ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției
de Dezvoltare Servicii Publice Focşani
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa
extraordinară;
Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani,
prin care se propune aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al
Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, referatul de necesitate
nr. 55441/ 02.06.2026 al Serviciului resurse umane, managementul calității,
referatul de aprobare al acestuia înregistrat la nr. 55456/02.06.2026, precum și
raportul Serviciului resurse umane, managementul calității înregistrat la
nr. 55467/ 02.06.2026;
- având în vedere adresa Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice Focşani
nr. 18705/02.06.2026 înregistrată la Primăria Municipiului Focșani la nr.
55374/02.06.2026;
- văzând Anexa nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani
nr.
250/2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcții, numărului de
personal și Regulamentului de organizare și funcționare pentru Direcția de
Dezvoltare Servicii Publice Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
- în baza art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. 3 lit. c) și în temeiul art. 139 alin. (1)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției de
Dezvoltare Servicii Publice Focşani, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2. Abrogarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Focşani nr.
250/2024 privind aprobarea organigramei, statului de funcții,
numărului de personal și Regulamentului de organizare și funcționare pentru
Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, cu modificările și completările
ulterioare.
-2-
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul juridic și
administrație publică locală, compartimentelor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul juridic și
administrație publică locală, Serviciul resurse umane, managementul calității,
Direcția economică și de către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focşani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ,
Victor Dumitru
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL Al
MUNICIPIULUI FOCŞANI
Marta Carmen Ghiuță
Municipiul Focşani, 04 iunie 2026
Nr.233
ROMÂNIA Anexă la
JUDEŢUL VRANCEA Hotărârea nr. 233
CONSILIUL LOCAL AL din 04 iunie 2026
MUNICIPIUL FOCȘANI
Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției de
Dezvoltare Servicii Publice Focşani
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art.1 (1) Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, denumită în continuare
Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, este serviciul public, cu personalitate juridică, cu scop
lucrativ, sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Focşani și în subordinea directă a
Primarului Municipiului Focșani.
(2) Direcția de Dezvoltare Servicii Publice are sediul în strada Comisia Centrală
nr.80A, din Municipiul Focșani, județul Vrancea şi a fost înfiinţată prin Hotărârea Consiliului
Local Focşani nr.76 din 29 mai 2001.
Art.2 Direcția de Dezvoltare Servicii Publice este administratorul bunurilor aparținând
domeniului public şi privat al Municipiului Focşani potrivit Hotărârilor Consiliului Local Focșani.
Art.3 Direcția de Dezvoltare Servicii Publice are ca obiect de activitate, următoarele:
• desfacerea de produse, prestarea de servicii și lucrări către persoane fizice și agenți
economici;
• personalul Serviciului proiectare peisagistică și control servicii publice verifică cantitativ
și calitativ lucrările de spații verzi și salubritate stradală efectuate de către S.C. SALUBRIZARE
SERVICII PUBLICE S.A. Focșani, în baza graficelor zilnice de lucrări aprobate de Primăria
Municipiului Focșani. Decontarea lucrărilor se face pe baza proceselor verbale încheiate zilnic
între prestator și beneficiar, în urma verificărilor efectuate;
• dezinsecția, dezinfecția și deratizarea;
• construcții, întreținere și reparații curente fond locativ, obiecte și dotări din inventarul
urban;
• exploatarea parcului propriu de mijloace de transport;
• transport rutier de mărfuri;
• servicii pază, supraveghere video și coordonarea managementului de trafic din
Municipiul Focșani;
• întreținerea și reparația semafoarelor și indicatoarelor pentru semnalizarea circulației
rutiere;
• întreținere și reparații străzi, trotuare și benzi asfaltate;
• amenajarea, întreținerea și exploatarea locurilor de parcare din Municipiul Focșani;
• administrarea cimitirelor;
• alte activități la solicitarea Primarului Municipiului Focșani.
Art.4 (1) Activităţiile economico-financiare ale Direcției de Dezvoltare Servicii
Publice se desfăşoară în baza reglementărilor în vigoare în această materie şi sunt supuse
controlului organelor abilitate de lege în acest sens, precum şi ordonatorului principal de credite.
(2) Formarea şi administrarea bugetului, virările de credite între capitole
bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar se aprobă de către consiliul local.
Art.5 Bugetul propriu este structurat conform clasificaţiei bugetare aprobată de către
Ministerul Finanţelor Publice.
Art.6 Veniturile realizate din activităţile desfăşurate inclusiv cele provenite din prestări
servicii către terţi se varsă zilnic la bugetul Municipiului Focşani.
Art.7 Direcția de Dezvoltare Servicii Publice administrează potrivit hotărârii consiliului
local fonduri fixe şi circulante.
Art.8 Concesionarea, închirierea şi/sau darea în folosinţă gratuită pe termen limitat a
bunurilor mobile şi imobile aflate în administrarea Direcției de Dezvoltare Servicii Publice se face
prin hotărâri ale consiliului local Focşani.
CAPITOLUL II
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Art.9 (1) Direcția de Dezvoltare Servicii Publice este organizată pe servicii şi
compartimente.
(2) Organigrama, statul de funcţii şi numărul de personal se aprobă de către
Consiliul Local al Municipiului Focşani la propunerea Primarului Municipiului Focşani.
Art.10 (1) Conducerea Direcției de Dezvoltare Servicii Publice este asigurată de director
gradul II și un director adjunct, numiți în condiţiile legii de către Primarul Municipiului Focşani,
prin concurs organizat în condițiile legii, având anexă Contractul de management.
(2) Directorul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice numeşte/ sancționează/
suspendă în condiţiile legii personalul din subordine.
Art.11 (1) Structura organizatorica a Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, în funcție
de volumul, complexitatea, importanța și specificul activității are în componența sa, următoarele
structuri funcționale:
1. Serviciul financiar contabil și resurse umane
-1-
1.1 Compartiment financiar contabil
1.2 Compartiment administrativ aprovizionare desfacere
1.3 Compartiment resurse umane
2. Compartiment achiziții publice
3. Compartiment juridic
4. Compartiment SSM și PSI
5. Serviciul proiectare peisagistică și control servicii publice
5.1 Compartiment proiectare peisagistică
5.2 Compartiment control servicii publice
6. Serviciul administrare domeniul public
7. Serviciul mecanizare și ridicări auto
7.1 Compartiment mecanizare
7.2 Compartiment ridicări auto
8. Serviciul supraveghere video, management trafic și monitorizare
8.1 Compartiment pază obiective
8.2 Compartiment supraveghere video
8.3 Compartiment management trafic și monitorizare
9. Serviciul reparații străzi, semaforizare, marcaje și indicatoare rutiere
9.1 Compartiment semaforizare și indicatoare rutiere
9.2 Compartiment reparații străzi și marcaje rutiere
9.3 Compartiment investiții publice
10. Compartiment parcări
11. Compartiment administrare cimitire și prestări funerare
(2) Aceste structuri funcționale colaborează permanent, în vederea îndeplinirii în timp
și în mod corespunzător a atribuțiilor ce le revin din legi, hotărâri, ordine, dispoziții și alte
prevederi legale în vigoare, precum și a sarcinilor ce le sunt încredințate de șefii ierarhici superiori.
CAPITOLUL III
CONDUCEREA DIRECȚIEI DE DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE
Art.12 (1) Directorul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice asigură conducerea
operativă a serviciilor, având următoarele atribuţii principale:
- asigură verificarea și decontarea lucrărilor de spații verzi și salubritate stradală
efectuate de S.C.SALUBRIZARE SERVICII PUBLICE S.A. FOCȘANI;
-2-
- asigură organizarea, conducerea și gestionarea activității Direcției de Dezvoltare
Serviici Publice Focșani, conform Contractului de management încheiat cu Primarul Municipiului
Focșani;
- ia măsuri pentru efectuarea deratizării și dezinsecției în Municipiul Focșani;
- asigură pavazarea Municipiului Focșani cu diferite ocazii (ziua Municipiului Focșani,
Ziua Europei, Festivalul Viei și Vinului, 1 Decembrie, Sărbători de iarnă, etc);
- ia măsuri de asigurare a pazei și monitorizarea video a obiectivelor pe care le are în
administrare;
- coordonează managementul traficului și monitorizarea din Municipiul Focșani;
- asigură întreținerea și modernizarea cimitirelor;
- asigură condiții pentru buna administrare, conform Regulamentului aprobat de
Consiliul Local al Municipiului Focșani;
- asigură construirea, repararea și dotarea cu obiecte și dotări din inventarul urban;
- asigură efectuarea reparațiilor curente la străzile aflate în administrare;
- asigură întreținerea semaforizării și circulației rutiere;
- asigură amenajrea, întreținerea și exploatarea locurilor de parcare din Municipiul
Focșani;
- aprobă Regulamentul de ordine interioară și urmărește respectarea acestuia;
- asigură condițiile ca fiecare salariat să-și poată îndeplini sarcinile de serviciu, conform
legislației în vigoare;
- deține calitatea de ordonator terțiar de credite și îndeplinește atribuțiile potrivit Legii nr.
273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- angajează/sancționează și eliberează din funcție personalul de specialitate și tehnico –
administrativ, în concordanță cu reglementările legale în vigoare;
- hotărăște măsuri diciplinare pentru personalul din subordine, conform legii;
- asigură transparența totală a criteriilor decizionale;
- reprezintă instituția în raporturile cu persoanele juridice, precum și în fața organelor
jurisdicționale;
- asigură efectuarea inventarierii patromoniului, conform legii;
- ia măsuri în vederea prevenirii sustragerii de bunuri și asigurarea pazei bunurilor;
- confirmă pontajul subordonaților și acordă calificativul anual al acestora;
- răspunde de luarea tuturor măsurilor de desfășurare normală a activității pe linie de PSI
și securitate și sănătate în muncă;
- stabilește măsurile de intervenție și prim ajutor și instruiește personalul din subordine;
-3-
- acționează la solicitarea structurii de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului Municipiului Focșani cu responsabilități pe linia situațiilor de urgență pentru
eliminarea efectelor în cazul producerii unor situații neprevăzute;
- reprezintă instituția în negocierile cu sindicatul;
- rezolvă alte probleme în baza competențelor prevăzute de legislația română în vigoare
sau încredințată de Consiliul Local al Municipiului Focșani și conducerea Primăriei Municipiului
Focșani;
- răspunde de gestionarea întregului patrimoniu aflat în administrarea Direcției de
Dezvoltare Servicii Publice.
(2) Directorul adjunct al Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, are
următoarele atribuţii:
- este înlocuitorul de drept al directorului, în condițiile stabilite prin fișa postului;
- organizează, planifică, coordonează, controlează și îndrumă activitatea structurilor din
cadrul instituției și îndrumă structurile aflate în coordonarea lui, potrivit domeniului de activitate
și asigură îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin actele normative în vigoare din prezentul
Regulament de organizare și funcționare;
- îi revin în mod corespunzător și proporțional atribuțiile directorului în raport cu
domeniul pe care il coordonează în mod direct;
- avizează documentele elaborate în cadrul structurilor coordonate sau care privesc
activitatea acestora;
- îndeplinește orice alte atribuții dispuse de directorul Direcției de Dezvoltare Servicii
Publice din domeniul de activitate al instituției.
CAPITOLUL IV
Atribuțiile compartimentelor
din cadrul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani
Art.13 (1) Serviciul financiar contabil și resurse umane este structura de specialitate
din cadrul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, aflată în subordinea Directorului instituției,
care își exercită atribuțiile prin intermediul Compartimentului financiar contabil,
Compartimentului administrativ aprovizionare desfacere și Compartimentului resurse umane,
având ca obiect de activitate gestionarea patrimoniului instituției din punct de vedere al resurselor
financiare, materiale și realizarea managementului resurselor umane.
(2) Conducerea Serviciului financiar contabil și resurse umane este asigurată de
șef serviciu.
(3) Serviciul financiar contabil și resurse umane exercită și răspunde de
-4-
îndeplinirea următoarelor atribuții:
a. întocmeşte proiectul bugetului anual, asigurând echilibrul între capitole,
subcapitole, titluri, articole, alineate, conform clasificaţiei bugetare aprobată prin acte normative
în baza propunerilor fundamentate a direcţiilor de specialitate din instituție şi le înaintează spre
avizare conducerii unităţii în scopul obţinerii aprobării Consiliului Local al Municipiului Focșani;
b. întocmeşte propunerile de repartizare pe trimestre a prevederilor bugetare pentru
compartimentele funcționale ale instituției după aprobarea bugetului, pe care le transmite
ordonatorului principal de credite;
c. elaborează propunerile de rectificare a bugetului aprobat;
d. întocmeşte documentaţia privind virările de credite între alineate pe parcursul
întregului an conform legislaţiei în vigoare;
e. deschide credite bugetare pentru activitatea proprie, cu respectarea destinaţiei
stabilite prin lege şi cu încadrarea în disponibilităţile de credite pe capitole şi titluri de cheltuieli;
f. organizează şi conduce contabilitatea operaţiunilor de încasări şi plăţi din credite
bugetare deschise;
g. organizează şi conduce evidenţa contabilă sintetică şi analitică, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare, pentru activitățile desfășurate în cadrul unității;
h. analizează şi urmăreşte cheltuirea cu eficienţă a fondurilor bugetare aprobate pentru
instituție prin întocmirea dărilor de seamă contabile trimestriale şi anuale;
i. exercită atribuţii specifice privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor
şi de evidenţă a creditelor bugetare, angajamentelor bugetare şi a angajamentelor legale ale
unității;
j. asigură întocmirea instrumentelor de plată pe baza ordonanţărilor întocmite conform
legii, în limita creditelor bugetare aprobate;
k. exercită potrivit legii, controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea,
oportunitatea economicitatea şi realitatea operaţiunilor;
l. asigură înregistrarea în contabilitate şi valorificarea rezultatelor inventarierii;
m. coordonează şi asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la calcularea şi
acordarea drepturilor salariale şi a altor drepturi de personal pentru salariaţii unității, în baza
comunicărilor emise de compartimentul de specialitate;
n. asigură monitorizarea lunară şi trimestrială a cheltuielilor de personal prevăzute în
bugetul instituției;
o. avizează, din punct de vedere al încadrării în prevederile bugetare aprobate,
programul anual de achiziţii publice pentru funcţionarea instituției;
-5-
p. asigură respectarea prevederilor legale privind integritatea patrimoniului aflat în
administrare şi ia toate măsurile pentru recuperarea pagubelor, în cazul în care acestea se produc;
q. urmăreşte respectarea nivelului cheltuielilor administrativ - gospodăreşti pe structuri
funcționale, propunând măsuri pentru reducerea sau eliminarea celor nejustificative;
r. analizează activitatea economico - financiară pe bază de bilanţ, stabilind măsuri
concrete pentru îmbunătăţirea acestuia;
s. participă la organizarea şi realizarea sistemului informatic, aplicând măsuri de
raţionalizare şi simplificare a lucrărilor de evidenţă contabilă şi automatizarea prelucrării datelor;
t. urmăreşte efectuarea plăţilor pentru investiţii, pe măsura deschiderii finanţării,
conform listei de dotări aprobate prin bugetul anual;
u. răspunde de aplicarea întocmai a preţurilor şi tarifelor aprobate, întocmeşte,
împreună cu compartimentele de specialitate, documentaţiile pentru propuneri de preţuri şi tarife,
după caz;
v. analizeazǎ, semneazǎ şi rǎspunde de legalitatea, eficienţa şi oportunitatea încheierii
contractelor de achiziţii şi prestǎri servicii;
w. aduce la cunoştinţă conducerii, periodic, problemele deosebite şi rezultatele
activităţii, propunând totodată măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii.
Art.14 Compartimentul financiar contabil este structura de specialitate, din subordinea
Serviciului financiar contabil și resurse umane, care exercită și răspunde de îndeplinirea
următoarelor atribuții:
a. organizează și conduce evidența contabilă sintetică și analitică, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare, p
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.