Pe scurtSe aprobă modificarea Actului constitutiv și a Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova”, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. Se desemnează domnul Manda Marian-Sorin să semneze actele adiționale de modificare, iar la intrarea în vigoare hotărârea, se vor aduce modificările necesare în hotărârile anterioare nr.36/2012 și nr.297/2008. Implementarea prevederilor va fi asigurată de Primăria Craiova, Serviciul Administrație Publică Locală, Direcția Elaborare și Implementare Proiecte, ADR Zona Metropolitană Craiova și domnul Manda Marian-Sorin.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL CARIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.53
privind modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova”, aprobate prin
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.297/2008
Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data
de 23.02.2017.
Având în vedere raportul nr.23285/2017 întocmit de Direcţia Elaborare şi
Implementare Proiecte prin care se propune modificarea Actului Constitutiv şi a
Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană
Craiova”, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova
nr.297/2008;
Potrivit art.18 alin.2 din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
„Zona Metropolitană Craiova”;
În temeiul art.36 alin.2 lit.d coroborat alin.6 lit.a, art.37, art.45 alin.1, art.61
alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001, republicată, privind
administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova”, conform
anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte dl. Manda Marian-Sorin, să semneze actele adiţionale de
modificare a Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova”.
Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se modifică în mod
corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova
nr.
36/2012 şi nr.297/2008.
Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte,
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova” şi
dl.Manda Marian-Sorin vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT. SECRETAR,
Marin Traian RADU Ovidiu MISCHIANU
Anexa la Hotărârea nr.
53/2017
I. Modificări ale Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona
Metropolitană Craiova”
a) art.19 va avea următorul conţinut:
„Este numit în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei
– dl. Manda Marian-Sorin, numit de Consiliul Local al Municipiului Craiova.”
b) art.24 va avea următorul conţinut:
(1) „Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociaţiei, format
din Preşedinte, respectiv dl. Manda Marian-Sorin, Administratorul Public al
Municipiului Craiova care deţine şi funcţia de Preşedinte al asociaţiei şi încă 2
(doi) membri din cadrul Asociaţiei, pentru o perioada de 2 ani.
II. Modificări ale Actului Constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară „Zona Metropolitană Craiova”
a) art. 10 alin 5 va avea următorul conţinut:
„Preşedintele Consiliului de Administraţie al Asociaţiei este şi preşedintele
Asociaţiei şi– dl. Manda Marian-Sorin, Administratorul Public al Municipiului
Craiova, în calitate de reprezentant al municipiului de rang I, care vine în asociere
cu unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa 1 la prezentul Act
Constitutiv, şi are atribuţiile prevăzute în Statutul Asociaţiei”.
b) art.11 va avea următorul conţinut:
„Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociaţiei, format din
Preşedinte, respectiv dl. Manda Marian-Sorin, Administratorul Public al
Municipiului Craiova care deţine şi funcţia de Preşedinte al Asociaţiei şi încă 2
(doi) membri din cadrul Asociaţiei.”
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Marin Traian RADU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.