23 februarie 2017

HCL 57/2017 Craiova adoptată

Prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii

Pe scurt

Se aprobă prelungirea cu 1 an a contractelor de închiriere pentru locuințe destinate tinerilor, construite prin programe naționale de investiții. Primarul poate semna actele adiționale pentru această prelungire, iar serviciile locale vor pune în aplicare hotărârea. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea să rămână în casele respective încă un an, fără schimbări de plată sau condiții noi, până la finalizarea perioadei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 57 din 2017 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
57 / 2017
Data
23 februarie 2017
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.57 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 23.02.2017; Având în vedere raportul nr.16595/2017 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional; În conformitate cu prevederile art.72 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată, art.32 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, art.8, alin.4 şi 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei şi Titlului IX, Capitolul V-Contractul de locaţiune din Codul Civil; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3, art.61, alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova, să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere a locuinţelor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT. SECRETAR, Marin Traian RADU Ovidiu MISCHIANU ANEXA LA HOTĂRÂREA NR.57/2017 Prelungire contracte de inchiriere a locuintelor pentru tineri construite prin ANL Nr.crtNR_CONTR DATA_CONTR.NUME PRENUME STR_CO NR_COBL_CO SC_COAP 1 11001 17.03.2003 TOADER COSTINEL Oltenia 1A T1 2 16 2 149916 17.12.2003 PATRU MIHAELA ANI Oltenia 1A T1 6 11 3 238966 29.12.2004 NITA DANUT ALEXANDRU Oltenia 1B T2 1 3 4 238971 29.12.2004 [persoană fizică] 1B T2 1 8 5 238972 29.12.2004 [persoană fizică] 1B T2 1 9 6 238992 29.12.2004 DOBRESCU ALEXANDRA MIHAELAOltenia 1B T2 2 17 7 238995 29.12.2004 CIRSTEA CLAUDIA MIHAELA Oltenia 1B T2 2 20 8 239012 29.12.2004 ANASTASIU CORNEL Oltenia 1B1 T2 4 4 9 239017 29.12.2004 GUTA ELENA Oltenia 1B T2 4 9 10 239037 29.12.2004 MIROIU MIHAELA ANGELA Oltenia 1B T2 5 9 11 239052 29.12.2004 NICHIFOR ION CATALIN Oltenia 1C T3 2 1 12 149883 17.12.03 ION SERBAN MARIAN SILVIU Oltenia 1C T3 2 14 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marin Traian RADU Page 1 (... Page 2 Page 3 Page 4 5 16 Page 5

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala