29 aprilie 2025

HCL 25/2025 Curtești adoptată

Se aprobă acordarea dreptului de uz și de servitute către DELGAZ GRID pentru perioada lucrărilor, pe o lungime de 391 metri, pe terenul în cantități ocupat de conducta de gaze naturale de medie presiune de pe strada…

Pe scurt

Se aprobă acordarea dreptului de uz și de servitute către DELGAZ GRID pentru perioada lucrărilor, pe o lungime de 391 metri, pe terenul în cantități ocupat de conducta de gaze naturale de medie presiune de pe strada Teilor nr. 8A, în zona Agafton, proprietatea domeniului public al comunei Curtești. Practic, în timpul execuției lucrărilor de extindere a conductei de distribuție a gazelor, DELGAZ GRID va avea voie să folosească acel tronson de teren pentru a instala/prestavite utilități, fără a plăti pentru terenul respectiv, iar zona afectată este pe tronsonul menționat (391 ml). Impact pentru locuitori: se poate lucra în zonă în perioadele respective, cu posibilitatea restricțiilor temporare sau acceselor necesare, după proceduri stabilite, fără schimbări majore în adresele sau taxele curente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă dreptului de uz și servitute pentru DELGAZ GRID în perioada de execuţie a lucrărilor în lungime de 391 ml., prezentând teren ocupat de conducta gaze naturale de medie presiune, str. Teilor din loc. Agafton com. Curtești, teren ce aparține domeniul public ai comunei Curtești, aferent lucrării de „Extindere conductă distribuţie gaze naturale ”, prin Moraru Stelian Gigel' pentru un grup de 14 solicitanţi, unde se va efectua extinderea conductei şi bransare gaz natural presiune medie —din ţeava PE100 SDR11 Dn 160 mm-391m post de reglare măsurare și contor volumetric, conform proiectului…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Teilor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Teilor” în Curtești

Denumire
Hotărârea nr. 25 din 2025 a Consiliului Local Curtești
Titlu oficial
HCL 25/2025
Emitent
Consiliul Local Curtești
Număr
25 / 2025
Data
29 aprilie 2025
Localitate
Curtești, județul Botoșani
Stare
adoptată
Locuri citate
Teilor

Pe același subiect în Curtești

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CURTEȘTI JUDEŢUL BOTOŞANI i localitatea Curteşti, cod poşta! 717110, cod fiscal 3433866, tel/fax 0231/584001 | site: wyww.primariacurtestibt.ro; email: primaria. curtesti Dyahoo. com i HOTĂRÂRE. privind acordarea dreptului de uz și de servitute către DELGAZ GRID în perioada de execuţie a lucrărilor în lungime de 391 ml. teren , prezentând teren ocupat de conducta gaze naturale de medie presiune, str. Teilor nr. SA loc. Agafton com. Curtești, teren ce aparţine domeniul public al comunei Curtești, aferent lucrării de „Extindere conductă distribuţie gaze naturale ”, prin Moraru Stelian Gigel pentru un grup de 14 solicitanți” Consiliul Local al comunei Curteşti întrunit în şedinţă ordinară de lucru, astăzi 29.04.2025, Urmare adresei nr. 3308/01.04.2025 întocmită de către Moraru Stelian Gigel pentru un grup de 14 solicitanți ; Analizând referatul de aprobare al domnului primar Maricel Anton al comunei Curteşti nr. 3328/01.04.2025 privind. acordarea dreptului de uz şi de servitute către DELGAZ GRID în perioada de execuţie a lucrărilor în lungime de 391 ml. teren , prezentând teren ocupat de conducta gaze naturale de medie presiune, str. Teilor nr. 8A loc. Agafton com. Curtești, teren ce aparține domeniul public al comunei Curtești, aferent lucrării de „„ Extindere conductă distribuţie gaze naturale ”, prin Moraru Stelian Gigel pentru un grup de 14. solicitanți”; Având raportul compartimentului de resort nr. 3330/01.04.2025 din aparatul de lucru al primarului comunei Curtești și avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Curtești jud. Botoşani; În baza prevederilor: - art. 3 şi 4 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - art, 12 alin. (2) lit. c) şi e), art. 14 alin. (1), lit. a), 0), d) şi alin. (3) lit. a), b) din Legea nr. 123/2012 a Energiei Electrice şi a Gazelor naturale cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) alin. (6) lit. a), art. 139 alin. (2) lit. g) şi art. 196 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se acordă dreptului de uz și servitute pentru DELGAZ GRID în perioada de execuţie a lucrărilor în lungime de 391 ml., prezentând teren ocupat de conducta gaze naturale de medie presiune, str. Teilor din loc. Agafton com. Curtești, teren ce aparține domeniul public ai comunei Curtești, aferent lucrării de „Extindere conductă distribuţie gaze naturale ”, prin Moraru Stelian Gigel' pentru un grup de 14 solicitanţi, unde se va efectua extinderea conductei şi bransare gaz natural presiune medie —din ţeava PE100 SDR11 Dn 160 mm-391m post de reglare măsurare și contor volumetric, conform proiectului atașat prezentei hotărâri. i ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CURTEŞTI JUDEŢUL BOTOŞANI ţ Jocalitatea Curteşti, cod poştal 717110, cod fiscal 3433866, tel/fax 0231/584001 | site: www .primariacurtestibt.ro; email: primaria.curtesti yahoo.com Art. 2 Exercitarea dreptului de uz și de servitute asupra terenului identificat la art. 1 se realizează cu titlu gratuit pe toată durata de existență a instalaţiilor, cu condiţia ca lucrările propuse nu vor afecta rețelele tehnico edilitare existente, iar terenurile ocupate vor fi aduse la starea iniţială în termen de 10 zile de la finalizarea lucrărilor. Art. 3 Primarul comunei Curteşti va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. . Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Curtești, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Curtești, Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani, persoanelor interesate şi se aduce la cunoștință publică prin afişare la sediul Consiliului Local al comunei Curteşti și postare pe pagina de internet www.primariacurtesti.ro. Președinte &.ședi € Contrasemnează, i N , Secretar gene Rel ( ! : , „. Andreea Elena Ș Nr. AA 29.04.2025 Curteşti, Botoşani

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala