HCL 306/2018 adoptată
MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA ANEXEI NR. 1 LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI NR. 100/2011, PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI EXECUTARE A SERVICIILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM DE TAXI ȘI ÎN REGIM DE ÎNCHIRIERE PE RAZA MUNICIPIULUI FOCȘANI, CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
Documente
- hcl 306.doc
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la Hotărârea
Consiliului Local al municipiului Focşani nr. 100/2011, privind aprobarea
Regulamentului de organizare şi executare a serviciilor de transport în
regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului Focşani, cu
modificările şi completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judetul Vrancea, întrunit în
şedinţă ordinară:
- văzând proiectul de hotărâre iniţiat de dl. Primar Cristi
Valentin Misăilă și raportul Compartimentului transport urban înregistrat
la nr. 52472/25.06.2018 pentru modificarea şi completarea Anexei nr.1 la
Hotărârea Consiliului Local al municipiului Focşani nr. 100/2011, privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi executare a serviciilor de
transport în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului
Focşani, cu modificările şi completările ulterioare;
- având în vedere avizul favorabil al Comisiei buget şi administraţie
publică locală și amendamentul formulat de consilierii locali;
- având în vedere Minuta nr. 53792 privind consultarea
Asociaţiilor reprezentative ale taximetriştilor;
- ţinând cont de prevederile art. 6, lit. c) şi art. 7 din Ordinul
nr. 356/2007, Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 38/2003,
privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu
modificările şi completările ulterioare, prin hotărâre a consiliului local
se aprobă regulamentele de organizare şi executare a serviciilor de
transport persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu
consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative;
-având în vedere prevederile art. 17, alin. (1), lit. l) din Legea nr.
92/2007, privind serviciile de transport public, cu modificările şi
completările ulterioare și ale Legii nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administrația publică, republicată;
- în baza art.36 alin. (1) şi alin. (9) si art. 45 alin. (1) din
Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la
Hotărârea Consiliului Local al municipiului Focşani nr. 100/2011, privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi executare a serviciilor de
transport în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului
Focşani, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
ART. 3 din Regulament se completează cu lit. o), astfel:
o) manager de transport în regim de taxi şi închiriere - persoana
fizică angajată a unui transportator autorizat care este persoană juridică,
intreprindere familială sau intreprindere individuală şi care conduce
permanent şi efectiv activităţile de transport în regim de taxi şi în regim
de închiriere ale acestuia. Un manager de transport în regim de taxi şi
închiriere poate conduce activitatea unui singur transportator autorizat.
ART. 9, alin (1), lit. a) din Anexa 1 la Hotărârea nr. 100/2011 se
modifică, astfel:
a) cererea de participare la procedura de atribuire, conform Anexei nr. 1
la Regulamentul de organizare şi executare a serviciilor de transport
în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza municipiului
Focşani;
ART. 9, alin (1), lit. b) din Anexa 1 la Hotărârea nr. 100/2011 se
modifică, astfel:
b) declaraţia pe propria răspundere că deţine autorizaţie de transport
valabilă, conform Anexei nr. 2 la Regulamentul de organizare şi
executare a serviciilor de transport în regim de taxi şi în regim de
închiriere pe raza municipiului Focşani;
ART.9, alin. (1), lit. c) din Anexa 1 la Hotărârea nr. 100/2011 se
modifică, astfel:
c) declaraţia pe propria răspundere că deţine sau va deţine
autoturism(e), în termen de maxim 6 luni de la atribuire, pe tipuri, în
proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, cu precizarea
criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obţinerea
punctajelor, conform Anexei nr. 3 la Regulament.
ART.9, alin. (1) din Anexa 1 la Hotărârea nr. 100/2011 se completează cu
punctul c.1), astfel:
c.1.) copii cu menţiunea “conform cu originalul”, a certificatului de
înmatriculare şi a cărţii de identitate a autoturismului, în cazul când
transportatorul autorizat declară că deţine autoturism la data participării
la procedura de atribuire;
c.2.) documentul emis de producător/reprezentantul legal autorizat cu
specificaţiile tehnice ale autoturismului declarat că va fi deţinut în
termen de 6 luni de la atribuire;
ART. 10 din Regulament intitulat “Anunţul public va cuprinde date privind”
se modifică lit c) astfel:
c) solicitanţii înscrişi în lista de aşteptare, până la data stabilirii
prin hotărâre a Consiliul Local al Municipiului Focşani a numărului de
autorizaţii taxi disponibile;
ART.12, alin. (1) din Anexa 1 la Hotărârea nr. 100/2011 se modifică,
astfel:
(1) În cazul disponibilizării unei autorizaţii pentru transportul de
persoane în regim de taxi, sub numărul maxim stabilit, se declanşează
procedura de atribuire a acestora, la care au prioritate transportatorii
autorizaţi, înscrişi în lista de aşteptare, deschisă până la data
stabilirii prin hotărâre a Consiliul Local al Municipiului Focşani a
numărului de autorizaţii taxi disponibile;
ART.15, alin. (2) se modifică şi se completează, astfel:
1) Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi constă în următoarele
etape:
a) stabilire prin hotărâre a Consiliului Local a Municipiului Focşani a
numărului de autorizaţii taxi care vor fi atribuite, acestea conţinând
şi numărul de ordine stabilite în Registrul special de atribuire a
autorizaţiilor taxi şi a copiilor conforme, pe tipuri de transport,
deţinut de autoritatea de autorizare;
b) depunerea solicitărilor de către transportatorii autorizaţi, pentru
atribuirea autorizaţiilor taxi;
c) acordarea punctajelor stabilite pentru îndeplinirea criteriilor de
departajare tuturor autovehiculelor prezentate în declaraţia pe
propria răspundere depusă odată cu cererea de participare la procedura
de atribuire, de către reprezentanţii Compartimentului transport
urban;
d) stabilirea punctajului total obţinut de fiecare autovehicul precizat
la lit. c) şi întocmirea listei cu autovehiculele, în ordinea
descrescătoare a punctajelor totale obţinute, de către reprezentanţii
Compartimentului transport urban;
e) comisia pentru verificarea rezultatelor procedurii de atribuire în
gestiune delegată a autorizaţiilor taxi, stabilită prin Dispoziţia
Primarului Municipiului Focşani procedează la verificarea dosarelor şi
a documentelor depuse de participanţii la procedura de eliberare, la
verificarea punctajelor şi a modului de întocmire a listei
participanţilor admişi şi întocmeşte procesul verbal cu aspectele
constatate;
f) publicarea listei cu autorizaţiile taxi atribuite, datele de
identificare ale transportatorului autorizat şi punctajele obţinute în
termen de 3 zile de la data acordării punctajelor stabilite la lit.
c);
g) soluţionarea contestaţiilor depuse în termenul legal, de către comisia
constituită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Focşani, în termen
de 10 zile de la data depunerii acestora;
h) atribuirea autorizaţiilor taxi pentru autovehiculele de pe lista
prevăzută la lit. d) care au obţinut punctajele totale cele mai mari,
în ordinea descrescătoare a acestora;
i) eliberarea autorizaţiilor taxi, ca urmare a depunerii documentelor
prevăzute de legislaţia în vigoare;
j) încheierea contractelor de atribuire în gestiune delegată a
serviciului de transport în regim de taxi, în conformitate cu numărul
autorizaţiilor taxi atribuite şi eliberate.
ART.15, alin. (7) se modifică următorul conţinut:
(7) Comisia de soluţionare a cotestaţiilor depuse ca urmare a
desfăşurării procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, constituită
prin Dispoziţia Primarului Municipiului Focşani, va analiza şi soluţiona
contestaţiile depuse şi va întocmi un proces verbal, în acest sens.
Dispoziţiile Primarului Municipiului Focşani privind rezolvarea
contestaţiilor se emit şi se comunică în termen de 10 zile de la primirea
acestora.
ART. 21 din Regulament se modifică alin. (1), lit. c) şi lit. d), după cum
urmează:
c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau
mai multe autorizaţii taxi, în favoarea unor angajaţi ai acestuia, cu o
vechime în cadrul firmei de minim 1 an de zile şi care dovedesc că au
dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând
naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;
d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană
fizică autorizată, o intreprindere familială autorizată sau o intreprindere
individuală, care se transformă într-o persoană juridică, iar asociatul
unic al acesteia să fie reprezentantul legal al persoanei fizice
autorizate, al intreprinderii familiale sau al intreprinderii individuale,
dând naştere unui nou transportator.
Art. 2. În cuprinsul Regulamentului de organizare şi executare a
serviciilor de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere pe raza
municipiului Focşani, termenul de “persoană desemnată”, se înlocuieşte cu
termenul “manager de transport”.
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul
administraţie publică locală, agricultură compartimentelor, serviciilor şi
Primarului Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea
acesteia prin Compartimentul transport urban.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
RADU NIŢU
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
MUNICIPIUL FOCŞANI, 26.07.2018
Nr. 306
Anexa nr. 1 la Regulament
CERERE
de participare la procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi
DOMNULE PRIMAR,
Subsemnatul __________________________, în calitate de
______________________ la _____________________,CUI_________ cu sediul
în localitatea _______________, str_____________, nr.____, bl.____,
sc.____, et.____, ap.____, judeţul___________, telefon____________, solicit
participarea la procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi disponibile
organizată în perioada_______________________.
Data Numele şi
prenumele
________________ ____________________
Semnătura
____________________
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
RADU NIŢU
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
Anexa nr. 2 la Regulament
DECLARAŢIE
pe propria răspundere a transportatorului autorizat
Subsemnatul _________________________________domiciliat în
___________, str.________________, nr.__,bl.___, ap.___ posesor al
B.I./C.I. seria___, nr. _________, eliberat(ă) de ________________la data
de___________, CNP____________________, tel.__________________ în calitate
de _________________________________, la
P.F.A/I.I./I.F./P.J__________________________
cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit conform Codului
Penal, declar pe propria răspundere că DEŢIN autorizaţie de transport
pentru efectuarea serviciul de transport public local de persoane în regim
de taxi, având nr. _________/_________.
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, sub sancţiunile
prevăzute de legea penală, cu privire la inexactitatea şi caracterul
incomplet al informaţiilor sau falsul în declaraţii.
Data Semnătura
__________________ _____________________
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
RADU NIŢU
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
Anexa nr. 3 la Regulament
DECLARAŢIE
pe propria răspundere a transportatorului autorizat că deţine sau va deţine
autoturism(e) necesar(e) desfăşurării serviciului de transport persoane în
regim de taxi
Subsemnatul _________________________________domiciliat în
___________, str.________________, nr.__,bl.___, ap.___ posesor al C.I.
seria_____, nr. __________,
eliberată de ________________la data de___________,
CNP____________________,
tel._____________________ în calitate de _____________________________,la
P.F.A/ I.I./Manager de transport al Societăţii
___________________________,
declar pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii este
pedepsit de legea penală că*:
( DEŢIN autoturism(e), necesare desfăşurării activităţii de transport
persoane în regim de taxi conform tabelului anexat la prezenta declaraţie,
cu prezentarea detaliată pe tipuri, proprietate sau leasing, a criteriilor
de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obţinerea
punctajelor. Documentele justificative anexate în fotocopie sunt:
o Certificatul de înmatriculare a autoturismului, inclusiv anexa
cu ITP taxi valabil,
o Cartea de identitate a autoturismului,
( NU DEŢIN, dar voi deţine autoturism(e), în termen de maxim 6 luni de
la atribuire, necesare pentru desfăşurarea activităţii de transport
persoane în regim de taxi, conform conform tabelului anexat la prezenta
declaraţie, cu prezentarea detaliată pe tipuri, proprietate sau leasing, a
criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obţinerea
punctajelor. În acest caz, depun SCRISOARE DE GARANŢIE în cuantum de 5% din
valoarea cu care va fi achiziţionat fiecare autoturism, pentru fiecare
dintre acestea. Am luat la cunoştinţă, conform art. 14^2, alin. (5) din
Legea nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, că “Dacă în
termen de 6 luni de la data desfăşurării procedurii de atribuire în
condiţiile prezentei legi, transportatorul autorizat nu solicită eliberarea
autorizaţiilor taxi pentru autoturismele declarate deţinute sau că vor fi
deţinute în proprietate ori în temeiul unui contract de leasing, aceste
autorizaţii taxi se retrag şi se va reţine corespunzător garanţia depusă.”
Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, sub sancţiunile
prevăzute de legea penală, cu privire la inexactitatea şi caracterul
incomplete al informaţiilor sau falsul în declaraţii.
Data Semnătura
__________________ ____________________________
*NOTĂ
- se va completa, prin “X-are”.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
RADU NIŢU
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
-----------------------
[pic]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.