16 decembrie 2021

HCL 521/2021 Craiova adoptată

ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ A UNUI SPAŢIU APARŢINÂND DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA SITUAT ÎN PIAŢA GĂRII

Denumire
Hotărârea nr. 521 din 2021 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
521 / 2021
Data
16 decembrie 2021
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Craiova aprovă închirierea prin licitație publică a unui spațiu din domeniul public, situat în Piața Gării, pentru o perioadă de patru ani. Se aprobă caietul de sarcini, documentația de atribuire și contractul, iar anexe (nr.1 și nr.2) descriu spațiul și condițiile licitației. Valoarea de pornire a licitației va fi stabilită în conformitate cu tarifele existente pentru utilizarea locurilor publice ale orașului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea, prin licitaţie publică, pe o perioadă de patru ani, a spaţiului aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, situat în Piaţa Gării, identificat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 521 privind închirierea, prin licitaţie publică, a unui spaţiu aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, situat în Piaţa Gării Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 16.12.2021; Având în vedere referatul de aprobare nr.213928/2021, raportul nr.215125/2021 întocmit de Direcţia Patrimoniu şi raportul de avizare nr.216766/2021 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune închirierea, prin licitaţie publică, a unui spaţiu aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, situat în Piaţa Gării și avizele nr.11/2021 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.11/2021 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.11/2021 al Comisiei II-Urbanism, Protecţia Mediului şi Conservarea Monumentelor, nr.11/2021 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.11/2021 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.108, art.287 lit.b, art.297 şi art.332-348 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.2 lit.c coroborat cu alin.6 lit.a, art.139 alin.3 lit.g, art.154 alin.1, art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă închirierea, prin licitaţie publică, pe o perioadă de patru ani, a spaţiului aparţinând domeniului public al municipiului Craiova, situat în Piaţa Gării, identificat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Caietul de sarcini, documentaţia de atribuire şi contractul de închiriere a spaţiului identificat la art.1, prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Preţul minim de pornire al licitaţiei, se stabileşte în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova referitoare la tarifele pentru utilizarea locurilor publice sau private din pieţele municipiului Craiova și Târgul Municipal Craiova. Art.4. Se împuterniceşte administratorul S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. să organizeze procedura de închiriere prin licitaţie publică şi să semneze contractul de închiriere a spaţiului identificat la art.1 din prezenta hotărâre. Art.5. Pe data prezentei hotărâri, se anulează poziția 17 din anexa nr.1 și anexa nr. 18 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 195/2020, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 156/2021. Art.6. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL, Lucian-Costin DINDIRICĂ Nicoleta MIULESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă