,
Ionuţ Mersoi
Contrasemnează,
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCŞANI,
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 31 ianuarie 2019
Nr.__3/
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.