Focșani › 7 iulie 2025

HCL 207/2025 adoptată

APROBAREA DĂRII ÎN FOLOSINȚĂ GRATUITĂ CĂTRE ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU SERVICIUL DE SALUBRIZARE A LOCALITĂȚILOR FOCȘANI ȘI GOLEȘTI, A IMOBILULUI – APARTAMENT NR.1, SITUAT PE STR. DINICU GOLESCU NR.15, APARȚINÂND DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI FOCȘANI, ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL FOCŞANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind, aprobarea dării în folosință gratuită către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești, a imobilului – apartament nr.1, situat pe str. Dinicu Golescu nr.15, aparținând domeniului privat al Municipiului Focșani, în vederea desfășurării activității Consiliul local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă extraordinară: - analizând Proiectul de hotarare inițiat de Primarul Municipiului Focșani – Cristi Valentin Misăilă, prin care se propune aprobarea dării în folosință gratuită către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești, a imobilului – apartament nr.1, situat pe str. Dinicu Golescu nr.15, aparținând domeniului privat al Municipiului Focșani, în vederea desfășurării activității, Referatul de necesitate nr. 60694/04.07.2025, Referatul de aprobare nr. 60699/04.07.2025 și Raportul Serviciului administrarea domeniului public și privat, publicitate nr. 60706/04.07.2025; - având în vedere adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești nr. 3801/01.04.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Focșani cu nr. 29789/01.04.2025; - având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 384/2015 privind aprobarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare; - văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică ; - în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. - în conformitate cu art. 5 lit “i”, art.108 lit. “d”, art.129 alin.(2) lit.”c” și lit. “d”, alin. (6) lit. “b”, art. 362 alin.(2) și (3) și în temeiul art.139 alin.(3) lit. ”g” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE : Art. 1. (1) Se aprobă darea în folosință gratuită către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești a imobilului – apartament nr.1, situat pe str. Dinicu Golescu nr.15, cu o suprafață utilă de 72,32 mp., inventariat în domeniul privat al Municipiului Focșani, cu o valoare de inventar de 23.145,95 lei. (2) Imobilul va fi utilizat în vederea desfășurării activității și va fi dat în folosință gratuită pe o perioadă de 10 ani. (3) Pe durata dării în folosință gratuită Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești poate folosi și poate dispune de imobilul dat în folosință gratuită în condițiile stabilite de lege, dar și de actul de constituire, fără a putea proceda la schimbarea destinației acestuia. Cheltuielile ocazionate de folosința imobilului, respectiv plata pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare, furnizare energie electrică și gaze, salubrizare, dezinsecție și deratizare, etc. cad în sarcina asociației. Art. 2. În exercitarea atribuțiilor generate de darea în folosință gratuită a imobilului descris la art.1, autoritatea publică locală precum și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești au următoarele obligații: (1) Consiliul Local al Municipiului Focșani, prin serviciile specializate din cadrul Primăriei Municipiului Focșani: a) să verifice modul în care sunt respectate condiţiile de folosinţă stabilite prin actul de dare în folosinţă gratuită şi prin lege; b) să solicite încetarea folosinţei gratuite şi restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune. (2) Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești va avea următoarele obligaţii: a) să folosească imobilul potrivit destinaţiei în vederea căreia i-a fost acordată folosinţa gratuită; b) să prezinte anual, Consiliului Local al Municipiului Focșani, rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfăşurată, gradul de implementare la nivelul colectivităţii, precum şi prognoze şi strategii pentru perioada următoare; c) să permită accesul autorităţii publice locale pentru efectuarea controlului asupra imobilului; d) să nu modifice imobilul, în parte ori în integralitatea lui; e) la încetarea folosinţei gratuite, să restituie imobilul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii şi liber de orice sarcini. (3) Folosinţa dobândită în baza hotărârii de dare în folosință gratuită nu poate fi transmisă, nici oneros şi nici cu titlu gratuit, unei alte persoane fizice sau juridice. (4) În situația nerespectării prevederilor cuprinse la art.2, folosința gratuită încetează de drept, asociația având obligația restituirii imobilului în termen de 10 zile de la notificarea primită. (5) Titularul dreptului de folosinţă gratuită are obligaţia de a informa autoritatea locală cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate, precum şi la existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului. Art. 3. (1) Constituie contravenţii la dispoziţiile prevăzute de art. 2 dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. “a”–“e”; b) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3); (2) Contravenţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. ”a” se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei. (3) Contravenţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. ”b” se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite de structurile cu atribuţii de control. (5) Contravenţiilor prevăzute în prezentul articol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 4. Imobilul identificat la art.1 va fi predat în baza protocolului ce se va încheia între Municipiul Focșani și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești în termen de 30 de zile de la aprobarea hotărârii. Se împuternicește Primarul Municipiului Focșani să semneze protocolul în care vor fi stabilite condițiile dării în folosință gratuită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 5. Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii, se modifică și se completează toate actele administrative subsecvente, privind acte de administrare ale bunurilor ce aparțin domeniului privat al Municipiului Focșani. Art. 6. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Direcția juridică și de administrație publică, în vederea aducerii acesteia la îndeplinire, compartimentelor, serviciilor si Primarului Municipiului Focșani, care va asigura executarea acesteia prin : - Serviciul administrarea domeniului public și privat, publicitate, - Direcția economică, - Direcția Arhitectului Șef, - Serviciul de impozite și taxe locale, - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităților Focșani și Golești. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Kanty Cătălin POPESCU Contrasemnează, Secretarul General al Municipiului Focșani Marta Carmen GHIUȚĂ Municipiul Focsani, 07 iulie 2025 Nr. 207

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info