MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 95
privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Clinic de
Neuropsihiatrie Craiova, pentru anul 2015
Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de
26.03.2015;
Având în vedere raportul nr.43716/2015 întocmit de Serviciul Resurse Umane prin
care se propune aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Clinic de
Neuropsihiatrie Craiova, pentru anul 2015 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.108, 110, 111, 112 şi
113/2015;
În conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, modificată şi completată, Legii nr.53/2003, republicată, privind Codul Muncii,
Ordinului nr.1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa
medicală spitalicească, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului
sănătăţii publice nr.1.778/2006 privind aprobarea normativelor de personal;
În temeiul art.36 alin.2 lit.a coroborat cu alin.3 lit.b, art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi
art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă organigrama şi statul de funcţii ale Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie
Craiova, pentru anul 2015, conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie
Publică Locală, Serviciul Resurse Umane şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie
Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT.SECRETAR,
Mihail GENOIU Ovidiu MISCHIANU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
ANEXA NR. 1 LA
H.C.L.95/2015
ORGANIGRAMA SPITALULUI CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE CRAIOVA PENTRU ANUL 2015 Total =525,5
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
PRIMAR
Y
MIHAIL GENOIU
CONSILIUL DE ADMINISTRATIE
Serviciul Resurse Umane, Organizare, 1 |4 | Compartiment Juridic - 1
Nonmmare si Sabrizare I „II
Birou Informatica si Statistica Medicala 2 >» M AGER 1 Di Comp. Securitatea Muncii PSI si Sit de Urgenta - ÎL
Birou Aprovizionare , Transporturi 9 > Pi Compartiment Audit -
> 4
Birou Administrativ p8 y Comp. Prev. si Controlal Infctiilor Nosocomiale | - 5
COMITET
Compartiment confesional L DIRECTOR Birou Achizitii Publice Contrac tari 1 2
y
Y Y
DIRECTOR FINANCIAR
DIRECTOR MEDICAL 1
CONTABIL 1
Y Y Y Y Y
- 1 p 1 Y
1
24 22 ISI 4
4 4
=
=
E) EI 2
5 =: SECTII CU PATURI 7 | 341,5 3
E 25 E= FI
=] Se g 3
's ERE E zi îi
= 8 :a
= 5 7] :3
z Bă 3 E: E E E:
Si Ei = Ă
4 4 Y Y Y
Y 2 Y Y Y Y Y y y Y 2 Y Y Y Y Y Y Y Y Y Y
- - 1 1 1 1 - 1 1 - 1 1 - 1 1 1 - - - - - -
8 8 8 68 63.5 48 58.5 4 27 4.5 l 30 19 3 7 4 34.5 | 7 2 2 L5 1 2
= zi
-e = IEN 3 3 o E E
o ii o — o = E
s|ălă 3 la 1E ls R = 3 |ă 3 3 3 3-A 3 EI
3 zi zi =) E 3 Ss EI Ss E=I Ezi > 2 pei pei o | o" 2 > E
Z [=% [=%) S Fi Z =| -S = =| Azi Ei o =! EI EI 33| o] 2 pe ici
s s s Ei 3 s& E ESI FA E =! 5 N zi 3i 3i SA Ss e EI S
=] =] 3 > E] EI & 2 [=8) zi 9 3 I=; R= R= 3 s| si] e -a E-
315| Z Ei 3 = || = | EI E 5 5 3 2] 3] e | 5 E
Și Și Și 8 E] (5) (5) (5) -R A EI =] e =!
E) E) E) 3 s a -a SSI -a 3 îsi Z â â i 3 Ag Ag 3 3 2 Pi
3 3 3 =! ş=i i R=| 3 R=| R=| 3 A = = 8 9 9 o 5] o '5| c = pa
"i "i "i ai = R= 3 i, 3 3 i, =: S s 9 E: 2 Să es] 9 9 5 Ei
5 [E | E: 3 la 2 || = | s E: Ei i i za 24 3 | E | |E|e
[E [E > 13 13183 =1313 ls |3 3 |8£ E 5 sg sf es Is |2|&
O O O A A Ea 2] 4 2] 2] 4 Ea = = & 23] 23] O <| 0O| 9 o (8) < a
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
ANEXA NR. 2 LA
H.C.L. 95/2015
STAT DE FUNCŢII AL SPITALULUI CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE CRAIOVA
PENTRU ANUL 2015
Funcţia, gradul
sau
Nr. treapta . Nivel Cuantum Grad/ Numar Numar Numar
profesională A treapta posturi posturi posturi
Crt. studii post -
conf. profesionala aprobate ocupate vacante
Legii
284/2010
) 1 2 3 4 5 6 7
COMITETUL DIRECTOR
1,0 Manager Ss 1 Medic primar 1 1 [9)
2,0 Director Medical Ss 1 Medic primar 1 [9) 1
Director
3,0 Financiar Ss 1 Economist | A 1 1 [9)
Contabil
SERVICIU RESURSE UMANE,
ORGANIZARE, NORMARE si SALARIZARE
Economist
40 Sef Serviciu s L IA 1 L o
5,0 Economist Ss 1 LA 1 1 [9)
6,0 Economist Ss 1 LA 1 1 [9)
7,0 Economist Ss 1 LA 1 1 [9)
Referent de
8,0 specialitate Ss 1 | 1 1 [9)
COMPARTIMENT JURIDIC
Consilier juridic
9,0 1 LA
BIROU INFORMATICA si
STATISTICA MEDICALA
Analist
10,0 programator sef 1 IA
birou
Analist
11,0 programator 1 LA
Referent de
12,0 specialitate 1 LA
COMPARTIMENT AUDIT
13,0 Economist 1 IA
BIROU APROVIZIONARE, TRANSPORTURI
Economist
14.0 Sef Birou L IA
15,0 Economist 1 IA
Referent de
16,0 specialitate 1 IA
Referent de
17,0 specialitate 1 |
18,0 Magaziner 1 |
19,0 Magaziner 1 |
20,0 Muncitor 1 |
21,0 Muncitor (sofer) 1 ]
22,0 Muncitor (sofer) 1 ]
23,0 Muncitor (sofer) 1 ]
BIROU ADMINISTRATIV
24,0
Sef Birou
Inginer
25,0
Referent de
specialitate
26,0
Inginer
27,0
Curier
28,0
Arhivar
29,0
Portar
30,0
Portar
31,0
Portar
32,0
Portar
33,0
Portar
34,0
Muncitor (frizer)
35,0
Muncitor (liftier)
36,0
Muncitor (liftier)
37,0
Muncitor (liftier)
38,0
Muncitor (liftier)
39,0
Muncitor (liftier)
40,0
Muncitor Bucatar
41,0
Muncitor Bucatar
42,0
Muncitor Bucatar
43,0
Muncitor Bucatar
44,0
Muncitor Bucatar
1 IA
1 ]
1 IA
1 N
1 ]
1 ]
1 ]
1 ]
1 ]
1 ]
1 N
1 N
1 N
1 ]
1 ]
1 ]
BLOC ALIMENTAR
1 ]
1 ]
1 ]
1 ]
1 ]
45,0 Muncitor Bucatar M 1 |
46,0 Muncitor Bucatar G 1 |
47,0 Muncitor Bucatar M 1 |
ECHIPA DE INTRETINERE
Referent de
48,0 specialitate Ss 1 |
şef echipă
49,0 Muncitor M 1 |
50,0 Muncitor M 1 |
51,0 Muncitor M 1 |
52,0 Muncitor M 4 Muncitor
(spatii verzi) necalificat
COMPARTIMENT SECURITATEA MUNCII,
PSI, PROTECTIA CIVILA
SI SITUATII DE URGENTA
53,0 Inginer s 1 IA
BIROU ACHIZITII PUBLICE,
CONTRACTARI
540 Economist Sef s 4 IA
birou
55,0 Consilier juridic Ss 1 IA
Referent de
56,0 specialitate Ss 1 Il]
COMPARTIMENT CONFESIONAL
57,0 Preot Ss 1 IA
COMPARTIMENT DE PREVENIRE
SI CONTROL AL INFECTIILOR NOZOCOMIALE
58,0 „Medic s 1 Primar
Epidemiologie
59,0 Asistent PL. 1 Principal
Epidemiologie
60,0 Asistent PL. 1 Principal 1 1
Igiena
61,0 Asistent PL. 1 Principal 1 1
Igiena
Agent
62,0 DDD. G 1 1 1
SECŢIA CLINICĂ NEUROLOGIE | = 68 PATURI, DIN CARE 3 PATURI DE TERAPIE ACUTA
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
Medic
Neurologie ,
63,0 Prof. Univ. Ss 1 Primar 1 1
şef secţie
64,0 Medic s 1,00 Primar 1 1
Neurologie
Medic
64,5 Neurologie s 0,50 Primar 0,5 0,5
Asistent
Universitar
Medic
65,0 Neurologie s 0,5 Primar 0,5 0,5
Asistent
Universitar
Medic
65,5 Neurologie s 0,5 Primar 0,5 0,5
Asistent
Universitar
66,5 Medic s 1,00 Primar 1 1
Neurologie
Medic
67,0 Neurologie s 0,50 Primar 0,5 0,5
Asistent
Universitar
68,0 Medic s 1 Primar 1 1
Neurologie
69,0 Medic Terapie Ss 1 Primar 1 1
ALT PERSONAL SANITAR SUPERIOR
70,0 Kinetoterapeut Ss 1 1 1
PERSONAL SANITAR - TREI TURE
740 [ASistentmedical| pu 1 Principal 1 1
Şef
72,0
Asistent medical
PL.
Principal
73,0
Asistent medical
PL.
74,0
Asistent medical
PL
Principal
75,0
Asistent medical
PL.
Principal
76,0
Asistent medical
PL.
Principal
77,0
Asistent medical
PL.
Principal
78,0
Asistent medical
Principal
79,0
Asistent medical
Principal
80,0
Asistent medical
PL.
Principal
81,0
Asistent medical
PL.
Principal
82,0
Asistent medical
PL
Principal
83,0
Asistent medical
PL.
Principal
84,0
Asistent medical
PL.
Principal
85,0
Asistent medical
Principal
86,0
Asistent medical
Principal
87,0
Asistent medical
PL.
Principal
88,0
Asistent medical
PL.
Principal
89,0
Asistent medical
PL.
Principal
90,0
Asistent medical
PL.
Principal
91,0
Asistent medical
PL.
Principal
92,0 Asistent medical PL. 1 Principal
93,0 Asistent medical PL. 1 Principal
94,0 Asistent medical PL. 1 Principal
95,0 Asistent medical PL. 1 Principal
96,0 Asistent medical PL. 1 Principal
97,0 Asistent medical Ss 1 Principal
98,0 Asistent medical PL. 1 Principal
99,0 Asistent medical PL. 1 Principal
100,0 Asistent medical PL. 1
PERSONAL SANITAR - POST FIX
101,0 Asistent medical PL. 1 Principal
Asistent medical PI
102,0 EEG Ss 1 Principal
Registrator
103,0 medical M 1
Registrator
104,0 medical M 1
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
105,0 Infirmieră G 1
106,0 Infirmieră G 1
107,0 Infirmieră G 1
108,0 Infirmiera G 1
109,0 Infirmiera G 1
110,0 Infirmiera G 1
111,0 Infirmiera G 1
112,0 Infirmiera G 1
113,0 Infirmiera 1 1
114,0 Infirmieră 1 1
115,0 Infirmiera 1 1
116,0 Infirmieră 1 1
117,0 Infirmieră 1 [9)
118,0 Infirmieră 1 1
119,0 Infirmieră 4 4
120,0 Infirmiera 1 [9)
121,0 Infirmiera 1 [9)
122,0 Garderobiera 1 [9)
123,0 Brancardier 1 1
124,0 Brancardier 1 1
125,0 Brancardier 1 1
126,0 Brancardier 1 [9)
127,0 Brancardier 1 1
128,0 ingrijitoare 1 1
129,0 ingrijitoare 1 1
130.0 Îngrijitoare 4 o
131,0 ingrijitoare 1 19)
SECŢIA CLINICĂ NEUROLOGIE II = 68 PATURI, DIN CARE 3 PATURI DE TERAPIE ACUTA
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
Medic
132,0 Neurologie 1 Primar 1
Sef secţie
133,0 Neue 1 Primar 1
134,0 Neue 1 Primar 1
135,0 Medic 1 Primar 1
Neurologie
Medic
135,5 N Ss 0,5 Primar 0,5 0,5
Neurologie
136,5 Medic s 1 Primar 1 1
Neurologie
137,5 Medic s 1 Specialist 1 [)
Neurologie
138,5 Medic s 1 Specialist 1 [)
Neurologie
PERSONAL SANITAR - TREI TURE
1395 |ASistentmedical| — ş 1 Principal 1 1
Sef
140,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
141,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
142,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
143,5 Asistent medical PL. 1 1 [9)
144,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
145,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
146,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
147,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
148,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
149,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
150,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
151,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
152,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
153,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
154,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
155,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
156,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
157,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
158,5 Asistent medical PL. 1 Principal
159,5 Asistent medical PL. 1 Principal
160,5 Asistent medical PL. 1 Principal
161,5 Asistent medical PL. 1 Principal
162,5 Asistent medical PL. 1 Principal
163,5 Asistent medical Ss 1
164,5 Asistent medical PL. 1 Principal
165,5 Asistent medical PL. 1
166,5 Asistent medical PL. 1 Principal
167,5 Asistent medical Ss 1 Principal
PERSONAL SANITAR - POST FIX
168,5 Asistent medical PL. 1
169,5 Asistent masaj PL. 1 Principal
Registrator
170,5 medical M 1 Principal
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
171,5 Infirmieră G 1
172,5 Infirmieră G 1
173,5 Infirmiera G 1
174,5 Infirmiera G 1
175,5 Infirmiera G 1
176,5 Infirmieră G 1
177,5 Infirmiera G 1
178,5 Infirmiera G 1
179,5 Infirmieră G 1
180,5 Infirmieră G 1 1 1
181,5 Infirmiera G 1 1 1
182,5 Infirmieră G 1 1 1
183,5 Infirmieră G 1 1 1
184,5 Infirmieră G 1 1 1
185,5 Infirmieră G 1 1 1
186,5 Brancardier G 1 1 1
187,5 Brancardier G 1 1 1
188,5 Brancardier G 1 1 1
189,5 Brancardier G 1 1 1
190,5 Brancardier G 1 1 1
191,5 Garderobier M 1 1 1
192,5 ingrijitoare G 1 1 1
193,5 ingrijitoare G 1 1 19)
194,5 Îngrijitoare G 1 1 [)
195,5 ingrijitoare G 1 1 19)
CAMERA DE GARDA - NEUROLOGIEE | SI II - PERSONAL SANITAR - TREI TURE
196,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
197,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
198,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
199,5 Asistent medical Ss 1 1 1
200,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
201,5 Infirmieră G 1 1 1
202,5 ingrijitoare G 1 1 19)
203,5 ingrijitoare G 1 1 1
SECŢIA CLINICĂ RECUPERARE NEUROLOGICA = 45 PATURI
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
Medic Balneo-
204,5 fizioterapie Ss 1 Primar 1 1
şef secţie
205,0 Medic s 0,5 Primar 0,5 0,5
Neurologie
Medic Balneo-
206,0 fizioterapie Ss 1 Primar 1 1
206,5 Medic Balneo- s 0,5 Primar 0,5 0,5
fizioterapie
ALT PERSONAL SANITAR SUPERIOR
207,5 Kinetoterapeut Ss 1 1 1
208,5 Kinetoterapeut Ss 1 1 1
209,5 Kinetoterapeut Ss 1 1 [9)
210,5 Profesor CFM Ss 1 Principal 1 1
211,5 Kinetoterapeut Ss 1 Principal 1 1
PERSONAL SANITAR - TREI TURE
212,5 [Asistentmedical| ş 1 Principal 1 1
şef
213,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
214,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
215,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
216,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
217,5 Asistent medical ssD 1 Principal 1 1
218,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1 1
219,5 Asistent medical Ss 1 Principal 1 1
220,5 Asistent medical PL. 1 Principal
221,5 Asistent medical PL. 1 Principal
222,5 Asistent medical PL. 1 Principal
223,5 Asistent medical Ss 1 Principal
224,5 Asistent medical PL. 1 Principal
225,5 Asistent medical PL. 1 Principal
226,5 Asistent medical PL. 1 Principal
227,5 Asistent medical PL. 1 Principal
228,5 Asistent medical PL. 1 Principal
229,5 Asistent medical PL. 1 Principal
230,5 Asistent medical PL. 1 Principal
231,5 Asistent medical Ss 1 Principal
PERSONAL SANITAR - POST FIX
232,5 Asistent medical PL. 1 Principal
233,5 Asistent Masaj PL. 1
234,5 Asistent Masaj PL. 1 Principal
235,5 Asistent Balneo-| pu 1 Principal
fizioterapie
236,5 Asistent Masaj PL. 1 Principal
237,5 |ASistentBalneo-| pu 1 Principal
fizioterapie
238,5 Regisirator M 1 Principal
medical
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
239,5 Infirmieră G 1
240,5 Infirmieră G 1
241,5 Infirmieră G 1 1 1
242,5 Infirmieră G 1 1 1
243,5 Infirmiera G 1 1 1
244,5 Infirmiera G 1 1 1
245,5 Infirmiera G 1 1 1
246,5 Infirmiera G 1 1 1
247,5 Infirmieră G 1 1 1
248,5 Infirmiera G 1 1 [9)
249,5 Infirmiera G 1 1 [9)
250,5 Brancardier G 1 1 1
251,5 Brancardier G 1 1 1
252,5 ingrijitoare G 1 1 1
FARMACIE CU CIRCUIT ÎNCHIS NEUROLOGIE | SI II, RECUPERARE-NEUROLOGICA, PSIHIATRIE II
253,5 Farmacist s 1 Primar 1 1
sef secţie
254,5 Farmacist Ss 1 Primar 1 [9)
Asistentă
255,5 farmacie PL. 1 Principal 1 1
Asistentă
256,5 farmacie PL. 1 Principal 1 1
Asistentă
257,5 farmacie PL. 1 Principal 1 1
258,5 Asistent PL. 1 Principal 1 1
farmacie
259,5 Asistentă PL. 1 Principal 1 1
farmacie
260,5 Registrator M 1 Principal 1 1
medical
CABINET CARDIOLOGIE
PERSONAL SANITAR SUPERIOR SI SANITAR MEDIU
Medic A
261,5 Cardiologie Ss 1 Primar 1 1
262,5 Asistentă PL. 1 Principal 1 1
medicală
CABINET MEDICINA MUNCII
263,5 Medic Ss 1 Specialist 1 1
264,5 Medic de s 1 Specialist 1 [)
medicina muncii
CABINET ORL
265,0 Medic ORL Ss 0,5 Primar 0,5 0,5
266,0 Asistent medical PL. 1 1 [9)
SECŢIA CLINICĂ PSIHIATRIE | = 70 PATURI
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
2670 | Medie Psihaiie| ş 1 Primar 1 1
Şef secţie
267,5 Medic Ss 0,50 Specialist 0,5 0,5
268,5 Medic Psihiatrie Ss 1 Specialist 1 1
269,5 Medic Psihiatrie s 4 Primar 1 4
270,5 Medic Psihiatrie s 4 Primar 1 o
271,0 Medic Psihiatrie Ss 0,5 Primar 0,5 0,5
271,5 Medic Psihiatrie Ss 0,5 Primar 0,5 0,5
272,0 Medic Psihiatrie Ss 0,50 Specialist 0,5 0,5
273,0 Medic Psihiatrie Ss 1 Specialist 1 1
ALT PERSONAL SANITAR SUPERIOR
274,0 Psiholog Ss 1 Principal 1 1
274,5 Sociolog Ss 0,5 Principal 0,5 0,5
PERSONAL SANITAR -TREI TURE
275,5
Asistent medical
şef
276,5
Asistent medical
PL.
277,5
Asistent medical
PL.
278,5
Asistent medical
PL.
279,5
Asistent medical
PL.
280,5
Asistent medical
281,5
Asistent medical
PL.
282,5
Asistent medical
283,5
Asistent medical
PL.
284,5
Asistent medical
PL
285,5
Asistent medical
286,5
Asistent medical
PL.
287,5
Asistent medical
PL.
288,5
Asistent medical
PL.
289,5
Asistent medical
PL.
290,5
Asistent medical
PL.
291,5
Asistent medical
PL.
292,5
Asistent medical
PL.
293,5
Asistent medical
294,5
Asistent medical
295,5
Asistent medical
296,5
Asistent medical
PL.
297,5
Asistenta
medicala
PL.
298,5
Asistent medical
PL.
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1 Principal
1
PERSONAL SANITAR - POST FIX
299,5 Asistent medical PL. 1 1
300,5 Asistent medical PL 1 Principal 1
301,5 Registrator M 1 Principal 1
medical
302,5 Regisirator M 1 Principal 1
medical
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
303,5 Infirmieră G 1 1
304,5 Infirmieră G 1 1
305,5 Infirmieră G 1 1
306,5 Infirmieră G 1 1
307,5 Infirmieră G 1 1
308,5 Infirmieră G 1 1
309,5 Infirmieră G 1 1
310,5 Brancardier G 1 1
311,5 ingrijitoare G 1 1
312,5 ingrijitoare G 1 1
313,5 ingrijitoare G 1 1
CAMERA DE GARDA - PSIHISTRIE | - PERSONAL SANITAR - TREI TURE
314,5 Asistent PL. 1 Principal 1
medical
315,5 Asistent medical PL. 4 1
316,5 Asistent s 1 Principal 1
medical
3175 |ASistentmedical| pu 1 Principal 1
318,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
319,5 Infirmieră G 1 1
320,5 Infirmieră G 1 1
321,5 Îngrijitoare G 1 1
SPITALIZARE DE ZI CLINCA PSIHIATRIE | = 20 LOCURI
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
322,5 Medic Psihiatrie Ss 1 Primar 1
323,5 Psiholog Ss 1 1
PERSONAL SANITAR - POST FIX
324,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1
325,5 Asistent medical PL 1 Principal 1
FARMACIE CU CIRCUIT ÎNCHIS PSIHIATRIE |
326,5 Farmacist s 1 Primar 1
Sef
Asistent
327,5 farmacie PL. 1 1
328,5 Asistent PL. 1 Principal 1
farmacie
329,5 Asistent PL. 1 Principal 1
farmacie
INFORMATICA
330,5 Analist s 1 IA 1
programator
BLOC ALIMENTAR
331,5 Muncitor Bucatar G 1 | 1
332,5 Muncitor Bucatar G 1 | 1
333,5 Muncitor Bucatar G 1 | 1
334,5 Muncitor Bucatar G 1 | 1
MUNCITORI
335,5 Portar G 1 ] 1
336,5 Portar G 1 ] 1
337,5 Portar G 1 ] 1
338,5 Portar G 1 ] 1
339,5 Portar G 1 ] 1
340,5 Muncitor (lacatus M 4 | 1
mecanic)
341,5 Magaziner G 1 1
342,5 Muncitor M 1 ! 1
(intretinere)
SECŢIA CLINICĂ NEUROPSIHIATRIE INFANTILĂ = 25 PATURI
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
Medic Psihiatrie
343,5 Pediatrica Ss 1 Primar 1
şef secţie
Medic Psihiatrie aţi
344,5 Pediatrica Ss 1 Specialist 1
ALT PERSONAL SUPERIOR SANITAR
345,5 Profesor CFM Ss 1 Principal 1
346,5 Psiholog s 1 Principal 1
347,5 Sociolog Ss 1 1
348,5 Fiziokineto- s 4 1
terapeut
PERSONAL SANITAR - TREI TURE
349,5 Asistent medical PL. 1 Principal 1
350,5 Asistent medical PL. 1 Principal
351,5 Asistent medical PL. 1 Principal
352,5 Asistent medical PL. 1 Principal
353,5 Asistent medical PL. 1 Principal
354,5 Asistent medical PL. 1 Principal
355,5 Asistent medical PL. 1 Principal
356,5 Asistent medical Ss 1 Principal
357,5 Asistent medical PL. 1
PERSONAL SANITAR - POST FIX
358,5 Asistent medical PL. 1 Principal
359,5 Registrator M 1 Principal
medical
PERSONAL SANITAR AUXILIAR
360,5 Infirmieră G 1
361,5 Infirmieră G 1
362,5 Infirmieră G 1
363,5 Infirmieră G 1
364,5 Infirmiera G 1
365,5 Infirmiera G 1
366,5 Infirmiera G 1
367,5 Infirmiera G 1
368,5 Brancardier G 1
369,5 ingrijitoare G 1
370,5 ingrijitoare G 1
SECŢIA CLINICA PSIHIATRIE II = 60 PATURI
PERSONAL SANITAR SUPERIOR
Medic Psihiatrie
371,5 Set secţie Ss 1 Primar
372,5 Medic Psihiatrie Ss 1 Primar
373,5 Medic Psihiatrie Ss 1 Primar
374,5 Medic Psihiatrie Ss 1 Primar
375,5 pe s 1 Primar
376,0 Medic Psihiatrie Ss 0,5 Primar
377,0 Medic Psihiatrie Ss 1 Primar
ALT PERSONAL SANITAR SUPERIOR
378,0 Psiholog Ss 1 Principal
PERSONAL SANITAR - TREI TURE
379,0 Asistent medical PL. 1 Principal
380,0 Asistent medical PL. 1 Principal
381,0 Asistent medical PL. 1 Principal
382,0 Asistent medical PL. 1 Principal
383,0 Asistent medical Ss 1 Principal
384,0 Asistent medical PL. 1
385,0 Asistent medical PL. 1 Principal
386,0 Asistent medical PL. 1 Principal
387,0 Asistent medical PL. 1 Principal
388,0 Asistent medical PL. 1 Principal
389,0 Asistent medical PL. 1 Principal
390,0 Asistent medical PL. 1 Principal
391,0 Asistent medical Ss 1 Principal
392,0 Asistent medical PL. 1 Principal
293,0 Asistent medical Ss 1 Principal
394,0 Asistent medical PL. 1 Principal
395,0 Asistent medical PL. 1 Principal
396,0 Asistent medical PL. 1
397,0 Asistent medical Ss 1 Principal
PERSONAL SANITAR - POST FIX
398.0 Registrator M 4
medical
399,0 Regi
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.