22 martie 2024

HCL 27/2024 Dochia adoptată

Aprobarea unei documentații de atribuire și

Pe scurt

Consiliul Local Dochia aprobă Studiul de oportunitate și fundamentare pentru contractul „Delegarea prin concesiune a gestiunii” unui serviciu, în cadrul proiectului comun de gestionare integrată a deșeurilor din județul Neamț. Practic, se decide să se externalizeze prin concesiune o parte din gestiunea serviciilor/activităților analizate, bazată pe studiul menționat, ca premise pentru încheierea unui contract. Pentru locuitori înseamnă clar că poate apărea o schimbare în modul de operare al serviciilor respective, cu efecte potențiale asupra costurilor, termenelor de implementare și a zonelor care vor fi afectate de noul sistem de colectare și gestionare a deșeurilor, în contextul proiectului regional ECONEAMȚ.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de oportunitate și fundamentare aferent contractului „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMT” din Zona 1, Județul Neamț”, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 27 din 2024 a Consiliului Local Dochia
Titlu oficial
27 Hotărâre privind aprobarea unei documentații de atribuire și
Emitent
Consiliul Local Dochia
Număr
27 / 2024
Data
22 martie 2024
Localitate
Dochia, județul Neamț
Stare
adoptată

Pe același subiect în Dochia

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOCHIA HOTĂRÂREA nr.27 /22.03.2024 Privind aprobarea unei documentații de atribuire și acordarea unui mandat special Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, întrunit în ședință ordinară a celui de-al 5-lea mandat, 2020- 2024. Analizând temeiurile juridice, respectiv: a) art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 alin. (4) din Constituția României, republicată, b) articolul 10 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; c). 129, alin. 2, lit. d, alin. 7, lit. n, , din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; d) art. 8 alin. (3) lit. d) și d1), art. 10 alin. (4) și (5), art. 22 alin. (3), respectiv prevederile art. 30 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1) lit. h) și alin. (3) și ale art. 12 alin (2) și (3) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” și ale Acordului de parteneriat în vederea realizării proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț” aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a A.D.I. „ECONEAMȚ” nr. 5 din 26.04.2016; Luând act de: - referatul de aprobare înaintat de Iacob Iulian Cornel, primar al comunei Dochia nr. 1602 din 19.03.2024 - raportul de specialitate nr. 1601 din 19.03.2024 întocmit de inspector protecția mediului -Avizul consultativ al comisiilor de specialitate ale consiliului local Dochia În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art.196 alin. (1), lit.”a” din Ordonanța de Urgență nr. 57 /2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local Dochia, judeţul Neamţ, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art 1. Se aprobă Studiul de oportunitate și fundamentare aferent contractului „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMT” din Zona 1, Județul Neamț”, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art 2. Se aprobă gestiunea delegată ca modalitate de gestiune a unor activități componente ale serviciului de salubrizare din Zona 1, județul Neamț, în baza Studiul de oportunitate și fundamentare aprobat potrivit art. 1. Art 3. Se aprobă documentația de atribuire aferentă contractului „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMT” din Zona 1, Județul Neamț”, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art 4. Se acordă un mandat special reprezentantului comunei Dochia în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”, să voteze, în numele comunei Dochia, pentru aprobarea documentației de atribuire în forma aprobată potrivit Anexei nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre. Art 5. Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” să exercite, pe seama și în numele comunei Dochia, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilități publice, prevăzută la art. 2, respectiv, în calitate de autoritate contractantă, să deruleze procedura de atribuire și să încheie contractul ”Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare al unităților administrativ- teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMT” din Zona 1, Județul Neamț”, cu respectarea prevederilor Statutului Asociației și a procedurilor de licitație publică prevăzute de lege. Art 6. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului jud.Neamţ şi autorităţilor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului general al comunei Dochia. Președinte de ședință Contrasemnează pentru legalitate, Iacob Marian Secretar general al comunei Dochia Pascaru Vasile Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, 0 vot „împotrivă” şi 0 ”abţineri” dintr-un total de 11 consilieri locali în funcţie şi 11 consilieri participanți ROMÂNIA Anexa nr. 1 la Hotărârea JUDEȚUL NEAMȚ Nr. 27 din 22.03.2024 COMUNA DOCHIA CONSILIUL LOCAL DELEGAREA PRIN CONCESIUNE A GESTIUNII UNOR ACTIVITĂȚI COMPONENTE ALE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE A UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE MEMBRE ALE ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ECONEAMȚ, DIN ZONA 1, JUDEȚUL NEAMȚ STUDIU DE OPORTUNITATE ȘI FUNDAMENTARE ROMÂNIA Anexa nr. 2 la Hotărârea JUDEȚUL NEAMȚ Nr.27 din 22.03. 2024 COMUNA DOCHIA CONSILIUL LOCAL DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE aferentă contractului DELEGAREA PRIN CONCESIUNE A GESTIUNII UNOR ACTIVITĂȚI COMPONENTE ALE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE A UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE MEMBRE ALE ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ECONEAMȚ, DIN ZONA 1, JUDEȚUL NEAMȚ 1. STRATEGIA DE CONTRACTARE 2. CONTRACT DE DELEGARE 3. CAIET DE SARCINI 4. FORMULARE 5. MODEL FINANCIAR/FORMULARE FINANCIARE 6. REGULAMENTUL SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE A LOCALITĂȚILOR DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala