Pe scurtConsiliul Local Craiova decide să acorde abonamente lunare gratuite pentru toate liniile de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat și grav, precum și pentru însoțitorii, asistenții personali și asistenții personali profesioniști ai acestora, în luna aprilie 2017. Asta înseamnă că aceste persoane nu vor plăti bilet sau abonament pentru transportul public în acea lună, iar transportul lor este acoperit integral de oraș. Practic, nu există cost pentru lunar pentru aceste categorii de utilizatori în luna respectivă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă acordarea de abonamente lunare gratuite, pe toate liniile mijloacelor de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, cât şi pentru însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora, din municipiul Craiova, pentru luna aprilie 2017, în baza valabilităţii certificatului de persoană cu handicap
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.99
privind acordarea de abonamente lunare gratuite pe toate liniile mijloacelor de
transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, cât şi
pentru însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai
acestora, din municipiul Craiova, pentru luna aprilie 2017
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
30.03.2017;
Având în vedere raportul nr.32082/2017 întocmit de Direcţia Economico-
Financiară prin care se propune acordarea de abonamente lunare gratuite pe toate
liniile mijloacelor de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi
grav, cât şi pentru însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai
acestora, din municipiul Craiova, pentru luna aprilie 2017;
În conformitate cu prevederile art.23 alin.5 din Legea nr.448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, coroborat cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr.97/1999 privind garantarea furnizării de
servicii publice în transporturile rutiere şi pe căile navigabile interioare, Legii
nr.102/2001 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.148/2000
pentru modificarea unor reglementări în domeniul serviciilor publice de transport
local de călători, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind
transporturile rutiere şi Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local
cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.
221/2014
referitoare la tariful pentru abonamentul unic aferent transportului public local de
persoane prin curse regulate, efectuat de către Regia Autonomă de Transport Craiova,
în municipiul Craiova, în cuantum de 65 lei/lună;
În temeiul art.36, alin.2 lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.2, art.45, alin.2, lit.a,
art.61 alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind
administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă acordarea de abonamente lunare gratuite, pe toate liniile
mijloacelor de transport în comun, pentru persoanele cu handicap accentuat şi
grav, cât şi pentru însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali
profesionişti ai acestora, din municipiul Craiova, pentru luna aprilie 2017, în
baza valabilităţii certificatului de persoană cu handicap.
Art.2. Eliberarea abonamentelor de transport gratuite se va face astfel:
- pentru persoanele cu handicap, la cerere, pe baza certificatului de încadrare
în grad de handicap, abonamentele fiind nominale, cu îndeplinirea
următoarelor condiţii:
- să aibă domiciliul stabil în municipiul Craiova;
- să deţină certificat de încadrare în grad de handicap, eliberat de Comisia
Pentru Protecţia Copilului sau de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte
cu Handicap;
- să fie apte fizic pentru deplasare.
- însoţitorii care sunt supraveghetori ocazionali beneficiază de gratuitate pe
mijloacele de transport în comun, numai când acompaniază persoana cu
handicap, în baza legitimaţiei deţinute de bolnav;
- pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, se eliberează
abonamente nominale, care nu sunt transmisibile, evidenţa lor fiind în baza de
date a Direcţiei Asistenţă şi Protecţie Socială, figurând angajaţi cu contract de
muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată;
- pentru asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav
sau accentuat se eliberează abonamente nominale la cerere, în baza situaţiei
lunare transmise de DGASPC Dolj.
Art.3. Decontarea contravalorii abonamentelor eliberate în cursul lunii martie 2017,
către RAT S.R.L., se va face în baza decontului emis.
Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico-Financiară, Direcţia
Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova şi R.A.T.
SRL vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT. SECRETAR,
Radu MARINESCU Ovidiu MISCHIANU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.