Craiova › 23 noiembrie 2017

HCL 448/2017 adoptată

DESEMNAREA REPREZENTANŢILOR CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎN CONSILIILE DE ADMINISTRAŢIE ALE UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT ŞI PARTICULAR CU PERSONALITATE JURIDICĂ DIN MUNICIPIUL CRAIOVA PENTRU ANUL ŞCOLAR 2017-2018

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.448 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular cu personalitate juridică din municipiul Craiova, pentru anul şcolar 2017- 2018 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 23.11.2017; Având în vedere raportul nr.162316/2017 întocmit de Serviciul Resurse Umane prin care se propune desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular cu personalitate juridică din municipiul Craiova, pentru anul şcolar 2017-2018; În conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională, Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr.4619/2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, modificată şi completată şi Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3160/2017; În temeiul art.36. alin.2 lit. d coroborat cu alin. 6 lit.a pct.1, art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular cu personalitate juridică din municipiul Craiova, pentru anul şcolar 2017- 2018, conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi încetează efectele Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.57/2016. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Serviciul Resurse Umane şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT.SECRETAR, Gheorghe NEDELESCU Ovidiu MISCHIANU Consiliul Local al Municipiului Craiova Anexa nr.1 la HCL 448/2017 Presedinte de sedinta GHEORGHE NEDELESCU Membrii Consiliului Local al Municipiului Craiova in Consiliile de Administratie al unitatiilor de invatamant preuniversitar de stat cu personalitate juridica din municipiul Craiova,pentru anul 2017-2018 NR. DENUMIRE UNITATE DE NR NUME SI PRENUME CRT. INVATAMANT CU REPREZENTANŢI REPREZENTANT PERSONALITATE JURIDICA 1. Gradinita cu Program 1 Radu Marin Traian Prelungit „Pinocchio” Craiova 2. Gradinita cu Program 1 Sirop Flavius Adrian Prelungit „Sf. Lucia”Craiova 3. Gradinita cu Program 1 Betiu Traian Alexandru Prelungit Corneliu „Floarea Soarelui” Craiova 4. Gradinita cu Program 1 Voicu Dorel Prelungit „”Phoenix” Craiova 5. Gradinita cu Program 1 Dindirica Lucian Costin Prelungit „Piticot” Craiova 6. Gradinita cu Program 1 Vasile Marian Prelungit „Curcubeul Copilariei”,Craiova 7. Gradinita cu program 1 Florescu Marinel prelungit „Castelul Fermecat „,Craiova 8. Gradinita cu program 1 Predescu Bianca Maria prelungit „Traian Demetrescu” Carmen ,Craiova 9. Gradinita cu program 1 Betiu Traian Alexandru prelungit „Tudor Vladimirescu” Corneliu ,Craiova 10. Gradinita cu program 1 Godinel Viorica Manuela prelungit „Sf. Ana” ,Craiova 11. Gradinita cu program 1 Marinescu Radu prelungit „Paradisul Copiilor” ,Craiova 12. Grădiniţa cu Program 1 Betiu Traian Alexandru Prelungit „Casuta Fermecata” Corneliu Craiova 13. Grădiniţa cu Program 1 Nicolicea Romulus Victor Prelungit „Petrache Poenaru” Craiova 14. Grădiniţa cu Program 1 Voicu Dorel Prelungit „Voiniceii” Craiova 15. Grădiniţa cu Program 1 Dumitrache Silviu Ionut Prelungit „Dumbrava Minunata” Craiova 16. Grădiniţa cu Program 1 Nicoli Marin Prelungit „Floare Albastra” Craiova 17. Grădiniţa cu Program 1 Radu Romeo Titus Prelungit „Elena Farago” Craiova 18. Grădiniţa cu Program 1 Radu Marin Traian Prelungit „Nicolae Romanescu” Craiova 19. Grădiniţa cu Program 1 Betiu Traian Alexandru Prelungit „Eden” Craiova Corneliu 20. Grădiniţa cu Program 1 Radu Marin Traian Prelungit „Ion Creanga” Craiova 21. Grădiniţa cu Program 1 Dumitrache Silviu Ionut Prelungit „Casuta cu Povesti” Craiova 22. Şcoala Gimnazială „Elena 2 Voicu Dorel Farago” Craiova Florescu Marinel 23. Şcoala Gimnazială „Gheorghe 2 Godinel Viorica Manuela Bibescu” Craiova Ungureanu Adriana 24. Şcoala Gimnazială „Mihai 2 Pomana Gheorghe Eminescu” Craiova Betiu Traian Alexandru Corneliu 25. Şcoala Gimnazială „Nicolae 2 Costin Alexandru Balcescu” Craiova Marinescu Radu 26. Şcoala Gimnazială „Traian” 2 Voicu Dorel Craiova Pomana Gheorghe 27. Şcoala Gimnazială „Decebal” 2 Manescu Dumitru Craiova Dumitrache Silviu Ionut 28. Şcoala Gimnazială „Anton 2 Mihai Marius Pann” Craiova Vasile Marian 29. Şcoala Gimnazială „Ion 2 Nicoli Marin Tuculescu” Craiova Costin Alexandru 30. Şcoala Gimnazială „Ion 2 Ungureanu Adriana Creanga” Craiova Betiu Traian Alexandru Corneliu 31. Şcoala Gimnazială „Sf. 2 Diaconu dan Dumitru” Craiova Predescu Bianca Maria Carmen 32. Şcoala Gimnazială „Lascar 2 Rosculete Catalin Aurelian Catargiu” Craiova Diaconu Dan 33. Şcoala Gimnazială „Gheorghe 2 Nedelescu Gheorghe Titeica” Craiova Radu Romeo Titus 34. Şcoala Gimnazială „Mircea 2 Costin Alexandru Eliade” Craiova Betiu Traian Alexandru Corneliu 35. Şcoala Gimnazială „Sf. 2 Manescu Dumitru Gheorghe” Craiova Nicoli Marin 36. Şcoala Gimnazială „Nicolae 2 Nicoli Marin Romanescu” Craiova Caplea Doru 37. Şcoala Gimnazială „Mihai 2 Manescu Dumitru Viteazul” Craiova Sirop Flavius Adrian 38. Şcoala Gimnazială 2 Manescu Dumitru „Alexandru Macedonski” Craiova Ungureanu Adriana 39. Liceul „Matei Basarab” 2 Calota Firmilian Craiova Nicoli Marin 40. Liceul Tehnologic de 2 Dindirica Lucian Costin Transporturi Auto Craiova Radu Marinescu 41. Colegiul Tehnic „Costin D. 2 Dindirica Lucian Costin Nenitescu”,Craiova Dumitrache Silviu Ionut 42. Liceul „Traian Vuia” Craiova 2 Ungureanu Adriana Betiu Traian Alexandru Corneliu 43. Colegiul National Economic” 2 Gidinel Viorica Manuela Gheorghe Chitu”,Craiova Calota Firmilian 44. Liceul „Charles Laugier” 2 Otovescu Dumitru Craiova Marinescu Radu 45. Liceul Teoretic „Henri 3 Nicolicea Romulus Victor Coanda” Craiova Marinescu Radu Sirop Flavius Adrian 46. Liceul Tehnologic Auto 2 Dindirica Lucian Costin Craiova Gheorghe Pomana 47. Liceul cu Program Sportiv 3 Dumitrache Silviu Ionut „Petrache Triscu” Craiova Costin Alexandru Predescu Bianca Maria Carmen 48. Colegiul National „Carol I” 3 Otovescu Dumitru Craiova Calota Firmilian Betiu Traian Alexandru Corneliu 49. Colegiul National „Fratii 3 Radu Romeo Titus Buzesti” Craiova Dindirica Lucian Costin Nicoli Marin 50. Colegiul National „Elena 3 Marinescu radu Cuza” Craiova Predescu Bianca Maria Carmen Radu Marin Traian 51. Colegiul National „Nicolae 3 Voicu Dorel Costin Titulescu” Craiova alexandru Florescu marinel 52. Liceul Teoretic „Tudor 3 Nicolicea Romulus Victor Arghezi” Craiova Dumitrache Silviu Ionut Nicoli Marin 53. Colegiul National Pedagogic 3 Diaconu dan „Stefan Velovan” Craiova Voicu Dorel Sirop Flavius Adrian 54. Liceul de Arte „Marin 3 Predescu Bianca Maria Sorescu” Craiova Carmen Godinel Viorica Manuela Otovescu Dumitru 55. Colegiul Tehnic Energetic 2 Radu Romeo Titus Craiova Voicu Dorel 56. Colegiul Tehnic de Arte si 3 Pomana Gheorghe Meserii „Constantin Brancusi” Dumitrache Silviu Ionut Craiova Florescu Marinel 57. Colegiul Tehnic de Industrie 2 Betiu Traian Alexandru Alimentara Craiova Corneliu Godinel Viorica Manuela 58. Liceul Tehnologic „George 2 Radu Marin Traian Bibescu” Craiova Mihai Marius 59. Colegiul „Stefan Odobleja” 2 Pomana Gheorghe Craiova Betiu Traian Alexandru Corneliu 60. Liceul Teologic Adventist 2 Pomana Gheorghe Craiova Mihai Marius 61. Seminarul Teologic Ortodox 2 Dindirica Lucian Costin „Sf. Grigorie Teologul” Craiova Nedelescu Gheorghe 62. Liceul Tehnologic 2 Dindirica Lucian Costin Transporturi Cai Ferate Craiova Pomana Gheorghe 63. Centrul Judetean de 1 Marinescu Radu Excelenta Dolj 64. Liceul „Voltaire” Craiova 3 Dumitrache Silviu Ionut Radu Marin Traian Manescu Dumitru 65. Colegiul National Militar 3 Florescu Marinel „Tudor Vladimirescu”,Craiova Nedelescu Gheorghe Manescu Dumitru Consiliul Local al Municipiului Craiova Anexa nr.2 la HCL 448/2017 Presedinte de sedinta GHEORGHE NEDELESCU Membrii Consiliului Local al Municipiului Craiova in Consiliile de Administratie al unitatiilor de invatamant particular cu personalitate juridica din municipiul Craiova,pentru anul 2017-2018 NR UNITATE DE NR NUME SI CRT INVATAMANT REPREZENTANT PRENUME REPREZENTANT 1 Gradinita cu program normal 1 Godinel Viorica „AXIA” Craiova Manuela 2 Scoala Gimnaziala 1 Marinescu Radu „Terraveda” Craiova 3 Liceul Tehnologic UCECOM 2 Betiu Traian „Spiru Haret” Craiova Alexandru Corneliu Manescu Dumitru 4 Scoala Gimnaziala Particulara 1 Otovescu „ETHOS” Craiova Dumitru 5 Gradinita cu Program Normal 1 Diaconu Dan „ETHOS” Craiova 6 Scoala Postliceala Teologico- 2 Marinescu Radu Sanitara „Sfantul Iosif” Craiova Otovescu Dumitru 7 Gradinita Romano-Catolica 1 Voicu Dorel „Sfantul Anton” Craiova 8 Scoala Postliceala Sanitara 2 Ungureanu „CHRISTIANA” Craiova Adriana Predescu Bianca maria Carmen 9 Scoala postliceala Ecologica 1 Pomana „Sfantul Stefan” Craiova Gheorghe 10 Scoala Postliceala de Studii 1 Costin Sanitare „QUEEN ELIZABETH” Alexandru Craiova 11 Scoala Postliceala Sanitara 2 Mihai Marius „SAN-ECO-MED” Craiova Rosculete Catalin Aurelian 12 Scoala Postliceala EDUNET 1 Sirop Flavius Adrian 13 Gradinita cu Program Normal 1 Sirop Flavius „MADONA DUDU” Craiova Adrian 14 Gradinita cu Program 1 Ungureanu Prelungit „Little Diamonds” Adriana Craiova 15 Scoala Postliceala F.E.G 1 Calota Firmilian Craiova 16 Colegiul Universitar „SPIRU 2 Vasile Marian HARET” Craiova Nicoli Marin 17 Scoala Romano-Britanica 1 Predescu Bianca Craiova Maria Carmen

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro