Craiova › 24 februarie 2011

HCL 86/2011 adoptată

SCOATEREA LA LICITAŢIE ÎN VEDEREA ÎNCHIRIERII PÂNĂ LA DATA DE 01.08.2012 A UNOR SUPRAFEŢE DE TEREN CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA SITUATE ÎN TÂRGUL DE SĂPTĂMÂNĂ 1 MAI

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.86 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 24.02.2011; Având în vedere raportul nr.29728/2011 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune scoaterea la licitaţie, în vederea închirierii, a unor suprafeţe de teren care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, situate în Târgul de Săptămână 1 Mai şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.39, 40, 41, 42 şi 43/2011; În conformitate cu prevederile Legii nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată şi completată şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 aprobată prin Legea nr. 22/2007; În temeiul art.36, alin.2, lit.c coroborat cu alin.5, lit.a, art.123, alin.1 şi alin.2, art.45, alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă scoaterea la licitaţie, în vederea închirierii, până la data de 01.08.2012, a unor suprafeţe de teren care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, situate în Târgul de Săptămână 1 Mai, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Studiul de oportunitate şi Caietul de sarcini în vederea închirierii suprafeţelor de teren identificate la art.1, conform anexelor nr.2 şi nr.3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Preţul minim de pornire al licitaţiei se stabileşte în conformitate cu art.67, alin.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.428/2010 privind impozitele şi taxele locale. Art.4. Se împuterniceşte administratorul S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. să desemneze comisia de evaluare a ofertelor şi să semneze contractele de închiriere, prevăzute la art.1. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Economico- Financiară şi S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Nicolae Sidor MARINESCU Nicoleta MIULESCU Anexa nr.1 la Hotărârea nr.86/2011 TERENURI SCOASE LA LICITATIE PUBLICA IN VEDEREA INCHIRIERII NR DENUMIRE AGENT ECONOMIC SUPRAFATA POZITIE IN NUMAR .CRT . PROPRIATAR CONSTRUCTIE TEREN TEREN CONVENTIE PROVIZORIE PROPUSA TRONSON/POZITIE PENTRU INCHIRIERE 1. SC C.M.TIHI TEXTIL SRL 9,97 MP R1 , POZITIA NR.4 509/27.01.2011 2. TRICA MARIA MAGDALENA PFA 10,27 MP R1 , POZITIA NR.5 507/27.01.2011 3. SC FLORISCARD IMPEX SRL 10,62 MP R1 , POZITIA NR.6 500/27.01.2011 4. SC TEHNO-VILA SRL 9,09 MP R1 , POZITIA NR.7 506/27.01.2011 5. SC MARDOHEU IMPEX SRL 10,36 MP R1, POZITIA NR.11 549/28.01.2011 6. VLAD MARILENA LUMINITA II 10,62 MP R1, POZITIA NR.12 596/31.01.2011 7. SC CVB INSTALATII SRL 11,18 MP R1, POZITIA NR.14 593/31.01.2011 8. PADEANU NICOLAE SI MARIA IF 10,87 MP R1, POZITIA NR.16 545/28.01.2011 9. SC ELECTROBAND COM SRL 10,61 MP R1, POZITIA NR.17 501/27.01.2011 10. CIUCA M IONEL II 11,73 MP R1, POZITIA NR 18 503/27.01.2011 11. MISU ION PFA 10,99 MP R1, POZITIA NR. 19 578/28.01.2011 12. RATA A MARIA IF 12,03 MP R1, POZITIA NR. 20 644/01.02.2011 13. SC COSLOVI COM SRL 10,32 MP R2, POZITIA NR. 1 554/28.01.2011 14. PAULOVICI MARIANA II 7,80 MP R2, POZITIA NR. 2 553/28.01.2011 15. SC BUMARJAN COMEXIM SRL 9,48 MP R2, POZITIA NR. 3 606/31.01.2011 16. VOINEA C.MARIA PFA 6,30 MP R2, POZITIA NR. 5 517/27.01.2011 17. PERJU E. CONSTANTA PFA 9,00 MP R2, POZITIA NR. 6 516/27.01.2011 18. SC PATILEX SRL 6,30 MP R2, POZITIA NR. 8 643/01.02.2011 19. SC GOTAMA COM SRL 8,70 MP R2, POZITIA NR .10 515/27.01.2011 20. SC LARPIT SRL 9,12 MP R2, POZITIA NR. 11 504/27.01.2011 21. OLTEANU G.MARIN IF 9,54 MP R2, POZITIA NR.12 595/31.01.2011 22. SC ZAFEXIM SRL 8,79 MP R2, POZITIA NR. 14 520/27.01.2011 23. ALAMITA IONUT CATALIN PFA 9,12 MP R2, POZITIA NR. 19 548/28.01.2011 24. PARGHEL SORIN II 9,21 MP R2. POZITIA NR. 20 598/31.01.2011 25. SC STAR-BIKE SRL 27,05 MP R3. POZITIA NR. 1 551/28.01.2011 26. SC VIOMADI GENCOM SRL 20,87 MP R3. POZITIA NR. 2 513/27.01.2011 27. SC EDONIS SRL 21,94 MP R3. POZITIA NR. 3 514/27.01.2011 28. SC PASENTA COM SRL 38,86 MP R3. POZITIA NR. 4 502/27.01.2011 29. SC AKIRO SRL 28,59 MP R3. POZITIA NR. 8 510/27.01.2011 30. SC ENELRIN COM SRL 20,00 MP R4. POZITIA NR. 15 645/01.02.2011 31. SC STAMIRA COM SRL 15,25 MP R4. POZITIA NR. 16 607/31.01.2011 32. SAVA V. NICUSOR II 10,08 MP R4. POZITIA NR. 19 519/27.01.2011 33. PIRVULOIU GIGEL II 9,40 MP R4. POZITIA NR. 23 508/27.01.2011 34. DUMITRU GRIGORETA II 26,02 MP R4. POZITIA NR. 30 741/04.02.2011 35. OPREA RODICA PFA 11,90 MP R4. POZITIA NR. 27 496/27.01.2011 36. CIOACA D.FLOAREA PFA 12,50 MP R4. POZITIA NR. 32 602/31.01.2011 37. SC SPIRY 88 SRL 21,73 MP R4. POZITIA NR. 35 518/27.01.2011 38. SC CHANTEI SRL 21,99 MP R4. POZITIA NR. 36 495/27.01.2011 39. SC CAMIROD SRL 31,78 MP R4. POZITIA NR 42 556/28.01.2011 40 SC MARYAMY SRL 10,00 MP R4. POZITIA NR 40 694/03.02.2011 41. CALARASU C. IULIANA II 15,30 MP R4. POZITIA NR 46 674/02.02.2011 42. COJOCARU GABRIELA CRISTINA PFA 15,00 MP R4. POZITIA NR 47 594/31.01.2011 43. SC GERCAMY SERVPRODCOM SRL 15,90 MP R4. POZITIA NR 48 555/28.01.2011 44. SC DELEX MOBIPROD SRL 16,90 MP R4. POZITIA NR. 49 550/28.01.2011 45. GHINEA I. ILIE II 18,04 MP R4. POZITIA NR. 50 546/28.01.2011 46. STUPARIU MARIN PFA 9,70 MP R4. POZITIA NR. 51 547/28.01.2011 47. MOSOIU A. ION II 35,49 MP R4. POZITIA NR. 52 464/26.01.2011 48. DUMITRU N. NICOLAE IF 25,08 MP R4. POZITIA NR. 55 544/28.01.2011 49. UDRILESCU GEORGETA II 23,27 MP R5. POZITIA NR. 1 505/27.01.2011 50. SANDU I.A. MARIAN PFA 18,67 MP R5.POZITIA NR. 2 713/03.02.2011 51. PETRESCU FLORIN COSMIN PFA 50,11 MP R5 . POZITIA NR. 4 600/31.01.2011 52 SURCEL RADU II 26,31 MP R5 . POZITIA NR. 1L 552/28.01.2011 53. SC ICAMAREN COM SRL 27,37 MP R5. POZITIA NR. 4L 601/31.01.2011 54. SC ROTFEL COM SRL 31,49 MP R5. POZITIA NR. 6L 597/31.01.2011 55. SC STIMIR COM SRL 51,06 MP R5. POZITIA NR. 7L 465/26.01.2011 56. SC AD-VYVY SRL 45,10 MP R5. POZITIA NR. 8L 494/27.01.2011 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Nicolae Sidor MARINESCU Anexa nr.2 la Hotărârea nr.86/2011 STUDIU DE OPORTUNITATE INTORODUCERE OBIECTUL STUDIULUI DE OPORTUNITATE Inchirierea terenului din Targul de saptamana 1Mai , in suprafata de 1863 mp, identificat conform planului de amplasament si delimitare anexa la Certificatul de Urbanism nr. ………………………… II. OBIECTUL INCHIRIERII Terenul ce urmeaza a fi inchiriat are o suprafata de 1863 mp si este destinat pentru inchiriere in vederea amplasarii de constructii cu caracter provizoriu si are vecinatatile si dimensiunile conform planului de amplasament anexat la documentatia de urbanism nr.......................... din care rezulta regimul economic , tehnic si juridic al amplasamentului . 2.1 Distingem urmatoarele categorii de teren din punctul de vedere al tipului de proprietate. • Teren apartinand domeniului public al Municipiului Craiova aflat in administrarea Serviciului Public Administratia Pietelor si Targurilor Craiova conform HCL 275/29.07.2010 2.2 Terenul in suprafata de 1863 mp . este situat in Craiova , str.Raului , nr.333A , jud Dolj . MOTIVATIA INCHIRIERII Motivele de ordin legislativ, economic , financiar , social care impun inchirierea terenului in suprafata de 1863 mp sunt urmatoarele: III.1 Administrarea eficienta a domeniului public si privat al Municiupiului Craiova aflat in administrarea Serviciului Public Administratia Pietelor si Targurilor pentru atragerea de venituri la bugetul propriu si la bugetul local. III.2 Cresterea potentialului zonei din punct de vedere al dotarilor. III.3 Reconfigurarea urbanistica de o maniera superioara in Targul de saptamana 1 Mai III.4 Conform Legii 213 / 1998 – privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia-art.14 ’’(1)Inchirierea bunurilor proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ –teritoriale se aproba , dupa caz , prin hotarare a Guvernului , a Consiliului Judetean , a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a Consiliului local’’art.15 “Concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica, in conditiile legii” , Legea 215 / 2001- legea administratiei publice- republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,- art.123 “(1) Consiliile locale si consiliile judetene hotarasc ca bunurile ce apartin domeniului public sau privat, de interesc local sau judetean, dupa caz, sa fie date in administrarea regiilor autonome si institutiilor publice, sa fie concesionate ori sa fie inchiriate.Acestea hotarasc cu privire la cumpararea unor bunuri ori la 1 vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judetean, in conditiile legii”; “(2) Vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica , organizata in conditiile legii." IV. DURATA INCHIRIERII IV.1 Terenul , proprietate publica a Municipiului Craiova aflat in administrarea Serviciului Public Administratia Pietelor si Targurilor , situat in Targul de saptamana 1Mai , str.Raului , nr 333A , Craiova , in suprafata de 1863 mp se inchiriaza pana la data de 01.08.2012. IV.2 Contractul de inchiriere poate fi prelungit conform legii cu o perioada egala cu durata initiala a inchirierii prin Hotarare a Consiliului Local Municipal Craiova. V. ELEMENTE DE PRET V.1 Pretul minim de pornire al licitatiei este cel stabilit prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr 428/25.11.2010 V.2 Plata chiriei se face lunar.. V.3 Pentru plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se datoreaza majorari de intarziere conform legislatiei in vigoare. VI. CARACTERISTICILE INVESTITIEI In vederea exploatarii eficiente si profitabile a terenului in suprafata de 1863 mp, se impune realizarea unor spatii comerciale cu caracter provizoriu in vederea comercializarii produselor alimentare si nealimentare . VII MODALITATILE DE ACORDARE A INCHIRIERII 7.1 .Procedura de inchiriere se realizeaza in conformitate cu prevederile Legii 213/1998 –privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia , -art.14(1) Inchirierea bunurilor proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ – teritoriale se aproba dupa caz , prin hotarare a Guvernului , a Consiliului Judetean , a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a Consiliului Local ‘’art.15 “Concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica, in conditiile legii” , Legea 215 / 2001- legea administratiei publice- republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,- art.123 “(1) Consiliile locale si consiliile judetene hotarasc ca bunurile ce apartin domeniului public sau privat, de interesc local sau judetean, dupa caz, sa fie date in administrarea regiilor autonome si institutiilor publice, sa fie concesionate ori sa fie inchiriate.Acestea hotarasc cu privire la cumpararea unor bunuri ori la vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judetean, in conditiiloe legii”; “(2) Vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica , organizata in conditiile legii." Februarie 2010 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Nicolae Sidor MARINESCU 2 Anexa nr.3 la Hotărârea nr.86/2011 CAIET DE SARCINI PRIVIND INCHIRIEREA PRIN LICITATIE PUBLICA A TERENULUI SITUAT IN TARGUL DE SAPTAMANA 1 MAI , TRONSON/RANDUL R............., POZITIA NR................................. 1. INFORMATII GENERALE PRIVIND OBIECTUL INCHIRIERII: 1.1 Denumire : Teren dat in administrarea SC „Târguri şi Pieţe Craiova”SRL 1.2 Amplasare: Terenul se afla amplasat in Targul de Saptamana 1Mai 1.3 Suprafata: Terenul are o suprafata de ..................... mp 1.4 Descriere :Terenul se afla tronsonul/randul R.........., pozitia nr..................... 1.5 Destinatie initiala :Teren ocupat cu constructia provizorie apartinand.................. 1.6 Destinatie viitoare : Amplasare constructie provizorie cu destinatie spatiu comercial 2. DURATA INCHIRIERII 2.1 Terenul va fi inchiriat pana la data de 01.08.2012 , cu posibilitatea prelungirii valabilitatii , prin act aditional. 3.OBIECTUL INCHIRIERII Terenul in suprafata de ..................... mp va fi inchiriat in vederea realizarii unei constructii provizorii cu destinatie de spatiu comercial.Lucrarile ulterioare pentru delimitarea acestei suprafete cad in sarcina locatarului cu obligatia obtinerii tuturor avizelor si autorizatiilor de functionare si de construire . 4. CHIRIA 4.1 Pretul minim de la care porneste licitatia este prevazut de HCL nr. 428/2010 , art.67 , respectiv 8,40 lei/mp/luna 4.2 Chiria se va achita pana la sfarsitul lunii pentru luna in curs. 4.3 Neplata chiriei in termenul prevazut la punctul 4.2 atrage plata majorarilor de intarziere in cuantumul stabilit de prevederile legale in vigoare pentru fiecare zi de intarziere. 4.4 Plata chiriei se poate efectua in numerar la casieria unitatii , sau prin ordin de plata in contul locatorului . 4.5 Chiria se va majora ori de cate ori vor fi prevazute modificari de lege sau de hotarari ale Consiliului Local Municipal Craiova. 5. GARANTII 5.1 Garantia de participare este in suma de ............ lei. 5.2 Garantia de participare se depune in numerar la casieria unitatii. 5.3 Garantia de participare va fi restituita in urmatoarele situatii: - in cel mult trei zile lucratoare de la data constituirii garantiei de buna executie pentru ofertantul a carui oferta a fost declarata castigatoare; - in cel mult trei zile lucratoare de la data licitatiei pentru ofertantii ale caror oferte au fost declarate necastigatoare; 5.4 Garantia de buna executie se va constitui pana la data semnarii contractului de inchiriere si va reprezenta contravaloarea chiriei pe doua luni consecutive. 5.5 Modalitatile de constituire a garantiei de buna executie sunt: scrisoare de garantie bancara , ordin de plata in contul SC,,Piete si Targuri Craiova’’ SRL sau in numerar la casieria unitatii. 6. DREPTURILE SI OBLIGATIILE LOCATARULUI 6.1 Locatarului ii este interzis sa subinchirieze , cesioneze sau asocieze cu alte persoane fizice sau juridice , sub sanctiunea rezolvirii de drept a contractului , fara somatie sau punere in intarziere si fara interventia instantei judecatoresti (pact comisoriu grad IV) , autoritatea locala avand dreptul sa dezafecteze terenul inchiriat ocupat de investitiile realizate si sa dispuna aducerea acestuia in stare initiala pe cheltuiala exclusiva a locatarului . 6.2 Locatarul are obligatia efectuarii curateniei in spatiul amplasat pe terenul ce face obiectul contractului de inchiriere , precum si incheierea unui contract de prestari servicii cu SC,,Salubritate Craiova’’SRL 6.3 Locatarul se obliga sa respecte si va fi direct raspunzator pe toata durata contractului de inchiriere de aplicarea normelor legale privind protectia mediului, protectia si paza impotriva incendiilor , a normelor legale privind protectia muncii , precum si orice alte obligatii legale ce rezulta din activitatea pe care o desfasoara. 6.4 Lucrarile de imbunatatire si igienizare ale spaţiului comercial cad in sarcina chiriasului fara sa afecteze cuantumul chiriei 6.5 Locatarul se obliga sa ingrijeasca si sa conserve spaţiului comercial ca un bun proprietar 6.6 Locatarul se obliga sa utilizeze terenul numai pentru activitatea destinata. 6.7 La incetarea contractului de inchiriere locatarul are obligatia sa restituie terenul in starea initiala . 6.8 Chiriasul are obligatia obtinerii tuturor avizelor si autorizatiilor de functionare . 6.9 Chiriasul are obligatia de a elibera terenul in termen de 15 zile de la notificare , in conditiile in care exista un plan de modernizare a zonei respective 7. DREPTURILE SI OBLIGATIILE LOCATORULUI 7.1 Locatorul are dreptul sa inspecteze terenul ce face obiectul contractului de inchiriere si sa verifice respectarea obligatiilor asumate de locatar 7.2 Locatorul are obligatia de a instiinta chiriasul cu 15 zile inainte de o eventuala schimbare a situatiei terenului respectiv , sau atunci cand nu se cunoaste , in 15 zile de la producerea schimbarii respective 8. INCHEIEREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE 8.1 Ofertantul castigator va fi notificat despre acceptarea ofertei sale in termen de 3 zile de la data adjudecarii licitatiei 8.2 Contractul de inchiriere se incheie in termen de maxim 15 zile calendaristice de la data informarii ofertantului castigator despre acceptarea ofertei sale . 9. INCETAREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE 9.1 Contractul de inchiriere poate inceta : a. prin acordul ambelor parti b. la expirarea termenului de inchiriere c. inainte de termenul stabilit , prin vointa unilaterala a locatorului , in situatia unei modernizari sau reorganizarii pietei, d. in situatia nerespectarii obligatiilor asumate prin contract e. in cazul in care se constata ca terenul pe care se afla amplasata constructia este solicitat in baza Legii nr. 10/2001 republicata si Legea nr. 247/2005,precum şi la demararea procedurilor de vânzare a spaţiului, contractul de inchiriere inceteaza de drept , cu conditia notificarii prealabile a locatorului cu 30 de zile inainte 9.2 Contractul se [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro