Aprobarea prelungirii valabilităţii Planului Urbanistic General şi Regulamentului Local de Urbanism al Comunei Deveselu, jud.Olt
Pe scurt
Se aprobă prelungirea valabilității Planului Urbanistic General (PUG) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU) al Comunei Deveselu, jud. Olt. Pentru locuitori înseamnă că regulile de construire și utilizare a terenurilor rămân în vigoare pentru o perioadă suplimentară, până când se emit noile acte, iar proiectele pot continua în cadrul acestor norme; nu se specifică termene exacte în textul prezentat, dar documentul amintește prelungirea și referințe la termene legale. Zonele afectate sunt cele reglementate de PUG/RLU al Deveselu și vor utiliza aceleași proceduri și cerințe până la adoptarea noilor planuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi Regulamentului Local de Urbanism al Comunei Deveselu, pentru o perioada de 5 ani, conform prevederilor
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
INULVALAL NA
JUDETUL OLT
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DEVESELU -
Str. Aurel Vlaicu nr. 6; CIF 44913 50cod poștal 237130, tel. 0249510560, fax. 0249516
mail:primariadeveselu yahoo.com
HOTARAREA nr.63 din 21.05.2025
privind aprobarea prelungirii valabilităţii Planului Urbanistic General şi
Regulamentului Local de Urbanism al Comunei Deveselu, jud.Olt
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr.3886/15.05.2025 privind aprobarea prelungirii valabilităţii Planului Urbanistic
General şi Regulamentului Local de Urbanism al Comunei Deveselu,
- Raportul de specialiate nr. 3887/15.05 2025 al compartimentului de resort;
-Avizul favorabil nr.5327/15.05.2025 al arhitectului sef, emis de Consiliul Judetean Olt si inregistrat la
Primaria comunei Deveselu la nr.3884/15.05.2025;
- prevederile OG 33/2023 privind prorogarea unor termene în domeniul urbanismului și al construcțiilor,
- art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (13) al art. 46 din
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, aprobată prin Legea nr. 131/2013, astfel
cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2015,
- HCL nr.31/28.04.2015 privind aprobarea P.U.G. şi R. L. U. al Comunei Deveselu
- Prevederile Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările
ulterioare
- Ordinul M.D.R.A.P nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de
urbanism
— prevederile art. 25-27, art. 2711, art. 46, art. 4841 alin. (4) şi (5), art. 55 alin. (3), art. 56) din Legea nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, respectiv
pet. 7 din Anexa | la Lege;
— prevederile art. 23 alin. (2), art. 31 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001
privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism
aprobate prin Ordinul M.D.R.A.P nr. 233/2016;
— prevederile art. 23 alin. (1)-(2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
— prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,
republicată;
- avizul comisiei pentru activitati economico-financiare, agricultura, protectia mediului si turism;
- avizul comisiei pentru amenajare teritoriu si urbanism, juridica si de disciplina, munca si protectie
sociala.
- avizul comisiei pentru activitati social-culturale, culte, invatamant, sanatate si familie, protectie copii,
tineret si sport.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. e), art. 139art. 196, alin. (1), lit. a)
din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare ;
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DEVESELU
HOTARASTE:
Art. 1. Se aprobă prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General şi Regulamentului
Local de Urbanism al Comunei Deveselu, pentru o perioada de 5 ani, conform prevederilor art.2
din HCL 31/28.04.2015.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează
Primarul Comunei Deveselu..
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, primarului comunei Deveselu, secretarului UATC
Deveselu,Conșihttui-ludetean Olt si Institutiei Prefectului Olt.
Contrasemneaza pentru legalitate,
SECRETAR GENERAL,
UATC DEVESELU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.