Consiliul Local din Curtești autorizează executarea lucrărilor de extindere a rețelei de apă în Agafton, pe un lot de 1290 mp din domeniul public al comunei, pentru a realiza branșamentele la locuințe din cele 17…
Pe scurt
Consiliul Local din Curtești autorizează executarea lucrărilor de extindere a rețelei de apă în Agafton, pe un lot de 1290 mp din domeniul public al comunei, pentru a realiza branșamentele la locuințe din cele 17 familii menționate. Se vor instala tevi PEHD în pământ, adâncimea 1,5 m, cu o lungime de 860 metri, după proiectul tehnic al SC CASS SRL și avizul SC Nova Apa Serv SA. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea racordării la apă potabilă (crește accesul la apă), cu finanțare din această lucrare, dar nu sunt clar specificate termenele de finalizare sau costuri directe pentru participanți.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
se realizează cu titlu gratuit; cu condiţia ca lucrările propuse. nu vor afecta rețelele tehnico edilitare existente, iar terenurile
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Lalelelor Si Str. Teilor, Lalelelor, Lalelelor Si Str, Teilor.
i ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CURTEȘTI
JUDEŢUL BOTOŞANI i
localitatea Curteşti, cod poştal 717110, cod fiscal 3433866, tel/fax 0231/584001. ;
site: www.primariacurtestibtro; email: primaria.curtesti Oyahoo.com
HOTĂRÂRE
IA Aia j
privind acordarea dreptului de a executa lucrări ( branșamente apă potabilă) pe terenul
| care aparține domeniului public al comunei Curtești, respectiv str. Lalelelor și str. Teilor din
i
localitatea Agafton pentru a asigurara racordarea locuințelor la rețeaua de apă aferent
lucrării „Extindere reţea de apă şi racordare în loc. Agafton com. Curtești”
Consiliul Local al comunei Curtești întrunit astăzi 29.04.2025, în şedinţă ordinară de lucru,
Urmare adresei nr. 3222/28.03.2025 a di. Constantin Ştefan pentru un grup de 17 familii;
Analizând referatul de aprobare nr. 3288/31.03.2025 al domnului primar Maricel Anton
i privind acordarea dreptului de a executa lucrări ( branşamente apă potabilă) pe terenul care
! aparţine domeniului public al comunei Curtești, respectiv str. Lalelelor şi str. Teilor din localitatea
Agafton pentru a asigurara racordarea locuinţelor la rețeaua de apă aferent lucrării „Extindere
rețea de apă şi racordare în loc. Agafton com. Curteşti”;
Având raportul compartimentului de resort nr. 3290/31.03.2025 din aparatul de lucru al
„primarului comunei Curtești şi avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local
“ Curteşti jud. Botoşani;
În baza prevederilor: art. 27 alin 2 lit. a din Legea nr. 241/2006 a Serviciului de alimentare
i cu apă şi canalizare şi a Legii nr. 50/1991 Legea privind autorizarea executării lucrărilor de
i construcții;
În temeiul prevederilor art. 129 alin.. (2) lit. c), art. 139 alin. (2) lit. g) şi art. 196 alin 1 lit. a)
din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1 Se acordă dreptului de executa lucrări asupra suprafeţei de 1290 mp — în loc. Agafton
com. Curtești jud. Botoşani, teren care aparține domeniului public al comunei Curtești, respectiv
“str. Lalelelor şi str, Teilor, în vederea executării extindere rețea de apă cu teavă din PEHD PE
110, PN 10 îngropată în pământ de nisip la adâncime de 1,5 m în lungime de 860 ml, conform
i documentaţiei tehnice emise de SC CASS SRL Botoșani și avizului de la SC Nova Apa Serv SA.
i ROMÂNIA
: CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CURTEŞTI
i JUDEȚUL BOTOŞANI |
- Localitatea Curteşti, cod poştal 717110, cod fiscal 3433866, tel/fax 0231/584001 |
i site: wiww:primariacurtestibt.ro; email: primaria.curtesti yahoo.com i
Art. 2 Exercitarea lucrării asupra terenului identificat la art. 1 se realizează cu titlu gratuit;
cu condiţia ca lucrările propuse. nu vor afecta rețelele tehnico edilitare existente, iar terenurile
;, ocupate vor fi aduse la starea inițială în termen de 10 zile de la finalizarea lucrărilor.
Art. 3 Primarul comunei Curtești va asigura. aducerea la îndeplinire a prevederilor
+ prezentei hotărâri.
; Art, 4 Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei
Curteşti, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Curtești, Instituţiei Prefectului
; Judeţului Botoşani și se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local al
: comunei Curtești şi postare pe pagina de internet wrww.primariacurtesti.ro.
Președinte de şedinţă, Contrasemnează,
Consilier, | - Secretar general
Andreea Elena
(pă
Nr, , 4 [29.04.2025
Curtești, Botoşani
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.